Parcul Expoziției - o lecție edilitară

 Dorian OBREJA

Aproape sigur, fiecare trăitor în unul sau altul dintre orașele lumii are mândria de a a aparține -  pe mai multe planuri, acelei așezări și mai are, de asemenea, locuri preferate în urbea cu pricina.

În ceea ce mă privește, dincolo de dragostea mea pentru Iași - de care am fost despărțit, în total, doar vreun deceniu, și doar de nevoie, numai fizic, spiritul rămânându-mi ancorat aici -, locul preferat rămâne Copoul, acolo unde am urmat și cursurile Liceului Internat ”C. Negruzzi”, și ale Facultății de Litere, dar în spațiul căruia am avut întâlnirile și plimbările aflate sub semnele iubirii și romantismului.

Poate voi povesti altă dată despre toate acestea. Acum, subiectul este altul - chiar dacă aflat în aceeași zonă -, și anume Parcul Expoziției, de la a cărei înființare se împlinesc, poate nu știați, pe 27  septembrie, 100 de ani!

Generații întregi de liceeni și studenți și-au făcut banchetele de sfârșit de an, de absolvire, iar mai târziu, de reîntâlnire aici, la binecunoscuta Casă a Vânătorului, dar puțini cunosc istoria acestui parc, drept care îmi îngădui să o sintetizez, considerând-o o lecție edilitară de excepție și vrednică a fi urmată de fapte pe măsură și în prezent.

În urmă cu un secol, poate nu o să vă vină să credeți, dar la capătul aleilor Ghica Vodă se cam termina orașul și afla un maidan. Gospodarii Iașului din acea vreme, coordonați de primarul Constantin  Toma, au decis că aici ar fi locul potrivit pentru materializarea ideii ce se născuse, anume organizarea unui spațiu expozițional care să reunească produse din toate ținuturile Moldovei întregite, adică și din Basarabia și Bucovina, produse agricole, viticole și de industrie casnică.

Primul pas a constat în constituirea unui comitet de organizare, condus de acad. prof. dr. Petru Poni, și compus din personalități din Iași, București, Cernăuți și Chișinău (așa se făceau lucrurile atunci, și cu asemenea oameni...).

Al doilea pas - încredințarea întocmirii planului de sistematizare și amenajare unui arhitect de excepție, Nicolae Ghika-Budești (diplomat al Școlii speciale de arte frumoase din Paris), promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură.

După un asemenea început, continuarea nu putea fi decât pe măsură. Câțiva ani mai târziu, mai precis în 1935, primarul Osvald Racoviță a ales același parc pentru organizarea unei expoziții industrial-agrare, cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva. Evenimentul s-a repetat un an mai târziu, gândinsu-se o amploare și mai mare, drept care s-au construit noi pavilioane și clădiri - replici ale Hanului Ancuței (actuala Casă a Vânătorului), Boltei Reci, și ale Arcului Academii Mihăilene (originalul celui din urmă construit în 1841 și demolat în 1890; cât despre edificiul Academiei, acesta a fost dărâmat în 1963, așa încât replica rămâne singura amintire despre prima insituție de învățământ superior modern din Moldova, care a funcționat între 1835-1847).

Din fericire, situarea parcului mai departe de ochii oficialităților de dinainte de 1989 a făcut ca aici să nu aibă loc transformări regretabile; după 1990, ”zestrea” locului a crescut cu o zonă de joacă pentru copii și o alta pentru utilizatorii rolelor, skateboardurilor și bicicletele. Într-un mod și mai fericit, vigilența și acțiunea opiniei publice au dus la salvarea a peste 300 de arbori, ce erau marcați pentru tăiere...