Noul guvern, în chinurile pre-facerii (I)

 Dorian OBREJA

Două observaţii, înainte de a intra în subiectul propriu-zis.

Prima: aş fi preferat, cu toată sinceritatea ca, în loc să scriu (ditamai) editorialul, să fac un enunţ pe cât de simplu, pe atât de dătător de speranţe: avem guverm, cu premier de excepţie şi, drept miniştri, cei mai buni specialişti; prin urmare, viitorul sună bine!

A doua: termenul de pre-facere, utilizat în titlu, poate şi trebuie să fie citit în două sensuri: şi al stadiului dinaintea facerii, şi al comportamentului ipocrit.

Şi acum, la subiect.

Oricum, ne aflăm după o perioadă grea (în domeniile sănătăţii şi economic); dar mai vine şi iarna, cu frigul şi scumpirile ei, aşa că trebuie să ne gândim la cât de cald va putea fi în casă, la cât de multe vom putea pune pe masă, nu doar de sărbătorile ce se apropie, ci şi în fiecare zi până atunci şi după.

Norocul nostru cel mare – nu ştiu dacă mai este un popor aşa binecuvântat precum cel român cu conducători variind între înţelepţi şi geniali – că guvernanţii au grijă se ne fie tot mai bine.

Citez: „...de la 1 ianuarie, retribuţia minimă va creşte de la 2.000 la 2.200 lei. Tot de la 1 ianuarie, se vor majora alocaţiile pentru copii, între 30 şi 50 de lei”.

Aoleo, am încurcat citatele, nu borcanele (cu promisiuni). Cel de mai sus face parte din ultimul discurs al primului preşedinte al ţării, ţinut în decembrie 1989.

Să trec la ofertele cu care ne tentează cei care lucrează acum la alcătuirea unui nou guvern, a programului său şi, în general, la binele poporului român. Spicuiesc: pensia minimă va creşte de la 800 la 1.000 lei; celelalte urmând să fie indexate cu 10 la sută; salariul minim brut va creşte la 2.550 lei; alocaţiile vor creşte la 600 (acum e 427) de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi la 243 (acum e 214) de lei pentru copiii de peste doi ani (având în vedere că, de la această vârstă, pot să se mai descurce şi singuri, n.m., D.O.).

Aşa-i că, la capitolul promisiuni, Ceauşescu a fost bătut ? Şi apoi chiar ucis...Pe când guvernul ce se chinuie a se naşte acum, dacă se va achita măcar de o serie de angajamente, mai poate spera la 7 ani înainte de a chema elicopterele pentru o evacuare rapidă şi cât mai depărtată, prin insulele unde se află grasele conturi offshore ale unora dintre politicienii mioritici.

N-aş vrea să trec mai departe înainte de a sublinia că, apreciind la justa valoare efortul ce va trebui făcut ca bugetul să suporte materializarea măsurilor amintite, lucrurile nu pot fi judecate global, statistic şi teoretic. Guvernul va aloca sute de milioane de lei. Dar, pentru un pensionar ce primeşte actualmente, să zicem, 1.500 lei pe lună, creşterea de 10 la sută abia dacă va compensa inflaţia din ultima vreme (aproximativ 8 la sută), dar, în nici un caz, nu vor putea face acelaşi lucru şi în cazul scumpirilor de aşteptat în 2022. Deci, până la urmă, va fi un efort care «va da bine» în ochii celor încă naivi, dar nu va avea finalitatea dorită – şi necesară !

Poate voi reveni, mâine, cu consideraţii asupra acestor cifre. Deocamdată, aş aloca spaţiul ce a mai rămas pentru a exprima tristeţea şi indignarea faţă de lipsa de transparenţă şi prevalenţa jocurilor de culise. Mie, unul, îmi devine tot mai evident că statutul de republică semi-prezidenţială - adică nici cal, nici măgar (ori, dacă vreţi, sasin...= - trebuie să înceteze cât mai curând cu putinţă. E cu totul împotriva democraţiei atât de mult clamate la noi în ultimele trei decenii ca un singur om să ia decizii (dovedite din ce în ce mai neadecvate, fanteziste şi menite a mulţumi doar un ego uriaş şi interesul propriu, nu cel general). Jocurile de culise, trasul sforilor şi înţelegerile transpartinice (profitabile pentru toţi cei care le practică) trebuie stopate. Mimând democraţia, nu putem merge la infinit, şi nici către mai bine, ci spre o inerentă prăpastie !