Miticii. Și spaima lor de a nu mai fi

 Dan M.BREZULEANU

N-am pus căruța înaintea boilor, cum cred miticii, ci am pus boii la căruța națiunii și, ghinion! – stăm și rânjim cu oiștea-n gard, așteptând să vină cineva să ne scoată la liman. Din nefericire, nici măcar politicul nu ne-a șters, cum a promis, ghinionul din ADN și tot peste proști dăm pe drumul poftelor noastre de respect dodoloț.

O fi prostul opera naturii, dar miticii sunt, fără îndoială, opera ignoranței noastre, a poftelor noastre neînfrânate după admirație.

Se spune că nu pare uman cel care nu este prost uneori, dar multora le place să abuzeze de butada aceasta, simțindu-se comozi între sintaxe. Ca de exemplu, doi bucureșteni pe care bătrânețile i-au surprins slugărnicind pe la diferite foi de manipulat conștiințe. Îmburgheziți cu gândul că Bucureștiul, cel de care buneii lor și-au tocit opincile și onoarea, a inventat misterul, miticilor noștri nu le-a venit greu în a pune sare pe rana deschisă a Moldovei, afirmând, într-o logică a smintelii, că nu e nevoie de autostradă până aici, neavând ei, miticii, ce face la Iași! „Am pus căruța înaintea boilor. Mai întâi trebuie să vrei să mergi la Iași. Abia apoi te gândești cum ajungi la Iași”, au stabilit, între ei, miticii, demonstrând, odată pentru totdeauna, că orice netot poate, de fiecare dată când îi intră cheful, să facă dezordine în cele mai privilegiate minți.

Fără îndoială, prostia miticilor era atât de veche încât chiar a fost necesar să se trezească cineva și să recunoacă, în gura mare, că e vremea renovării!! „Ar fi frumos ca românul să urle că vrea autostradă ca să meargă la Iași, la o piesă la Teatrul Național de acolo.Dacă ar există o presiune de acest gen, ar fi extraordinar. În afară de Sfânta Parascheva, singura care ne scoate pe ideea că avem nevoie să deplasăm populații mari în teritoriu, în rest, presiunea este relativ mică”, a sentențiat polemicologul de serviciu al Capitalei. De parcă lumea ar fi construită după poftele și idealurile miticilor! De fapt, judecând mai bine…

Suntem moldoveni și asta pare să ne răpească măcar cheful de a fi normali. Ne place să pozăm cu placheta demnității legată la gât, dar ne zvârcolim mereu de durerea pe care ne-o pricinuiește, de secole, cinismul, mojicia, mocofănia unor țopârlani de Capitală, poleiți cu aroganța unei superiorități pe care nici măcar ei nu și-o justifică. Și ce facem? Întoarcem și celălalt obraz! Ca pe vremea lui Cuza Vodă, când ni s-a luat totul, în contul unor promisiuni niciodată onorate.

Dar istoria e un alt argument, unul pe care miticii nici măcar nu-l pomenesc. Deh, cu o aroganță atât de mare, nu e de mirare că li s-a înfundat iarăși irigarea la nivel cerebral!

În definitiv, un singur lucru am vrut să precizez aici, astăzi: unitatea noastră rămâne țăndări și nu există premisele unor schimbări pozitive. Iar dezbinarea, chiar dacă e un substantiv ieftin, face din actele fiecărui tont chestiuni fascinante.

Între timp, societatea civilă zace piticită pe patul de moarte, fără cură și remușcări.