Vom avea o „nouă arhitectură fiscală” în Europa

Joaquín TURMO GARUZ

Măsurile anunțate de guvernele europene, de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană, precum și de alte bănci centrale sunt total diferite de cele adoptate în criza economică anterioară, din perioada 2008-2012. Trebuie amintit că politicile recomandate de FMI și Comisia Europeană în urmă cu 10 ani (ajustarea fiscală, prioritizarea controlului deficitului și îndatorarea) au fost extrem de nefaste pentru toate țările, în special pentru cele periferice din zona euro și UE.

Încercarea de a baza recuperarea pe devalorizarea salariilor, reducerile de impozite și împuternicirea privatizării, ignorând îmbunătățirea activităților de cercetare și dezvoltare a dus la o recuperare bazată pe activități cu costuri reduse. Una dintre consecințe a fost continuarea nesiguranței laborale, a inegalităților în multe țări din Europ. FMI însuși a trebuit să recunoască eroarea din analiza sa, dar era deja prea târziu.

Astăzi, reacția a fost rapidă și puternică, atât din partea Comisiei Europene, a Băncii Central Europene, cât și a guvernelor. Kristalina Georgieva (FMI) a sprijinit ambele instituții. Anunțul achiziționării datoriei publice de 750 de miliarde de euro de către BCE a avut un efect pozitiv asupra condițiilor de piață pentru datoria publică, reducând prima de risc și, în consecință, costul financiar pentru guvernele emitente. Mai mult, cele 750 de miliarde de euro dintre transferuri și împrumuturi, finanțate cu datorii, precum și extinderea bugetului la 2,4 mii de miliarde de euro sunt acțiuni care pot avea efecte pozitive asupra reconstrucției. Deși unele dintre pachetele de finanțare ale Comisiei Europene sunt încă blocate de reticența celor mai „zgârcite” țări (Austria, Danemarca, Olanda și Suedia), se pare că, în sfârșit, se va impune influența Germaniei și a Franței, favorabile măsurilor.

Este important ca finanțarea să fie direcționată către dezvoltarea anumitor activități economice, cum indică chiar numele programului: „Facilitate pentru reziliență și reconstrucție (RRF)”. În acest sens, este, de asemenea, important ca unele guverne să ia aceeași cale. De exemplu, în Germania, guvernul federal va permite ca 130 milioane de euro să ia calea impulsionării economiei ecologice, în special în sectorul auto.

Aproape toate guvernele au permis canale de finanțare și ajutor pentru sectoarele și companiile cele mai sensibile.

În cazul României, trebuie spus că datele macroeconomice anterioare nu erau rele, cu un nivel scăzut de datorie publică, cu inflație și șomaj moderate, deși cu un deficit public oarecum ridicat (4,8%, aproximativ). Acest lucru a permis guvernului să pună în aplicare măsuri financiare inițiale de câteva miliarde de euro, care, fără îndoială, vor fi insuficiente și ar trebui sporite în viitor, din cauza impactului COVID-19, dar și din cauza scăderii de formă dramatică a emigrației.

În Spania, de exemplu, printre alte măsuri a fost adoptată o lege istorică: cea a Venitului Vital Minim, destinată celor care se află sub nivelul sărăciei, ceea ce va însemna încasarea a puțin mai mult de 5.500 de euro de persoană. Pot spune că este o satisfacție că, în sfârșit, un guvern întreprinde o astfel de măsură împotriva inegalității.
În ceea ce privește colectarea impozitelor, se dorește, de asemenea, să se transmită semnale printr-o „nouă arhitectură fiscală”: impozite pe generarea emisiilor de carbon, pe plastic, creșterea impozitelor pentru companiile mari, introducerea așa-numitei „taxe Google”, precum și „impozitul Tobin” (tranzacții pe piața valutară), pe care unele țări încep să le implementeze, sunt instrumente de orientare a tendinței fiscale a UE. Cu toate acestea, măsurile vor fi în mod clar insuficiente pentru a face față finanțării cheltuielilor publice viitoare, reale și financiare. În consecință, în anumite țări va trebui să se recurgă la cote mai mari de impozitare.

(Joaquín Turmo Garuz este profesor de Economie la Universitatea din Barcelona)