Partide de cititori? Nu! Partide de scriitori? Da...(I)

Parcurgând zilnic paginile presei, indiferent dacă e vorba de cea tradiţională, adică tipărită, sau cea vieţuind doar online, aflăm lucruri care ne miră, ne întristează, ne bucură, ne revoltă ş.a.m.d. Important este ce se întâmplă mai departe de aceste momente, dacă receptorul-cititor acţionează într-un fel sau altul  - măcar prin vorbe, dacă nu (şi) prin fapte -, sau îşi vede, liniştit şi indiferent de treburile sale, ca şi cum fiecare dintre noi ar trăi într-o bulă impermeabilă & impenetrabilă şi cele ce au loc în lume, mai departe sau mai aproape de noi, mai grave sau mai îmbucurătoare, nu ne-ar putea afecta.

Dar nu despre această reacţie mi-am propus a scrie. Ci despre unul dintre comentaeriile născute în urma unor constatări. Într-un interviu acordat unei publicaţii definite ca fiind de umor, dar „ascuzând”, de fapt, sub aceaastă aparenţă, o viziune realistă şi serioasă, liderul unei edituri ieşene face o afirmaţie care pune pe gânduri, considerând, în deplină cunoştinţă de cauză, că „dacă ar exista un partid al cititorilor, (acesta, n.m.D.O.) n-ar intra în Parlament. Spre ştiinţa celor nefamiliarizaţi cu detalii şi elemente tehnice, aceasta ar însemna că suma cititorilor nu ar atinge procentul de 5 la sută din totalul voturilor exprimate la nivel naţional /situaţie în care au ajuns, la ultimul scrutin legislativ, două formaţiuni conduse de doi „grei” ai politicii mioritice, respectiv PMP şi Pro România. Dacă ne continuăm trimiterea şi paralela, constatăm că primul partid amintit a strâns doar vreo 280.000 de voturi; pe cale de consecinţă, cam aceasta ar putea fi cifra cititorilor din ţara noastră!!!

Printre motivele definite a duce la o asemenea scăzută apetenţă pentru lectură în interviul amintit se numără lipsa de timp & chef a persoanelor active, sau cititul pe suporturi electronice (ceea ce nu cătuşi de puţin la fel cu cititul clasic), în rândul generaţiei tinere; se mai aduce aminte că analfabestimul funcţional  a ajuns în ţara noastră la circa 50 la sută, iar la capitolul consum cultural suntem printre ultimii din UE, trăgându-se o concluzie pe cât de realistă, pe atât de dramatică: „o ţară de analfabeţi, cum s-ar zice...”.

Semnale de alarmă au tot fost trase în anii anteriori. Prin 2015, de exemplu, un studiu releva că aproximativ 42 la sută dintre copiii din România nu înţeleg un text la prima vedere, deci suferă de analfabestim funcţional, în circumstanţele în care media europeană a acestui indicator era de 20 la sută (dorindu-se reducerea spre 15 la sută până în 2020).

Cum fenomenului analfabestimului îi voi consacra, nu peste mult, spaţiul cuvenit, să ne întoarcem la lectură. Conform altor studii, un român citeşte mai puţin de 5 minute pe zi, iar 35 la sută dintre români declară că nu au citit niciodată vreo carte!!! Aşa se face că ţara noastră mai ocupă un loc dezonorant în Europa: cel din urmă la consumul de carte – peste 90 la sută dintre români nu cumpără nicio carte pe an!

Peste o săptămână, voi scrie cum stau lucrurile în ceea ce priveşte scriitorii în România. Până atunci, însă, făcând haz de necaz, aş putea spune că procentul cititorilor ar putea creşte nesperat de mult în ţara noastră, aplicându-se parafraza „...iar cititul te va face liber”. Mai precis, dacă s-ar materializa şi la noi o experienţă începută în Brazilia în urmă cu un deceniu. Acolo, pentru că puşcăriile deveniseră neîncăpătoare, s-a conceput şi pus în practică programul „mântuire prin lectură”, prin care deţinuţii îşi pot reduce perioada de stat la răcoare citind: 12 cărţi parcurse într-un an, diminuează pedeapsa cu şapte săptămâni...Trag speranţa ca politicienii sau autorităţile din ţara noastră să nu ia în serios o asemenea propunere, asta ar mai lipsi după fenomenul halucinant al deţinuţilor-scriitori...   Dorian OBREJA