Floriile, prilej de sărbătoare la Casa „Joseph Zoller”

casa

Dimensiune font:

| 24-04-2021 11:55


Considerată una dintre cele mai importante sărbători de peste an, Floriile se celebrează a doua zi după Sâmbata lui Lazăr. În această zi Iisus Hrisos a înfăptuit unul dintre cele mai mari miracole, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moartea lui. După aceasta minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au primit cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. „Duminica Floriilor este o zi de bucurie și sărbătoare, care simbolizează primăvara și renașterea naturii. Acum se începe plantarea răsadurilor, se pun mărțișoare în pământ sau ramuri de salcie sfințite pentru ocrotirea plantelor”, ne-a spus avocatul ieșean Gianina Vera Poroșnicu, a cărei pasiune pentru valorile tradiționale este cunoscută. De altfel, fiecare mare sărbătoare cu fast la Casa „Joseph Zoller”, muzeul privat pe care avocata l-a renovat și l-a înscris în circuitul turistic al Iașului. Floriile sunt un moment deosebit pentru acest edificiu, în aceste zile fiind aniversat și Joseph Zoller, dar și muzeul.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.
Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Sfântă a Patimilor, care culminează cu Sfânta Zi de Joi, când a avut loc Cina cea de Taină, cu Vinerea Mare când a fost răstignit Iisus.
Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
Salcia, simbolul regenerării
Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor, a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de finic, cât şi de măslin şi de liliac. Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti din Ţările Române.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
„Salcia are un rol important în tradițiile pascale românești. Credincioșii aduc la biserica ramuri de salcie care sunt sfințite de către preoți la liturghia de Florii. Preoții sfințesc crenguțele de salcie, ţinând ramurile înmugurite împreună cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieții asupra morții. Așa cum salcia se regenerează, așa ne dorim și noi, oamenii, să avem o viață, puternică și lungă”, a mai spus Gianina Vera Poroșnicu.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi numeroase obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Joia Mare, ziua în care se vopsesc ouăle
01/05/2024 13:24

Joia Mare, o zi in care inima crestinilor ortodocsi bate mai puternic, este un moment de profunzime spirituală si de intelegere a suferintei si iubirii divinului. În această zi deosebită, cunoscută si ...

Armindenii. Ziua pelinului
01/05/2024 08:21

Sărbătoarea Armindenilor, celebrată astăzi, este una a prosperităţii. Tradiţia spune că, in ajun, se ia un pom din pădure şi se aduce in casă, după ce este curăţat de frunze şi este impodobit cu ...

Istoria vibrantă a grătarului
30/04/2024 14:29

Într-o lume in care tehnologia si inovatia culinară isi găsesc mereu noi culmi, există o metodă simplă, dar profund satisfăcătoare de gătit care a rezistat trecerii timpului si a schimbărilor cul ...

Jazzul, o poveste despre pasiune, inovație și spirit uman
29/04/2024 08:02

În fiecare an, pe 30 aprilie, muzicienii sărbătoresc Ziua mondială a Jazzului. În lumea muzicii, jazz-ul este un colt de paradis sonor, o călătorie insufletită de note si ritmuri ce isi găse ...

Astăzi începe Săptămâna Mare
28/04/2024 15:48

* cateva zile, cele mai importante din Postul Paştelui, ne despart de cea mai mare sărbătoare din Calendarul Ortodox, cea a Învierii Domnului * in această săptămănă cu adevărat specială, credin ...

 Învățarea prin mișcare. Educația fizică și impactul vital pentru dezvoltarea copiilor
28/04/2024 15:25

Învătarea prin miscare. Educatia fizică si impactul vital pentru dezvoltarea copiilor Educatia fizică este o componentă esentială a curriculumului scolar care transcende simpla activitate de a &bd ...

În căutarea gustului perfect. Povestea somelierului modern
25/04/2024 13:34

În lumea fascinantă a vinului, există un personaj cu o abilitate aparte de a descifra arome, a identifica buchetul subtil al unui vin si de a crea perechi perfecte intre mancare si băutură - acel pers ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
24/04/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Laptele praf, povestea plecată din Massachusetts
23/04/2024 15:45

Odată, intr-un targ agitat, in vremuri de schimbare si rapiditate, o femeie ganditoare si ingenioasă numită Ruth Wakefield se confrunta cu o provocare in bucătărie. Era anii '30, iar oamenii isi doreau pra ...

Povestea pixului, de la scriere la digitalizare
23/04/2024 15:09

Pixul, un instrument de scris modest la prima vedere, are o istorie bogată si o evolutie impresionantă de-a lungul timpului. De la primele sale inceputuri pană in prezent, pixul a devenit un element esential ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei