Ţăranul nu-i pe câmp, ci pişentru !

 

Dorian OBREJA

Am mai abordat acest subiect, dar degeaba. Concepţia ţăranului ajuns  rămâne : eşti cineva dacă stai la oraş, şi nu oriunde, ci pişentru sau cât mai aproape.

Asta în vreme ce, de vreun deceniu, în România, dintre oamenii deştepţi, peste 100.000 se mută, anual, din oraşele mari spre sate sau, în cel mai rău caz, la periferia celor dintâi. În acelaşi timp, tot anual, ceca peste 50.000 parcurg traseul invers ; probabil dintre ei se găsesc cei mai mulţi adepţi ai concepţiei amintite la început.

În alte ţări, precum Franţa, încă din anii 70 se înregistra migraţia dinspre oraş spre sat, dar acum, odată cu pandemia de covid, specialiştii în imobiliare vorbesc despre un adevărat exod urban şi sfătuiesc potenţialii doritori/cumpărători de locuinţe să se orienteze spre zone aflate în apropierea oraşelor sau chiar la ţară. Asta şi pentru că, la două întrebări, răspunsurile sunt descurajante pentru eventualii iubitori de viaţă la oraş, şi încă oraş mare : 1.Care sunt zonele de contaminare cele mai periculoase ? – Lifturile şi mijloacele de transport în comun. 2.Unde găsim lifturi şi transport public ? - În marile zone urbane ! La motivele generate de pandemie, se adaugă altele, valabile dintotdeauna, dar acum parcă şi mai importante : dorinţa de linişte şi intimitate (ceea ce înseamnă posesia unei proprietăţi capabile să asigure aşa ceva, care, în niciun caz, nu poate fi realizat stând la bloc), nevoia de a scăpa de poluare, de traficul din ce în ce mai stresant şi de lipsa spaţiilor de parcare.

Ţara noastră, de unde avea un procent al populaţiei rurale mult peste alte state din U.E., era de aşteptat ca trendul să fie spre scăderea acestui procent, cum s-ar zice să se urbanizeze. Numai că motivele mai sus pomenite determină, cel puţin deocamdată, ceea ce s-ar putea numi ruralizare, dar asta mai ales în cadrul a două categorii care îşi permit aşa ceva – pensionarii şi angajaţii la corporaţii.

Cu toate acestea, în oraşe continuă să se construiască blocuri de locuinţe în prostie (scuze pentru termen, dar e singurul adecvat). Să luăm doar cazul Iaşului. În afară de ceea ce (mă abţin să calific) se edifică în zona str. Sf. Andrei, ca ştire de ultimă oră aflăm că urmează a se înălţa două blocuri-turn lângă Parcul Ciurchi, iar în zona Primăverii – un complex de  12 blocuri, dintre care multe vor avea 20 de etaje !!! Mai în toate cazurile amintite, locurile de parcare vor fi mult mai puţine decât ar fi necesar, ca să nu mai spun că arterele de circulaţie din perimetrele respective nu au cum să preia noianul de autoturisme (în fiecare zi, la Iaşi, sunt înmatriculate în jur de 50 maşini), cea mai afectată zonă urmând să fie Podu Roş, unde traficul va deveni infernal, şi unde edilii ar trebui, deja, să se gândească la dublarea podului existent.

Problema esenţială constă în aceea că Iaşul oferă, în neştire, spre îmbogăţirea rechinilor imobiliari şi a doritorilor de stat pişentru, locuri de cazare şi mâncare. De muncă, tot mai puţine. Dovadă ? La capitolul PIB/cap de locuitor, ocupă un deloc onorabil loc 18, cu aproape 9.000 euro, de 3,2 ori mai puţin ca Bucureştiul şi de 2 ori decât Clujul. Dacă adăugăm şi dublul eşec în încercarea de a deveni capitală culturală europeană, ne putem întreba ce mai rămâne. Răspuns posibil : un noian de blocuri, dintre care multe, peste un timp sau altul, vor fi părăsite, căci oamenii au nevoie de slujbe/salarii pentru a-şi întreţine locuinţele...