Mai tare ca Babilonul, Iaşul are un parc suspendat!

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 16-08-2021 09:00

Dorian OBREJA

O precizare necesară de la bun început: când alătur/contrapun Babilonul şi Iaşul, în cazul celui de-al doilea e vorba de judeţ, nu de municipiu.

Să începem, nu-i aşa=, cu începutul. Legendele spun că regele Nabucodonosor al doilea (trăitor între 605-562 î.e.n.), ar fi poruncit realizarea, pentru una dintre soţiile sale, anume Amytis, a unor grădini suspendate, ce figurau, date fiind frumuseţea lor şi inventivitatea dovedită de constructori (patru terase, până la 77 metri înălţime, udaţi cu un sistem al cărui secret nu a fost descifrat până în zilele noastre), printre cele şapte minuni ale lumii antice. O altă versiune spune că data realizării acestor grădini este mult mai timpurie, ideea lor aparţinând regelui Ninus, întemeietor al oraşelor Babilon şi Ninive, în cinstea soţiei sale – Semiramis. De aceea grădinile se cunosc fie ca din Babilon, fie ale Semiramidei, dar, în ambele cazuri, suspendate. Din păcate, se pare că perşii au distrus această minune...

E cât se poate de normal ca semenii noştri din contemporaneitate, mai ales când au putere şi acces la fondurile statului, să dorească a realiza minuni ce să rivalizeze cu cele ale lumii antice.

Nu altfel s-a întâmplat în localitatea Boureni, comuna Balş – judeţul amintit în primele rânduri ale acestui editorial.

În urmă cu circa un deceniu, cu vreo 200.000 euro (cifrele variază de la sursă la sursă), aici a fost construit (potrivit unei părţi a presei făcut de o stea a acelor vermuri, pe numele ei Elena Udrea) un parc, intitulat, optimist şi motivant, «Viitorul tineretului» - cu bănci, felinare, locuri de joacă şi agrement, ba chiar şi panouri solare, fântâni arteziene (acestea n-au apucat să funcţioneze, probabil din lipsă de...apă), mă rog, tot tacâmul. Numai că acest parc a devenit, repede, nu o minune, ci unul dintre caii de bătaie favoriţi ai presei. Pe undeva, pe bună dreptate, pentru că erau o mulţime de probleme.

Cea mai importantă şi gravă : situarea – pe locul unui fost heleşteu, devenit, ulterior, stadion (impracticabil dacă ploua mai tare, suprafaţa fiind acoperită de apă). Mai pe româneşte şi mai scurt, un soi de mlaştină/văgăună inundabilă. Aşadar, se realizase primul parc subacvatic din România şi poate din lume! Un primar care a succedat celui pe vremea în care se realizase parcul, a subliniat că se făcuse «o investiţie inutilă, atâta vreme cât, potrivit studiului geotehnic, se ştia că terenul trebuia fie înălţat, fie protejat cu o ridicătură, care să-l protejeze de inundaţii». Dar probabil nimănui nu i-a păsat foarte mult, în circumstanţele în care banii veneau din fondurile europene...

A doua problemă: lipsa frecventatorilor/utilizatorilor parcului. Şi pentru că membrii acelei categorii vizate din numele obiectivului – tineretul – erau ori pe la şcoli, la oraşe, ori plecaţi la muncă «afară», fie pentru că parcul era situat cumva excentric şi periodic inundat. Aşa încât, în cele mai multe situaţii, singurele vieţuitoare care populau zona erau vacile şi oile, care păşteau şi se îndestulau fericite (dat fiind că parcul nici nu era împrejmuit în întregime). În multe locuri din comună, la data realizării parcului, nu existau asfalt, apă curentă, canalizare – care, sigur, erau priorităţi reale.

De curând, a început modernizarea la DN 28B, care trece şi prin Balş/Boureni. Cum, în urma lucrărilor, rezultă o mare cantitate de pământ, consiliul local al comunei a luat înţeleapta decizie ca o parte a acestuia să fie folosită pentru înălţarea terenului pe care se afla parcul. Se afla, pentru că, actualmente este temporar desfiinţat. Cum s-ar zice, suspendat! Mai ceva precum cel din Babilon.

După ridicare, parcul va fi refăcut. Şi poate va avea şi vizitatori...Însă rămâne întrebarea : plăteşte cineva pentru greşeala sau nepăsarea iniţiale, care au dus la, timp de un deceniu, existenţa unui obiectiv scump şi inutilizabil, dar şi pentru actuala refacere a acestuia ? Un răspuns ar putea da consiliul comunal, sau chiar cel judeţean...

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Biden m-a ascultat, Trump e încăpățânat!
23/07/2024 21:36

  Dorian OBREJA Duminică, am aflat destul de devreme vestea renuntării lui Biden spre a avea timp să comit un editorial „la cald”, pentru a doua zi. Am mai meditat si am renuntat. Cu s ...

Prin escrocherie, spre președinție?
23/07/2024 06:56

  Dorian OBREJA Printre nechematii care consideră că dorinta lor de a parveni la Cotroceni tine loc de calitătile necesare unui prezidentiabil se numără si unul care pare a fi decis să recurgă la ...

Dragoș Damian îi atrage atenția Ministrului Energiei, Sebastian Burduja că România stă pe infrastructura construită de Nicolae Ceaușescu: Nu s-a construit aproape nimic în ultimii 35 de ani
19/07/2024 15:34

Dragos Damian, director general Terapia Cluj si director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania) ii atrage atentia Ministrului Energiei, Sebastian Burduja că Romania ...

Ce (mai) înseamnă o notă bună la Evaluarea Națională și cum alegem liceul, ulterior acestui examen?
17/07/2024 11:49

Lect. univ. dr. Bogdan NECULAU Educatia de calitate are la bază un real efort colectiv. În acest sens, se cuvine să le multumim si să-i felicităm pe elevii care au obtinut rezultate frumoase la Eva ...

Fotbalul, tot mai plictisitor
15/07/2024 22:34

 Dorian OBREJA Fotbalul e un subiect pe care il abordez chiar mai rar decat „din An in Paste”, desi il urmăresc de peste 60 de ani, iar vreme de vreun deceniu chiar l-am „practicat&rdqu ...

Cornel Nistorescu:Urșii prin Parlamentul României
15/07/2024 11:35

Nu mai avem altă solutie decit impuscarea ursilor care umblă hai-hui in căutare de hrană, jucăusi sau amenintători prin comunităti. Nici un ONG-ist si nici un super- dresor nu-i mai poate intoarce in in ...

Cornel Nistorescu:O să fie bine și Iohannis, departe
15/07/2024 11:23

Klaus Iohannis nu mai are curajul să facă la Bucuresti declaratii despre situatia din tară. Le face departe de populatie, de presă si de ursi. De la Washington, ne transmite mistificări si incurajăr ...

Cum să faci dintr-un ratat bici...prezidențial
07/07/2024 17:51

  Dorian OBREJA   Astăzi, in locul editorialului, apare un pamflet (pe baza informatiilor din presă), ce trebuie tratat ca atare. Deci nicio legătură cu ce s-a intamplat pe malurile Dambovitei ...

Dacă nu pușcăria, atunci iadul!
01/07/2024 21:40

 Dorian OBREJA Vă propun să facem o sintetică, dar extrem de sugestivă trecere in revistă a catorva cazuri in care romani si bazati (financiar si sau politic) si „destepti” s-au sustras p ...

Baba + mitraliera = România semi-prezidențială
30/06/2024 22:25

 Dorian OBREJA Teribil (prin efecte) de mult timp si multe energii se consumă aiurea pe scena politică si, de aici, la scara intregii societăti. Un exemplu a fost acela reprezentat de luarea deciziei p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei