Fapta nu există/ Tăriceanu, avocat în proces Tudorel Toader Parchetul General cere instanței achitarea lui Tăriceanu în dosarul de abuz în serviciu

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 09-11-2021 18:35

Un procuror de la Parchetul General a solicitat marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru infracțiunile de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, la aproape un an de la trimiterea în judecată. În acest dosar, Tăriceanu a fost acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta avea o decizie definitivă în instanţă prin care fusese declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa funcţia.

La termenul de marţi al procesului, procurorul de şedinţă a susținut că textele de lege în baza cărora Tăriceanu a fost trimis în judecată "generează confuzie".
"Din articolul 25 din Legea ANI se poate deduce că şi incompatibilitatea declarată ulterior are aceleaşi efecte ca o interdicţie. Ca şi cum nu ar fi fost scris de jurişti, articolul de lege presupune o interdicţie. Cred că articolul 25 din Legea ANI trebuie coroborat cu articolul 7 din Statul parlamentarilor. (...) Încetarea mandatului de deputat sau senator prin incompatibilitate este prevăzut de art. 7, lit (c), la data la care raportul ANI nu mai poate fi contestat. Obligaţia de la alin. 2 lit. (c) se referă la ipoteza în care raportul ANI fie constată o incompatibilitate în curs, fie o incompatibilitate din urmă. Acest construct al articolului 7 generează confuzie. (...)
Conchid că în cazul inculpatului Călin Popescu-Tăriceanu se impune achitarea pentru abuz în serviciu. Temeiul în care ar trebui pronunţată achitarea: inexistenţa obligaţiei de a face ceva trebuie să ducă la aplicarea art.16 lit. (a) din Codul de procedură penală - fapta nu există. Câtă vreme nu se poate identifica o faptă, atunci fapta nu există. Alţi jurişti cu care m-am consultat sunt de părere că fapta nu este prevăzută de legea penală, deci art.16 lit. (b)", a susţinut procurorul, conform Agerpres.
Reprezentantul Parchetului General a cerut şi achitarea celuilalt inculpat din dosar, fostul senator Cristian Marciu:
"În ceea ce priveşte fapta inculpatului Marciu de uzurpare de calităţii oficiale, anume că ar fi folosit fără drept calitatea de senator, se impune achitarea pentru că fapta nu întruneşte un element de tipicitate al infracţiunii. (...) Nu există fapte ilicite, ceea ce impune şi respingerea acţiunii civile".
Avocatul lui Tăriceanu, fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader, a spus că apreciază "rigoarea" procurorului de şedinţă, susţinând că nu există nicio dispoziţie legală care să fi fost încălcată de fostul preşedinte al Senatului:
"Apreciez atât concluziile, cât şi rigoarea analizei doamnei procuror. Linia de apărare pe care o voi susţine are în vedere că în ceea ce îl priveşte pe Tăriceanu nu există o dispoziţie legală pe care să o fi încălcat, nici prin acţiune, nici prin inacţiune. Am în vedere decizia Curţii Constituţionale.
Nicio dispoziţie legală nu a fost încălcată de către Tăriceanu, pentru că procedura vacantării unui post de senator e reglementată prin Statut. El şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea".
Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz pentru 7 decembrie.

La solicitarea jurnaliștilor privind decizia surprinzătoare în acest proces, Parchetul General a transmis un scurt comunicat de presă în care susține că concluziile procurorului de ședință nu condiționează posibilitatea Ministerului Public de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești:
"La dezbaterile ce au avut loc în cursul judecății, în cauza privind un fost președinte al Senatului, procurorul de ședință a formulat concluzii în sensul neîntrunirii tipicității faptei, pe baza evaluării proprii a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, conform art. 67 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.
Concluziile procurorului de ședință nu condiționează posibilitatea Ministerului Public de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, având în vedere rolul Ministerului Public de a apăra interesele generale ale societății".
Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.

Tăriceanu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, iar Cristian Marciu, pentru uzurpare de calități oficiale. Fostul președinte al Senatului a fost acuzat că l-a ajutat pe Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.

Ce spunea atunci Parchetului General:
Primul inculpat (n.r. - senatorul Cristian Marciu) se afla în incompatibilitate cu funcția de senator, având interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă și irevocabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din 11 decembrie 2016 și până acum, el a folosit fără drept calitatea oficială de senator în actuala legislatură, spun procurorii. În această calitate, a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări.
În perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019, când era președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu nu a făcut demersuri pentru a constata încetarea mandatului de senator al lui Marciu.
El nu a supus la vot în plenul Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator al lui Marciu, cauzând "vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare".
Dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La sfârșitul lunii octombrie 2020, Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de președintele Senatului, Robert Cazanciuc, și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Senat și Parchetul General. Era vorba despre dosarul în care Tăriceanu a fost trimis în judecată și pentru care Robert Cazanciuc sesizase CCR în luna mai.

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a adus la cunoștință că este suspect în dosarul ce vizează incompatibilitatea senatorului Cristian Marciu.

Ancheta viza modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unirea dintre Basarabia și România ar putea fi, în sfârșit, posibilă! Demersurile au fost deja începute de o instituție cu mare putere de convingere
05/05/2024 20:45

După zeci de ani in care s-a discutat despre unirea dintre Basarabia si Romania, vin noi vesti. Mitropolitul Basarabiei a vorbit, in cadrul unei interventii televizate, despre modul in care s-ar putea face aso ...

Marcel Ciolacu a luat „lumina de Paști” la Tulcea!
05/05/2024 16:58

Premierul Marcel Ciolacu a luat Lumina de Pasti la Tulcea, acolo unde s-a aflat in zilele premergătoarea sărbătorii pascale din acest an. El a participat sambătă noapte la slujba organizată in aer liber ...

Klaus Iohannis, premiat de think-tankul globalist „Atlantic Council”, „pentru conducerea exemplară a României”
05/05/2024 09:28

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, urmează să fie premiat de think-tankul american Atlantic Council, conducerea exemplară a Romaniei şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”,se arată ...

Trump promite că va pune capăt „mandatului nebunesc al mașinilor electrice” al lui Biden: Sunt foarte scumpe, nu merg departe și sunt făcute în China
05/05/2024 08:23

Donald Trump a promis că va pune capăt regulii presedintelui Joe Biden privind masinile electrice (EV). Fostul presedinte spune că ar „ucide” economia Michigan (zona industrială auto a SUA) si ar aduce ...

Dr. Răzvan Constantinescu: trei măsuri economice pentru redresarea României
05/05/2024 08:13

Primul candidat la prezidentiale anuntat, medicul Răzvan Costantinescu a explicat, „pe scurt”, care ar fi trei măsuri economice pe care le-ar adopta pentru a redresa situatia tării. „Desi gestionarea ...

Oficial al serviciilor secrete ucrainene: Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia
05/05/2024 08:01

Ucraina va trebui la un moment dat să intre in discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang inalt al serviciilor secrete ucrainene intr-un intervi ...

CTP: Tânăra speranță Burduja se arată a fi un demn discipol al „greilor” peneliști, îmbătrâniți în osânză cu damf pesedist
05/05/2024 07:50

„Habar n-am dacă tatăl lui Burduja a fost securist sau nu. Si nici nu vreau să stiu. De asemenea, nu vreau să critic prestatia lui ca ministru al Energiei. Ce mă surprinde insă, si nu pot să dau de-o p ...

Pregătiri pentru un război de zece ani în Ucraina
05/05/2024 07:41

In iunie 2022, Richard Haass, presedintele Council on Foreign Relations, scria, in paginile Foreign Affairs, revista amintitului think tank, ca războiul din Ucraina va fi unul „lung” si că ”vom lupta” ...

Adrian Severin: Liderii ADU sunt anti-români, anti-democratici și anti-naționali
05/05/2024 07:23

Adrian Severin a analizat noua situatie de la Bucuresti, unde au fost schimbati candidatii pentru PMB in urma retragerii medicului Cătălin Cirstoiu. In viziunea lui Adrian Severin, cei mai nocivi candidat ...

Cornel Nistorescu:Încercările vulpii și șmecheriile Gabrielei Firea
05/05/2024 07:16

Nu stiu cite acatiste a pus Vulpea peste tot ca bucata de cascaval să-i cadă corbului din Cioc. Si cit a tremurat sub stejar pină cind dorinta ei fierbinte a mai făcut un pas spre implinire. La cite buc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei