Politicul bate juridicul?

 Dorian OBREJA

Miercuri, 18 octombrie, în România părea a fi o zi calmă, obișnută, fără evenimente deosebite. Toți cetățenii stăteau liniștiți la locurile lor, așa cum fuseseră îndemnați demult, de prin decembrie 1989, de la balconul CC al PCR. În aceeași zi și în aceeași țară, desigur că toți politicienii, preocupați de binele poporului, lucrau pentru el...

Foarte mulți ochi și foarte multe urechi erau direcționați/direcționate, mai degrabă, spre exterior, urmărind evenimentele din Ucraina și din Orientul Mijlociu. În asemenea circumstanțe, e ușor de înțeles că nu a făcut valuri și nu a captat prea mult atenția o știre de o importanță deosebită pentru viitorul apropiat și mai îndepărtat al țării și, pe cale de consecință, al populației.

Foarte sintetic, știrea sună după cum urmează: Curtea Constituțională a respins sesizarea USR și a Forței Dreptei. Astfel, noile măsuri fiscale propuse de guvern pot intra în vigoare după ce legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis (promulgare ce cred că a și avut loc până la apariția acestor rânduri). De adăugat, la decizia Curții Constituționale, și motivația pe scurt oferită de către președintele acesteia: ”CCR a constatat că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege a vizat un scop unic și unitar, respectiv creșterea veniturilor la bugetul public și reducerea cheltuielilor statului. În cadrul examenului de constituționalitate, s-a conchis că procedura de aprobare a legii, prin angajarea răspunderii Guvernului, a respectat exigențele Constituției și a jurisprudenței CCR”.

Aduc aminte că asumarea răspunderii avusese loc pe 26 septembrie, iar o zi mai târziu fusese depusă, de către o parte a opoziției, sesizarea la Curtea Constituțională. De apreciat, în asemenea condiții, celeritatea cu care a acționat CCR. Dar nu aceasta este miezul problemei, ci faptul că decizia a surprins pe mulți politicieni, analiști, cunoscători și practicanți ai dreptului, care se așteptau la una contrară. În sesizarea USR și Forța Dreptei, se invoca faptul că nu au fost respectate condițiile pentru angajarea răspunderii executivului și susțineau că 13 articole din |Constituție ”sunt călcate în picioare de premier cu proiectul de lege asumat”.  Pe de altă parte, tot sesizatorii aminteau că în avizul cerut (și obținut!) de la Ministerul Justiției existau suficiente argumente care permiteau opoziției atacarea legii la CCR. Printre acestea se numărau: vizarea de către lege a a multor domenii de reglementare; procedura de asumare a răspunderii este posibilă doar în cazuri extreme; proiectul reglementează impozite pe acte normative terțiare, cum sunt HG-urile;  legea ar avea un caracter imprevizibil și neclar. De menționat că avizul cerut din partea Consiliului Economic și Social a fost unul negativ. Și de rememorat că, pe 29 septembrie, era făcută publică opinia unui fost președinte al CCR, Augustin Zegrean, care afirma, în principiu, că legea pentru care fusese asumată răspunderea ”are mici șanse să meargă mai departe în forma aceasta”, adăugând că ”sunt multe probleme pe care și eu le-aș fi atacat”.

Nu e prima dată când specialiști din același domeniu, în cazul de față cel al dreptului, care au învățat după aceleași manuale, au opinii substanțial diferite.

Numai că am impresia - dacă greșesc, e omenește și...jurnalicește - că nu e vorba de păreri deosebite în zona amintită, ci de influența politicului asupra juridicului, dacă este să ne uităm la proveniența celor care au emanat decizia de pe 18 octombrie...