Dorian OBREJA

De ce până pe 3 octombrie? Simplu, pentru că atunci va fi cunoscut rezultatul congresului USR-PLUS, precedat, cu o săptămână, de cel al PNL (deşi acest partid ar fi mai corect să fie numit PNDL, ţinând seama de cei cu care au fuzionat liberalii...). După care, normal ar fi ca apele să se liniştească, dar ce mai este normal la noi?

În editorialul precedent, glumeam, spunând că, având în vedere câte prognoze şi profeţii mi s-au îndeplinit (deşi, în multe cazuri, aş fi preferat să nu fie aşa!), am nostalgia de de a nu mă fi făcut prezucător/ghicitor, adică un soi de tata-Omida.

Am mai meditat la acest aspect şi, cel puţin pentru zona politică, trebuie să reconsider lucrurile. Ceea ce era valabil ieri, nu mai este astăzi, iar mâine situaţia e chiar pe dos. Trebuie să fii nu ghicitor, ci vrăjitor, pentru a formula o proiecţie ce să fie confirmată de realitate.

Până acum puţin timp, lucrurile erau clare şi previzibile.

Pe 25 septembrie, urma să fie încoronat şef al liberalilor actualul prim-ministru - susţinut şi secondat de figuri de tristă amintire, precum un ex-premier complice, acum vreun deceniu, la diminuarea veniturilor românilor, un moderator de televiziune telenovelistică la un canal falimentar, nevasta purtătorului de cuvânt ale unui ex-preşedinte de tot râsul şi secundul unui fost lider al unui partid ce-i purta numele...

Pe 3 octombrie, s-ar fi consemnat triumful actualului mai înalt co-preşedinte al USR-PLUS, cu un scor de circa 70 la 20. Restul, de 10 la sută, ar fi putut reveni unui candidat cu două prenume de provenienţă religioasă, considerat outsider, deşi unele afirmaţii ale sale sunt  de reţinut – „să ne cuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna sau Cioloş, care, zi de zi, închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism”. Acelaşi candidat critică dur decizia liderilor formaţiunii de a se asocia cu „organizaţia extremistă AUR”, şi, potrivit unor comentatori, „visează să facă din USR-PLUS un partid românesc” (ceea ce ar însemna că acum nu e...).

Ca la un joc de şah disputat de neprofesionişti, mişcările consemnate recent au dus la debalansarea şi impredictibilitatea situaţiei: decizia lui Cîţu de a-al demite pe ministrul Justiţiei, precum şi aceea a USR-PLUS de a se asocia cu AUR întru depunerea unei moţiuni.

Acum, nu mai e deloc sigur că actualul premier se va bucura de aceeaşi susţinere la congres, după o încercare de  moţiune, dar, mai ales, după o posibilă moţiune a PSD, ce ar dori să se ajungă chiar la alegeri anticipate,după cum nici că vreunul dintre co-preşedinţii USR-PLUS vor strânge tot atâtea voturi după şi-au îndepărtat oamenii de la ciolan (a se citi guvernare), act care fusese anunţat pentru luni, 6 septembrie.

Nu sunt câtuşi de puţin excluse nici surprizele, în sensul unor răzgândiri şi ale „pupat toţi în Piaţa...Victoriei) mai ales dacă ţinem seama că USR-PLUS s-a cuminţit după ce un alt ministru îi fusese ejectat, iar partidul declarase, plin de emfază, că va face şi va drege, că premierul Cîţu nu mai are susţinerea acestui partid, dar, apoi, s-a calmat.

La situaţia de acum s-a ajuns, era inevitabil, în urma unor alegeri legislative de toată jena. Au votat doar aproape 32 la sută dintre potenţialii alegători (record negativ de prezenţă). Din acest sărac 32 la sută, PSD a obţinut 33 la sută, PNL – 28 la sută, USR-PLUS – 16 la sută. Ei, în asemenea condiţii, cine a făcut guvernul? Partidele de pe locurile 2 şi 3, plus „balamaua” UDMR. Când o ţară e condusă de o „majoritate” de circa 16 la sută, putem vorbi de reprezentativitate şi legitimitate, sau doar de materializarea proiectului „meine Rigierung”?  

Estimp, pe scena politică – mai ales în culise – continuă nebunia: demisii, întâlniri secrete, negocieri, trădări. Mai ceva ca la bâlci – numai că e pe banii noştri, pe prezentul şi viitorul nostru!

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ