Tichiile de mărgăritar ale Iaşului

 

Dorian Obreja

Există, trebuie să constat şi recunosc, plin de tristeţe, o apetenţă şi o fascinaţie, din ce în ce mai pronunţate, pentru chestiuni care nu au nicio legătură cu realitatea, ba chiar o contrazic flagrant sau parodiază jalnic. Toate ţin de snobism, de maimuţăreală, din dorinţa de a epata ori a părea altfel.

Aş numi toate acestea tichii de mărgăritar. Fenomenul nu e nou. Încă demult, băştinaşii de pe Dâmboviţa îşi alintau localitatea „Micul Paris”; mai încoace, o artistă plastică de provenienţă mioritică a devenit cunoscută şi plină de bani sub numele „Micuţa Picasso”.

Eu, unul, prefer situaţiile aflate la polul opus: foarte sincer, mi s-a umplut inima de emoţie şi bucurie când am văzut, în buricul Parisului, în cadrul ansamblului reprezentat de Centrul Cultural „Pompidou”, Atelierul lui Brâncuşi...

Normal, tichiile nu puteau lipsi nici în Bahluiaşi. Unde, la un moment dat, un fost edil compara fântâniţele arteziene din spatele Palatului Culturii cu ansamblul inegalabil (şi incomparabil!) de la Versailles; mai recent, un ex-viitor patiser, parvenit, a afirmat că ansamblul de blocuri pe care intenţionează să-l realizeze va fi „Manhattan-ul Iaşului”. Uau! De fapt, aşa ceva ar fi posibil, Dacă norii ar zbura foarte-foarte jos (aşa, cam la 120 metri, faţă de 541 la New York), ei ar putea fi zgâriaţi de blocuri, care, astfel, şi-ar binemerita supranumele...

Chiar în aceste zile, ne-am confruntat cu noi episoade din telenovela „tichiile de mărgăritar”.

Primul a constat în cea de a 36-a ediţie a unui raliu automobilistic. Are principatul Monaco aşa ceva? Are! Cum să nu aibă şi „principatul” Moldovei?! Sunt probe ale primului raliu şi prin Monte-Carlo (considerat de unii, eronat, drept capitală a principatului dintâi)? Sunt! Cum să nu fie şi în ceea ce unii mai cred că e capitala Moldovei!?

N-am nimic împotriva raliurilor, oriunde ar fi ele. Fără îndoială, ele sunt de natură să mediatizeze eficient locul în care sunt programate, atrag turişti, bani, iar dacă administraţiile locale sunt inteligente, şi investitori.

Problema e că, într-un oraş ca Iaşul, şi aşa sufocat de trafic, un asemenea eveniment, care presupune, printre altele, blocarea circulaţiei în anumite zone şi intervale de timp, era exact ce mai lipsea. Plus poluarea sonoră, infernală. Plus poluarea culturală: oare nu se putea alege alt loc pentru parcarea maşinilor participante decât în faţa statuii lui Ştefan cel Mare şi a Palatului Culturii? Chiar nu mai există nicio fărâmă de respect faţă de istorie şi civilizaţie? Răspunsul, în mod tranşant, este „nu”! Ceea ce ar trebui să-i umple de ruşine pe cei responsabili de asemenea situaţie. Din fericire pentru ei, nici ruşine nu mai e...

Apropo de zona din faţa Palatului Culturii, aici a răsărit, - termen foarte adecvat, fenomenul întâmplându-se într-un spaţiu gazonat - ceva ce ar vrea să fie o floare de crin. Pe lângă faptul că e vizibilă doar de la (mare) înălţime (ca şi harta României de pe soclul steagului dinspre Podu Roş), arată destul de ciudat, dacă e să o comparăm cu aranjamentul floral pe aceeaşi temă de la Versailles. Dar, de, de ce să nu ne fălim şi noi cu simboluri aristocrato-monarhice?