Falimentul companiei City Insurance, un eşec de supraveghere din partea ASF

OIP (3)

Dimensiune font:

| 24-09-2021 10:47

Falimentul companiei City Insurance este, în primul rând, un eşec de supraveghere din partea reglementatorului naţional, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), consideră reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002).

Aceştia solicită autorităţilor să nu permită din nou cartelizarea societăţilor de asigurare şi să oprească deîndată scumpirea poliţelor RCA sub pretextul falimentului City Insurance.

"Când cea mai mare companie de asigurări din piaţă reuşeşte "să păcălească" cronic supraveghetorul naţional, cel mai important faliment despre care vorbim este al Autorităţii de Supraveghere şi abia în subsidiar cel al companiei de asigurări. Vedem cum, în prezent, decontarea acestui faliment al supravegherii se încearcă a fi pusă, din nou, în locul răspunderii personale, pe toată economia naţională, prin scumpirea nejustificată a poliţelor RCA, o nouă lovitură dată transportatorilor români. Este o metodă deja brevetată în cazul Astra Asigurări şi care a avut ca efect proteste de stradă ale transportatorilor în urma scumpirii nelegale a poliţelor RCA şi în trecut. Şi când spun nelegal mă refer la cartelizarea dovedită a societăţilor de asigurare'", susţine Dorin Jurjuţ, vicepreşedinte al APTE 2002, într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, după falimentul Astra Asigurări, "nouă societăţi de asigurare şi asociaţia lor de profil, UNSAR, s-au înţeles să scumpească nelegal poliţele RCA, ceea ce a produs grave prejudicii sectorului transporturilor din România".

"La fel se încearcă şi acum prin solidarizarea UNSAR cu lipsa de supraveghere a ASF manifestată în cazul City Insurance şi care în mod evident urmăreşte din nou cartelizarea. În decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a amendat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare cu 246 de milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei în vederea majorării tarifelor la asigurările RCA. Consiliul Concurenţei a constatat că prin cartelizare până în noiembrie 2016 şi în contextul falimentelor Astra şi Carpatica, UNSAR şi nouă societăţi de asigurare au profitat şi pretextat falimentele ,,nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtate în cadrul UNSAR", precizează asociaţia de profil.

APTE 2002 arată că toate asociaţiile patronale din transporturi au sesizat repetat Parlamentul României anterior falimentului City Insurance privind manoperele făcute în cadrul ASF, prin ascunderea problemelor reale în privinţa despăgubirilor (dinamica petiţiilor şi îngreunarea de către ASF a depunerii plângerilor pentru a da senzaţia de falsă stabilitate a asigurătorilor şi dispreţ faţă de asiguraţi).

"Spre exemplu, în anul 2019, numărul petiţiilor s-a majorat cu 300% faţă de anul anterior iar ASF a aplicat sancţiuni modice şi a permis continuarea modelului de afaceri bazat pe neplată şi fraudă. Refuzul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară de a se prezenta şi a răspunde convocării Parlamentului României din data de 22 septembrie 2021 pentru a da explicaţii în ceea ce priveşte falimentul City Insurance ne confirmă, fără dubii, că actuala conducere ASF nu este parte a soluţiei, ci parte a problemei şi că priveşte cu satisfacţie cum asigurările RCA se scumpesc nejustificat. Pasivitatea complice de care a dat dovadă în supravegherea sectorului de asigurări atinge astfel un nou nivel, cel al inacţiunii în contextul scumpirii fără precedent într-o perioadă atât de scurtă de timp (o săptămână) a tarifelor de primă RCA. Practic, pasivitatea ASF încurajează societăţile de asigurare să se cartelizeze din nou iar prin aceste scumpiri motivate în mod fals de frauda financiară de la City Insurance, societăţile de asigurare şi asociaţia lor UNSAR, care s-au înţeles la preţ şi până în 2016, încearcă să îşi recupereze şi amenda de aproape 60 de milioane de euro impusă în 2018 de Consiliul Concurenţei, tot din banii asiguraţilor", avertizează sursa citată.

APTE 2002 reprezintă peste 1.400 de companii de transport rutier care operează mai mult de 12.800 de camioane.

Datele oficiale arată că sectorul transportului rutier generează peste 300.000 de locuri de muncă în România şi contribuie direct şi indirect la formarea a mai mult de 10% din Produsul Intern Brut (PIB). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut
29/04/2024 10:49

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate in primul trimestru din acest an a ajuns la 7.422, in scădere cu 7,2% faţă de trimestrul I din 2023, potrivit datelor publicate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei