Dorian OBREJA

Am impresia că, actualmente, foarte mulţi oameni, inclusiv dintre cei care lucrează în media, evită să vorbească despre o situaţie ce nu poate fi prezentată doar în alb şi negru. Mergând în continuare pe acest fir, doresc să subliniez că nu e câtuşi de puţin corect şi productiv să «încurcăm borcanele», în sensul că indignarea faţă de nişte agresori sau compasiunea faţă de nişte agresaţi nu ne dau dreptul să demonizăm sau angelizăm, la grămadă şi în permanenţă pe unii sau alţii.    

Meditaţi la aceste spuse, timp în care o să povestesc o amintire din copilărie. Aveam vreo 10 ani, stăteam în vârful dealului Galata, şi săpând prin grădină, am găsit cartuşe, căşti, ţevi de armă, ba chiar şi căşti. Bunica mi-a spus că, în al doilea război mondial, acolo, fiind un punct strategic, care domina mai tot oraşul, se instalase o unitate militară. Am uitat să amintesc: mai găsisem ceva, nişte fiare contorsionate şi răsucite la capăt, care, ulterior, am înţeles că aveau rolul de obstacole anti-infanterie. Eu le-am folosit ca suporturi pentru roşii. Mare greşeală am făcut : dacă le adunam şi le duceam, grupate, într-un loc public din Iaşi, cu, eventual, o pancartă deasupra, de genul «manifest contra războiului», ajungeam un «artist de instalaţii» avant la lettre !!!

Generaţiile următoare, însă, au devenit tot mai pragmatice, speculând orice moment sau eveniment spre propria glorie, eventual şi ceva folos material. Cumva aşa a procedat un personaj dintr-o stat din nordul României, care, în plus, a găsit la Iaşi şi minţi «luminate», dispuse a oferi un loc de expunere a unor fiare – la propriu -, cunoscute sub denumirea tehnică de obstacole anti-tanc, dar definite în comunicate şi comentarii, pe cât de snob-pompos, pe atât de nejustificat, instalaţie.

Se recapitulăm. Este vorba despre centrul Iaşului, considerat încă de mulţi drept capitală culturală; este vorba despre Piaţa Unirii, zonă cu o simbolistică aparte, atât prin povestea întemeierii Moldovei, «desenată» pe mozaic, cât şi prin situarea grupului statuar dominat de Cuza, precum şi prin celebrarea, aici, în fiecare an, a momentului unirii Moldovei cu Ţara Românească. În mod cu totul nefericit şi neinspirat a fost ales acest loc pentru amplasarea «fiarelor» - căci instalaţie nu-i pot spune, având în vedere definiţia clasică a acesteia – «modalitate de exprimare în arta vizuală contemporană, în care se utilizează diverse materiale dispuse într-un spaţiu tridimensional, pentru a oferi spectatorului o experienţă particulară inedită în circumstanţe determinate». OK, diverse materiale există, ele sunt expuse într-un spaţiu tridimensional, iar spectatorilor li se oferă o experienţă particulară inedită. Un singur element lipseşte. Aţi ghicit care ? Cel artistic ! Să aduni şi expui nişte, până la urmă, unelte de război, nu te transformă în artist. Din fericire, nu s-a mers cu experimentul până la capăt, căci atunci trebuiau amplasate încă două obiecte : un tanc lângă statuia lui Ştefan cel Mare, şi o dronă, lângă statuia lui Eminescu de la Fundaţie !!!

Rememorez:  Iaşul a mai fost scena unor experimente nefericite (dar costisitoare): o altă «instalaţie» (de fapt, o adunătură de fier vechi), amplasată vizavi de «Trei Ierarhi», şi o monstruozitate, poziţionată la Râpa Galbenă.

Şi promit : cât timp Piaţa Unirii va fi maculată de ceea ce acum e acolo, voi evita-o !