Patriot-ul, între piele și suman

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 13-05-2024 10:57

Dorian OBREJA

Așa după cum se știe, săptămâna trecută, locatarul principal de la Cotroceni a mai închiriat o  dată un avion mic, da scump, și a trecut Atlanticul.

A fost firească traversarea acestui ocean și nu a altuia, având în vedere scopurile: primirea, din partea unei fundații, a unei diplome pentru, între altele, ”rolul său de lider transatlantic...”; încercarea, reușită, de a fi primit oleacă și la Casa Albă. Cel din urmă eveniment poate fi sintetizat ca întâlnirea dintre un viitor fost președinte cu un probabil tot viitor fost președinte. Această simetrie este însoțită de o alta: primul personaj dintre cele două este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale UE (potrivit unui sondaj realizat de Globsec), pe când al doilea face parte din binomul celor mai detestați candidați la Casa Albă (conform WSJ).

Acuma, întorcându-mă puțin, subliniez că fundația cu pricina este una și eminamente pro-democrată (adică pro-Biden), dar și cu o conducere arhiaglomerată de nu mai puțin de patru foști șefi CIA.; alte motive ale acordării diplomei constau în ”cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României” – cel din urmă cam fiind într-o contrazicere flagrantă cu concluziile sus-amintite ale Globsec.    

În ceea ce privește întâlnirea din Biroul Oval, ea a confirmat justețea îndemnului ”la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Locatarul principal al Casei Albe nu numai că e evitat orice discuție privind candidaturile la șefia NATO, dar a înlocuit ”datul” cu ”cerutul”, solicitând sprijinirea Ucrainei, prin cedarea unui dintre sistemele Patriot, pe care țara noastră le-a achiziționat de la partea americană!!!

Solicitarea a fost cât se poate de clară, spre deosebire de replica „transatlanticului”, care a putut formula doar perspectiva unui răspuns, aflat sub semnul trocului. Iată un  pasaj consistent și edificator din replică: „I-am spus (...) că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferin și evident ce putem să primim în schimb, pentru că este inacceptabil să rămână România fără apărare aeriană”.  

Subliniez că la fel de neînțeles și de  neacceptat este un alt fapt. Potrivit datelor publice, sistemul de apărare anti-aeriană Patriot este cea mai mare și mai scumpă achiziție militară făcută de România vreodată – 3,7 miliarde dolari pentru 7 sisteme cu rachete sol-aer. Primul sistem a devenit operațional din 2021. De atunci încoace, alte trei sisteme urmau să intre în dotare până la final de 2022. La momentul actual, se pare că avem livrate, din cele 7 sisteme, doar 4, dintre care numai unul operațional; în același timp, din cele 54 de lansatoare HIMARS, doar 18 sunt livrate.

Este inacceptabil și deosebit de grav că, de peste 2 ani fiind război într-o țară vecină, cei răspunzători de domeniu – începând cu șeful CSAT – nu au făcut tot posibilul pentru ca apărarea României să devină tot mai performantă, inclusiv prin livrarea și operaționalizarea sistemelor amintite. Reproșabile și pozițiile unor politicieni, care consideră că avem mai multe sisteme funcționale sau dau ca sigură cedarea unuia dintre ele.

Premierul Rutte a propus ca Olanda să cumpere sistemele necesare și să le dea Ucrainei. România ar putea vinde un sistem Olandei, sau să îl doneze Ucrainei. Dar nu suntem, nici militar, nici financiar, în poziția alegerii ultimei variante. Și nici moral, deoarece cămașa e mai aproape de piele decât sumanul!

Aboneaza-te la canalul WhatsApp "Ziarul Evenimentul" si esti mereu informat!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Klaus – raus. El pleacă, problemele rămân!
11/02/2025 18:23

  Dorian OBREJA Încep cu o precizare adresată necunoscătorilor limbii lui van der Leyen (dar si a lui Iohannis!): „raus” se traduce ca „afară”; afară din joc, desigur. D ...

Doar clarificarea urgentă previne un război civil!
09/02/2025 18:18

 Dorian OBREJA Nu mă alarmez usor si, mai ales, in ipostaza de jurnalist, am toată responsabilitatea in a face afirmatii ce ar putea să-i panicheze pe altii. Romania a mai fost in pragul unui război ...

Uscarea rufelor în casă poate provoca probleme grave de sănătate din cauza mucegaiului
06/02/2025 14:22

Uscarea rufelor in spatii interioare insuficient ventilate reprezintă un factor de risc pentru sănătate, din cauza cresterii nivelului de umiditate care favorizează dezvoltarea mucegaiului in locuinte. M ...

Beneficii pentru ei, pagube pentru noi
03/02/2025 19:13

 Dorian OBREJA Cum in anteriorul editorial m-am referit la consecinte de altă natură ale prezidentialelor, găsesc potrivit ca acum să dezvolt cateva ganduri legate de chestiuni cat se poate de practic ...

O excepțională lecție pentru prezidențiabili
02/02/2025 20:20

 Dorian OBREJA Dacă romanii si clasa lor politică ar fi ascultat/ar asculta de rationalul indemn al renuntării la contraproductivul concept al republicii semi-prezidentiale, optand pentru alegerea pres ...

Dragoș Damian: Mutăm Parlamentul într-o clădire de birouri și facem un mall în Casa Poporului
31/01/2025 09:37

Discutia asta a mai fost in spatiul public undeva prin 2010, se pregătise si un proiect de lege pentru transformarea Casei Poporului intr-un mall. Se vorbea in 2010 de un castig de 100 milioane de Euro pentru ...

E bun doar cine-mi place mie!
28/01/2025 17:55

Dorian OBREJA Cu sigurantă, multora dintre cititorii acestor randuri le este foarte cunoscută zicerea „Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie”. Dar foarte putini stiu că  jurnal ...

Cornel Nistorescu:Crin Antonescu pe post de „Împăratul gol”
28/01/2025 09:41

Reuniunea „leilor” liberali, care mai de care mai spilcuiti si mai la patru ace, a lămurit un lucru. PNL rămine fixat in betonul gindirii etalate si in săptăminile precedente. Luptă impotriva actorilor ...

Cornel Nistorescu:Disperații și disperarea din televiziuni
28/01/2025 09:37

La cite s-au abătut peste ea, Romania mai are o problemă. Cică s-au inmultit si agresiunile politicienilor la adresa jurnalistilor. Tara toată a intrat in alertă. de ceva vreme. Politicienii, trompetii de ...

Cornel Nistorescu:Politrucilor, la loc comanda!
28/01/2025 09:35

Se termină cu tot falsul pe care l-ati instrumentat si la care ati fost folositi ca niste papagali cuminti. Ati izbutit să obtineti acoperirea unor oficiali din SUA pentru că americanii lui Joe Biden aveau n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei