EXCLUSIV Ieşeanul Narcis Bădic revine în lotul lui Rednic!
Dimensiune font:
Deşi nu este accidentat, ieşeanul Narcis Bădic, al cărui contract cu CSM Politehnica Iaşi expiră la finalul sezonului, nu a fost inclus de antrenorul Mircea Rednic în lotul cantonat în Antalya între 12 şi 24 ianuarie! Tehnicianul despre care toţi cei din club cu care a intrat în contact au avut numai cuvinte de laudă a preferat să renunţe la Bădic pe baza unor informaţii, fără să-i ofere talentatului fotbalist ieşean şi o ultimă şansă.
Citește și: VIDEO Final de cantonament, multă poftă de joc!
Sigur, problemele musculare ale lui Bădic sunt cunoscute, însă Rednic a decis să-l primească începând de luni pe fundaşul stânga la antrenamentele echipei. „Mi-ar fi fost foarte utilă pregătirea din cantonament, nu se compară cum m-am pregătit eu acasă cu ce s-a lucrat în Antalya. Am ratat din nou pregătirea centralizată, dar vreau din toată inima să pot ajuta din nou echipa. Le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine, în special domnului preşedinte Adrian Ambrosie, care şi de data aceasta a fost alături de mine, cum a mai fost şi în alte perioade în care am avut nevoie de susţinere”, ne-a declarat Narcis Bădic.
Adrian Ambrosie va fi înlocuit în această săptămână cu Ciprian Paraschiv şi referitor la Narcis Bădic a spus doar că „atunci când am avut şi reuşite la club am preferat să scot în faţă echipa, deoarece eu sunt adeptul muncii în echipă, aşa am fost educat, iar atunci când lucrurile n-au ieşit chiar cum ne-am dorit am ales, de cele mai multe ori, să-mi asum eu responsabilitatea...”. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau