Speranţe tot mai puţine de pace

 Dorian OBREJA 

Fără a exagera cu nimic lucrurile, lumea stă, în această perioadă, pe un butoi de pulbere (unii spun că ar fi vorba chiar de pulbere nucleară). Ar fi fost cât se poate de normal ca, în aceste circumstanţe, entităţi create special pentru rezolvarea unor asemenea situaţii să-ţi îndeplinească misiunea.

În urmă cu puţin peste un secol, mai precis după primul război mondial, s-a înfiinţat Societatea (sau Liga) Naţiunilor, prima organizaţie internaţională de securitate având obiectivul principal de a menţine pacea mondială. Eficienţa activităţii sale poate fi pusă sub semnul întrebării, atâta vreme cât, la două decenii după înfiinţarea Societăţii Naţiunilor, izbucnea cel de al doilea război mondial. După terminarea acestuia, pe 24 octombrie 1945, se înfiinţa entitatea „moştenitoare” a celei precedente, Organizaţia Naţiunilor Unite. Întemeierea ei a constat din semnarea de către membrii fondatori a Cartei ONU, în care se stipula că organizaţia are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Din 1946 până acum, în lume au avut loc nenumărate conflicte, fără a se putea spune că ONU a soluţionat vreunul dintre cazuri.

Vreţi să ştiţi când şi cum a reacţionat ONU la cele ce se întâmplă în Ucraina? Cu întârziere. Pe 24 februarie, primele trupe ruseşti pătrundeau pe teritoriul ţării vecine. Abia după aproape o săptămână,  pe 1 martie, Adunarea Generală ONU lua poziţie. Deloc convingătoare, fiind vorba de votarea, cu largă majoritate, a unei rezoluţii prin care era condamnată invazia Au mai urmat şi alte rezoluţii, echivalente, într-un limbaj popular, cu tot atâtea frecţii la un picior de lemn. Cât priveşte vreo acţiune a Consiliului de Securitate, aceasta nu are cum să se întâmple, pentru că Rusia, ca membră permanentă, poate împiedica fie şi o rezoluţie de condamnare, cu atât mai mult vreo măsură concretă. Având în vedere aceasta, apare „justificată” întârzierea şi mai mare în a reacţiona a Consiliului de Securitate: abia la începutul lunii mai, acesta a emis un comunicat (în care nu sunt folosiţi termeni precum „război”, „conflict” sau „invazie”) în care se exprimă doar „temerea profundă privind menţinerea păcii şi securităţii Ucrainei” şi sprijinul pentru secretarul general al ONU în demersurile acestuia de a găsi o soluţie paşnică la „dispută”.

Şi în absenţa unor măsuri concrete ale instituţiilor abilitate, lumea pare mai divizată ca niciodată. Iar luna iunie a acestui an poate fi considerată campioană la întâlnirile celor două tabere.

Săptămâna trecută, la Beijing, a avut loc summitul la vârf al BRICS (acronim referitor la ţările membre – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), ce grupează 40 la sută din populaţia globului şi 25 la sută din PIB. Putin a profitat de ocazie, apelând la cooperare, în faţa „acţiunilor egoiste occidentale”. Acţiuni criticate şi de către China, care, în acest an, şi-a crescut de 3 ori importurile de petrol din Rusia; India a sporit de 6 ori cantitatea importată!

Ieri şi astăzi, era programată, în Germania, întâlnirea liderilor G7 (SUA,  Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia).

Iar miercuri, la Madrid, ar trebui să debuteze summitul NATO, cu anunţate decizii majore privind mai ales flancul estic al Alianţei.

Întâlniri tot mai multe, dar speranţe la o apropiată pace tot mai puţine.