Pușcărie, așa și așa; dar recuperarea prejudiciilor?

 Dorian OBREJA

În ultimele trei decenii, s-au înregistrat nenumărate cazuri de infracțiuni de răsunet, numeroase dintre ele având autori în ”lumea bună” ce are drept membri constituenți oameni de afaceri sau politici. Dintre aceste cazuri, mult mai puține au ajuns să fie, așa cum era normal, judecate în instanțe, iar și mai puține au avut parte de un final fericit, în sensul că vinovații au fost pedepsiți. Nu chiar așa cum ar fi trebuit în unele situații, ținând cont nu numai de gravitatea faptelor, dar și de realitatea că politicienii ar trebui să fie un exemplu pozitiv, demn de urmat.

Din nu foarte lunga listă a celor condamnați cu executare, să ne ducem aminte de Adrian Năstase (2 și 4 ani), Ionel Manțog (5 ani), Decebal Traian Remeș (3 ani), Nicolae Mischie (4 ani), Cătălin Voicu (7 ani), Relu Fenechiu (5 și 4 ani), Gheorghe Nichita (2 x 5 ani), Dan Voiculescu (10 ani), Constantin Nicolescu (7,8 ani), Monica Iacob Ridzi (5 ani), Dinel Staicu (9 ani), Liviu Dragnea (3 și 2 ani), Nicușor Constantinescu (5 și 10 ani), Radu Mazăre (9 ani), Elena Udrea (6 ani), Alina Bica (4 ani), Sorin Blejnar (5 ani), Bogdan Olteanu (5 ani).

Trebuie precizat că, în cele mai multe situații, nu s-a ajuns la executarea integrală a condamnării, dat fiind legile care prevăd liberări condiționate, funcție de îndeplinirea unor condiții. Inclusiv aceea de scriere a unor cărți, două zile de această activitate echivalând cu 3 zile de pușcărie mai puțin, ceea ce a dus la stabilirea unor recorduri: Dan Voiculescu – 8 cărți (în 16 luni), Copos și alți oameni din fotbal – 54 de cărți, Becali – o carte în 7 ore; cel mai recent bilanț arăta că 200 de pucăriași au publicat peste 400 de cărți...

În fine, dacă putem avea rezerve față de numărul și durata pedepselor, precum și față de reducerea lor pe diferite căi, de-a dreptul halucinantă este situația recuperării banilor furați de marii corupți. În primul rând, pentru că foarte târziu – adică abia înb 2015 – statul român a creat o entitate, în cadrul ANAF, care să fie dedicată recuperării. Apoi, datorită ritmului extrem de lent în care acest proces are loc – ritm în care toți banii ar urma să fie recuperați abia în 2058! Asta dacă nu, total improbabi, nu se vor adăuga, anual, alte sume. Din datele făcute publice anul trecut, rezulta că România a reușit să recupereze abia 6 % din prejudiciile produse de marii corupți și că media anuală a procesului este una ridicolă.

Spre a ne face o idee asupra dimensiunii și importanței fenomenului, trebuie spus că, la nivelul anului 2018, prejudiciile din  sentințe definitive, pe care DNA le anunțase public, erau de 1 miliard de euro, acești bani reprezentând, de exemplu, echivalentul costurilor pentru construirea autostrăzii A7, ce leagă Moldova de sudul țării. Potrivit specialiștilor în domeniu, principalele cauze ale lentorii recuperării constă în găsirea bunurilor înstrăinate, blocarea banilor în bănci, alte obstacole create și puse în practică de către apărătorii marilor corupți. Cel mai recent exemplu din ultima categorie se referă la decizia unei instanțe de a suspenda recuperarea prejudiciului de circa 60 milioane de euro; instanța judecă o cerere de reviziure a unei condamnări de acum un deceniu, în urma căreia s-ar putea anula condamnarea, respectiv recuperarea prejudiciului amintit.

Concluzia tristă: degeaba instanțele „iau” averile marilor infractori, cât timp această măsură e doar pe deciziile judecătorești...