FIERBE VALEA JIULUI PROTESTE MINERI VALEA JIULUI/VIDEO

00000 images

Dimensiune font:

| 19-02-2021 15:24

 

Contextul este unul extrem de tensionat în zonele miniere din România din mai multe motive. În primul și în primul rând minerii sunt sătui de promisiunile guvernanților și își cer salariile, în timp ce Termocentrala Mintia a fost oprită, deoarece nu mai este cărbune. Asta a dus la o situație și mai frustrantă pentru mii de familii din Deva, care au rămas în plină iarnă fără căldură și apă caldă.

 
 

 

 Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit plătite în 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie.



„Nu cedăm, Nu cedăm”, „Minerii și-au pierdut răbdarea, Minerii și-au pierdut răbdarea”, „Unitate” sau „Să vină hoții care ne-au condus până acum” sunt printre câteva din scandările pe care le spuneau minerii.

Minerii au solicitat demisia conducerii CEH. Directorul general Samuel Dioane este susţinut de PNL în prezent, iar administratorul special, Cristian Roşu, este membru PNL. CEH este format din minele de cărbune Lonea, Lu­peni, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Pa­ro­şeni şi Mintia, numărând aproximativ 4.000 de angajaţi.

Val de solidaritate printre mineri

Peste 200 de mineri de la Vulcan au venit, încă de joi noaptea la mina Lupeni, ca să se alăture protestului celor din subteran. Vineri dimineață au protestat inclusive cei de la mina Livezeni. În nicio mină, la finele acestei săptămâni, nu s-a mai lucrat.

Protestul început miercuri la Lupeni, în sala de apel, a luat amploare și, până vineri dimineață, toate minele fierbeau. Ortacii de la Vulcan, ca și o delegație de la mina Livezeni, au venit la Lupeni, încă de pe timpul nopții. Au stat în sala de apel și dimineață au venit să ceară explicații.

 

Primul care a venit să le vorbească minerilor a fost directorul Diviziei minere, care a căutat să liniștească spiritele. „Să vă spun exact care este situația. Drepturile restante ale angajaților, privind transportul, sunt 2 milioane de lei, iar tichetele sunt 8 milioane. Și mai intervine plata care este 8 milioane de lei. Deci, necesarul nostru ar fi 18 milioane astăzi. Pe lângă asta, trebuiue să nu scăpăm din vedere faptul că noi vrem viitor în Valea Jiului. Nimeni nu s-a mai aplecat asupra situațșiei și să ofere un viitor în Valea Jiului. Suntem așa de 30 de ani, că, în afară de minerit, nu se face nimic în Valea asta”, a declarat Samuel Dioane, directorul Diviziei Miniere de la CEH, informează Cronica Văii Jiului.

Lupeniul este, la fel ca și celelalte localități din Valea Jiului, o comunitate în care mineritul a reprezentat principalul sector în care au lucrat oamenii. Primarul localității spune că lipsa soluțiilor pentru minerit afectează și alte sectoare. Cere Guvernului să rezolve problema minerilor. ”E inadmisibil. Neprofesionalism, nepăsare, indiferență, dezinteres total la adresa minerilor, sau rea intenție! Am ajuns din păcate sa trăim momente în care nu sunt respectate condițiile de bază la locul de muncă: plata salariilor, tichete de masă, ajutor de încălzire etc. Respectați minerii! Respectați cetățenii! Solicit Guvernului României să aloce bani din fondul de rezervă sau să găsească soluții pentru rezolvarea situației!”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, informează Gazeta de Dimineață.

„Conducerea Complexului Energetic Hunedoara anunță că din cauza disfuncționalităților apărute în aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia, în cursul zilei de astăzi, 19 februarie 2021, s-a oprit furnizarea agentului termic primar, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Primăriei Deva. În comunicat se precizează că activitatea Termocentralei Mintia va fi reluată în momentul reînceperii activității de extracție a cărbunelui în Valea Jiului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

DONGFENG prezintă 22 de modele electrificate la Salonul Auto de la Beijing
28/04/2024 13:29

 Peste 700 de expozanti sunt prezenti pană pe 4 mai la Salonul Auto de la Beijing, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. Printre ei se numără si Dongfeng, pregătit cu o gamă impresi ...

Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

„Sistemele Patriot nu sunt soluția magică pentru Ucraina”, avertizează șeful Pentagonului
28/04/2024 00:16

Secretarul Apărării al SUA a avertizat că livrarea de sisteme Patriot către Ucraina nu este motiv să ne culcăm pe o ureche. El a atras atentia că aceste sisteme nu sunt „glontul fermecat”. „SUA vo ...

Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit
28/04/2024 00:11

Autocisterna incărcată cu etanol s-a răsturnat in judetul Vrancea, pe E85, in zona orasului Mărăsesti. Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de interventie, o autospecială ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei