Greșeli din care CSM Politehnica Iași nu vrea să învețe! Același scor, scenariu ușor modificat!

104167874_3397547700297084_4556673076399718861_o

Dimensiune font:

| 16-06-2020 10:53

Și al treilea meci al acestui sezon dintre FC Viitorul și CSM Politehnica Iași s-a încheiat tot cu 2-1 și tot în favoarea echipei antrenate de Gheorghe Hagi. O mică diferență a fost că de data aceasta, în disputa de la Ovidiu, contând pentru etapa a III-a a play-out-ului Ligii 1, scorul n-a mai fost deschis de trupa lui Mircea Rednic. Deși a dominat copleșitor, poate că nici cu această ocazie FC Viitorul n-ar fi punctat prima dacă Omoh nu și-ar fi adus aminte că probabil a dat cu banul dacă să devină balerin sau fotbalist și în minutul 26, la șutul puternic expediat de Ciobanu din lovitură liberă, s-a întors și a ridicat piciorul drept, mingea i-a izbit coapsa stângă și s-a dus ghiulea în poarta lui Rusu, fără nicio reacție pe linia porții.

Fără vreun meci amical în trei luni de pauză forțată, CSM Politehnica a părut curajoasă la primul meci de la reluarea campionatului. Horșia a croșetat elegant la mijlocul terenului și l-a deschis bine în minutul 3 pe Omoh, dar acesta nu și-a folosit piciorul drept pe post de crosă pentru a agăța balonul și a se lansa spre poarta lui Căbuz. A așteptat să ajungă mingea la el, doar că Boboc, fundașul dreapta advers, s-a repliat la timp și l-a deposedat. Echipa ieșeană terminase deja curajul și a făcut un pas înapoi probabil pentru a avea spațiu de acțiune pe contraatac, iar FC Viitorul n-a așteptat altă invitație. Trioul de atacanți Iancu-Rivaldinho-G. Ganea a început să combine de parcă pentru ei n-a fost deloc pauză, mai țineau minte traseele pe care trebuia plimbat balonul, iar devierile subtile pentru combinații pe spații reduse erau alternate cu diagonale spre marginile terenului. Echipa ieșeană a părut derutată, cumva nepregătită pentru o astfel de abordare, mijlocașii, mai ales cei laterali, în special Chacana, contribuind prea puțin la faza defensivă. CSM Poli a uitat cum să mai iasă din propria jumătate, dar a scăpat cu fața curată până la deschiderea scorului, moment în care FC Viitorul a simțit că are meciul în ambele mâini.

Echipa gazdă a redus mult din turație, iar CSM Poli a început să lege câteva pase. În minutul 37, Horșia a recuperat un balon în propria jumătate, i-a pasat pe dreapta lui Omoh, acesta a trecut elegant de Artean și a pasat pe jos, foarte precis, spre centru, într-o zonă neacoperită de echipa adversă, care a tratat faza cu o nepermisă lejeritate, mingea a ajuns la Passaglia, venit nemarcat din spate, care de la 15 metri a șutat plasat, cu o precizie de invidiat, iar reflexul lui Căbuz n-a mai avut sens!

Relaxarea gazdelor putea fi pedepsită de A. Cristea în minutul 45+1, dar atacantul n-a fost în zi de grație și a trimis peste poartă din lovitură liberă dintr-o poziție din care de obicei nu prea iartă!

Meci capital cu codașa...

După pauză, Horșia și Chacana au făcut schimb de benzi, iar Omoh a mai inventat o pasă luminoasă, în minutul 48, deschizându-l ideal pe Horșia, pe stânga. Mijlocașul a preluat perfect, a intrat decis în careu, avea tot colțul lung la dispoziție, dar de la 8 metri a șutat drept în Căbuz!

Horșia a și fost retras de pe teren în minutul 60, deși mai degrabă ar fi trebuit înlocuit Chacana. Platini a intrat mijlocaș dreapta, Chacana a trecut iar pe stânga, iar jocul a fost echilibrat. A. Cristea a apărut la finalizare, dar a alunecat în momentul șutului, dar mai ales, ca și în prima repriză, s-a mai îndepărtat de zona careului pentru a pune la punct câteva combinații. A fost însă și el înlocuit, în minutul 67, cu Breeveld. Omoh a devenit cel mai avansat om al oaspeților, se părea că i se va alătura Platini ca al doilea atacant, dar nu avea cine juca mijlocaș dreapta, așa că echipa a rulat în 4-5-1, cu trei închizători.

A venit însă minutul 72, cu o lovitură liberă de pe stânga executată de Iancu. A fost practic repetarea celei din urmă cu douăzeci de minute, când stoperul Ghiță trecuse singur pe lângă minge la 5 metri de poarta ieșeană. Așteptând la marginea careului, el merita parcă mai multă atenție, dar s-a dezlipit ușor de De Iriondo, mult prea agitat tot meciul, Frăsinescu a ajuns cam târziu să-l ia în primire, iar Ghiță a reluat de la 8 metri necruțător cu capul în plasă.

Ca și în prima repriză, FC Viitorul a considerat încheiate conturile, doar că în minutul 78 Platini a făcut o cursă pe dreapta, continuarea fazei era cu o centrare pentru Chacana, singur în careu la 10 metri, dar el a pasat pe jos, pentru Omoh, iar șutul acestuia a fost contrat de Dussaut!

Ultimele trei modificări operate de Rednic, au intrat debutantul Fomba (stoper pus să joace în fața liniei de fundași), Lopes Cabral (a jucat fundaș dreapta, iar Grădinaru a trecut mijlocaș stânga) și Habibou în locurile lui De Iriondo, Chacana și Omoh, nu puteau schimba finalul meciului în care doar FC Viitorul a mai fost preocupată de atac.

CSM Politehnica primește de pe loc de baraj (12), joi, de la ora 20:00, vizita codașei Academica Clinceni, meci pe care căpitanul Cosmin Frăsinescu pe bună dreptate îl consideră capital... Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO SuperLiga: Farul Constanța, umilință pe teren propriu în fața celor de la Sepsi
03/05/2024 22:27

 În prima partidă a rundei cu numărul opt din play-off-ul SuperLigii, Farul a fost surclasată chiar pe teren propriu de Sepsi, scor 1-4. Meciul a fost intrerupt temporar din cauza scandărilor xen ...

VIDEO-Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor
03/05/2024 21:20

Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizand că jucătorii săi vor lupta pană in ultimul min ...

Câinii strâng rândurile! Dennis Politic: Sunt ultimele două şanse pentru noi, dar cel de mâine e cel mai important
03/05/2024 17:08

Fotbalistul Dennis Politic a declarat, vineri, intr-o conferinţă de presă, că Dinamo se află intr-o situaţie delicată, foarte aproape de retrogradare, şi de aceea el şi colegii săi nu trebuie să mai ...

Turneul Final al Diviziei A de handbal feminin - CSM Iași 2020, la trei pași de fericire!
03/05/2024 10:19

* CSM Iaşi 2020 intalneşte, in prima zi, pe CS ,,U” Cluj Napoca, vineri, 10 mai, de la ora 16  * dacă vor invinge, iesencele se vor duela, in faza următoare, cu  castigătoarea dintre CS Act ...

Deposedare prin alunecare la Academia Politehnica Iași!
02/05/2024 10:24

Academia Politehnica Iasi a organizat luni si marti, pe Stadionul „Tineretului”, un trial de selectie pentru grupa 2008, una din cele două echipe ale sale calificate in play-off. Antrenorul care a ...

Derby, astăzi, în Agronomie: ACS USV Iași - Tonmir Iași!
02/05/2024 09:38

ACS USV Iasi, formatia de fotbal a Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, a sustinut săptămana trecută două meciuri importante, ambele in deplasare, unul in sfertu ...

Bătaie de joc la adresa elevilor de la țară pe milioane de euro. Autoritățile au investit în săli de sport neîncălzite sau în câmp
01/05/2024 22:43

Ca să fie in pas cu vremurile in materie de investitii, autoritătile locale de la tară construiesc săli de sport pe bandă rulantă, fără să ia insă in calcul utilitatea lor sau costurile ulterioare. S- ...

Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii
01/05/2024 14:47

Rafael Nadal s-a oprit in optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, fiind invins in două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, intr-o partidă disputată marţi seara. Nadal, care va implini 38 de ...

Messi ”și-a reglat șutul”! Argentinianul, desemnat a doua oară jucătorul etapei în MLS
30/04/2024 11:20

  Messi    Pentru a doua oară in această lună, Lionel Messi a fost desemnat, luni, jucătorul rundei in MLS, pentru prestatia spectaculoasă din meciul castigat de Inter Miami cu ...

Nici atitudine, nici noroc, nimic!
29/04/2024 18:38

O nouă prestatie rusinoasă in compania unei echipe venită in Copou ca-n vacantă! Atitudinea promisă de Tony a rămas uitată cine mai stie pe unde, iar cele trei puncte absolut obligatorii n-au trecut de m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei