Emma Răducanu vs Leylah Fernandez în finala US Open - Generația tânără a pus stăpânire pe turneul de la New York

Emma-Raducanu--a-iesit-de-

Dimensiune font:

| 11-09-2021 12:15

 Pentru prima oară în Era Open (a început în 1968), două jucătoare care nu se aflau pe lista capilor de serie la începutul competiției au ajuns în finala unui turneu de Grand Slam. Emma Răducanu (18 ani) și Leylah Fernandez (19 ani) au surprins întreaga lume a tenisului și se vor duela sâmbătă pentru titlul de la US Open.


Finala next gen de la US Open

 
Leylah Fernandez (73 WTA, 19 ani, 1,68 metri) și Emma Răducanu (150 WTA, 18 ani, 1.75 metri) se află în premieră într-o finală de Grand Slam.

 

Cele două nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA, dar s-au duelat în turul al doilea al competiţiei de juniori de la Wimbledon, în 2018, când britanica născută la Toronto a câştigat cu 6-2, 6-4.

 
Marea finală de la US Open va avea loc sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 23:00 (ora României). Duelul va fi LiveBLOG pe HotNews.ro și în direct pe Eurosport.
 

Emma Răducanu, traseul până la finala de la New York

 

 
Emma Răducanu rescrie istoria competiției de la Flushing Meadows, fiind prima jucătoare de la înființarea tuneului major care se califică în finală venind din calificări.
 
Emma Răducanu, rezultatele înregistrate la US Open:
  • Calificări:
Turul I: 6-1, 6-2 vs Bibiane Schoofs (285 WTA)
Turul II: 6-3, 7-5 vs Mariam Bolkvadze (167 WTA)
Turul III: 6-1, 6-4 vs Mayar Sherif (96 WTA)
 
  • Tabloul principal:
Turul I: 6-2, 6-3 vs Stefanie Voegele (128 WTA)
Turul II: 6-2, 6-4 vs Shuai Zhang (49 WTA)
Turul III: 6-0, 6-1 vs Sara Sorribes Tormo (41 WTA)
Optimi: 6-2, 6-1 vs Shelby Rogers (43 WTA)
Sferturi: 6-3, 6-4 vs Belinda Bencic (12 WTA)
Semifinale: 6-1, 6-4 vs Maria Sakkari (18 WTA).
 

Leylah Fernandez, parcurs fabulos până la marea finală

 
În vârstă de 19 ani, Leylah este cealaltă mare surpriză de la actuala ediție a US Openului. Sportiva din Canada a trecut de nume mari ale circuitului precum Naomi Osaka, Angelique Kerber, Elina Svitolina și Aryna Sabalenka.
 
Leylah Fernandez, la US Open 2021:

Turul I: 7-6(3), 6-2 vs Ana Konjuh (88 WTA)
Turul II: 7-5, 7-5 vs Kaia Kanepi (70 WTA)
Turul III: 5-7, 7-6(2), 6-4 vs Naomi Osaka (3 WTA)
Optimi: 4-6, 7-6(5), 6-2 vs Angelique Kerber (17 WTA)
Sferturi: 6-3, 3-6, 7-6(5) vs Elina Svitolina (5 WTA)
Semifinale: 7-6(3), 4-6, 6-4 vs Aryna Sabalenka (2 WTA).
 
Până la momentul US Open, cele două au adunat din tenis $786,772 (Fernandez), respectiv $303,376 (Răducanu).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Iga Swiatek, campioană la WTA Roma în fața Arynei Sabalenka - Al patrulea titlu din acest an
18/05/2024 22:14

 Lidera mondială Iga Swiatek a cucerit pentru a treia oară trofeul turneului de categorie „WTA 1000” de la Roma, după ce a invins-o in finală pe Aryna Sabalenka (2 WTA), scor 6-2, 6-3. A ...

Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

VIDEO SuperLiga: Victorie la limită pentru FC Botoșani, în prima manșă a barajului
17/05/2024 23:19

 FC Botosani a invins vineri la limită CS Mioveni, scor 1-0, in prima mansă a barajului de mentinere / promovare in SuperLiga, cu un gol venit in minutele de prelungire ale partidei.  FC Botosani ...

Trofeul Clarins: Gabriela Ruse, în semifinale după o victorie categorică – Duel cu principala favorită
17/05/2024 21:59

 Gabriela Ruse a reusit vineri calificarea in semifinalele Trofeului Clarins (competitie de categorie WTA 125), după un succes categoric in fata frantuzoaicei Alize Cornet (99 WTA), scor 6-1, 6-2. Gabr ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Vineri se joacă primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în primă ligă
17/05/2024 06:43

FC Botosani si CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru mentinerea/promovarea in prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo si ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei