Leacuri contra crizelor ce vin (II)

 Dorian OBREJA 

Sintetizând, pentru cei care nu l-au parcurs, primul episod al acestui mini-serial, reiau, mai întâi, afirmaţia conform căreia, la momentul actual, fără îndoială, traversăm o etapă extrem de acută a crizelor. Financiare, energetice, alimentare, de mediu ş.a.m.d.. Care, cred eu, se datorează esenţialei crize de lipse de comunicare şi încredere între cei care conduc şi cei (care se lasă) conduşi, cauzată de abisul tot mai mare, tot mai de netrecut între interesele celor dintâi şi ale celor din urmă.

Una peste alta, crizele despre care aminteam se agravează, iau amploare şi, cel puţin în zona europeană, este de aşteptat să atingă cote extreme în iarnă. La întrebarea „ce-i de făcut?”, am amintit posibilităţile de a protesta, cea de a nu face nimic şi, sigur cel mai pragmatic, să ascultăm şi materializăm sfaturile specialiştilor.

Pe cel mai important dintre ele deja l-am menţionat: eforturi îndreptate către economisirea de bani, prin reducerea costurilor de trai. Lucru nu lesne de realizat, întrucât, în paralel cu tentativa noastră de scădere a costurilor, consemnăm tentativa producătorilor şi comercianţilor diferitelor bunuri de a le scumpi.

Alte sfaturi. Dintre care primele, aparent paradoxal, adresate japonezilor, cel puţin puţin teoretic mult mai feriţi de crizele pomenite. Este vorba de împărţirea costurilor cu prietenii şi vecinii (inclusiv prin folosirea în comun a mijloacelor de transport către şi dinspre locurile de muncă, dar şi a unor servicii), efectuarea cumpărăturilor nu la supermaketuri, ci la magazine/în locuri cu preţuri mult mai accesibile. Ar mai fi de urmat şi căi pentru creşterea veniturilor. Prin găsirea unui loc de muncă mai bine plătit (dar tot mai greu de găsit în actuala conjunctură), a unei a a doua surse de venit, prin retragerea rezervelor financiare (dacă există) din sistemul bancar şi investirea lor, iniţial cu sume mici, în acţiuni, obligaţiuni sau fonduri specializate (cu asumarea riscurilor de rigoare).

Trebuie, susţin cu argumente convingătoare analiştii, să fim întotdeauna pregătiţi pentru ceea ce poate fi mai rău. De aceea, ar fi bine să creştem cât mai mult suma banilor economisiţi – astfel încât să acopere o perioadă cuprinsă între minimum 3 luni, dar, ideal, 24 de de luni (potrivit unor surse, nu prin depozite bancare, ci prin  achiziţionarea de metale preţioase, al căror preţ, deocamdată, nu este afectat de crize), să achităm la timp (pentru a evita dobânzi sau penalităţi) creditelor şi facturilor, reducerea costurilor celor din urmă, Nu cu totul lipsit de interes, ci corespunzând intereselor, e bine dacă avem cum să ne facem un cerc (dacă deja îl avem, să-l lărgim, pe cât mai mult posibil) de relaţii şi cunoştinţe, ce ar putea fi utile în caz de forţă majoră (cum ar fi intrarea în şomaj etc.).

Desigur, cele mai multe dintre sugestiile de mai sus se adresează unei părţi a populaţiei, cu nivel de venituri şi trai peste medie. În mod inevitabil, însă, crizele vor lovi, poate chiar mai puternic, pe cei săraci. Cum s-ar putea proteja aceştia, cât de cât? O explică, foarte plastic, un reputat analist economic: „trebuie ca fiecare dintre noi să devenim propriul nostru ministru de finanţe în gestionarea şi cumpătarea cu care ne cheltuim banii”. Aşadar, până la urmă, tot la economisire ajungem, numai că strângerea curelei urmează a se face nu cu o gaură, ci cu două-trei sau chiar mai multe...