Hotărâți-vă!

1poli

Dimensiune font:

| 11-02-2021 10:37

Și-a trecut și optimea de Cupă din deplasare cu Petrolul Ploiești, o formație care se caută prin Liga a II-a în amintirea gloriei de altădată. Trupa lui Andrei Cristea, preluată de tânărul antrenor pe ultimul loc al Ligii 1, oscila între o ieșire discretă din a doua competiție internă pentru a se dedica mărețului obiectiv „salvarea de la retrogradare”, o pregătire a echipei pentru jocul de duminică, din Copou, cu Astra, din etapa a XXIII-a, și o tentativă de calificare în sferturi. Petrolul lui Viorel Moldovan se afla abia la primul joc oficial al anului și fără prea multe verificări, așa că era de așteptat ca formația sa să nu poată evolua prea aproape de potențialul ei real. Dar și CSM Poli se caută etapă de etapă, meci de meci, iar la Ploiești a venit fără Frăsinescu, Mihalache, Platini, Duranovic și F. Cristea (ultimii doi cu COVID-19), iar pentru jocul cu Astra nu-i va avea la dispoziție pe suspendații Passaglia, Onea și Bușu.

Cristea l-a avut pe Brănescu pe bancă, dar l-a preferat pe Brânză în poartă, fundaș dreapta l-a trimis iar pe Cană, iar pe stânga l-a jucat pe Lopes Cabral, în timp ce stoperi au fost R. Popa și Frăsinescu. Passaglia și De Iriondo, revenit după ce a ieșit din izolare, au jucat în fața fundașilor, Vanzo primind din nou sarcini mai avansate, între Vega și Calcan, iar tânărul ieșean Zaharia credit înaintea lui Zajmovic. Am văzut la lucru două formații cu exprimări modeste, mai degrabă de eșalon secund, dar nu undeva spre zona superioară. Petrolul era poticnită, pe când CSM Poli a jucat parcă în așteptarea greșelilor adverse, cu un consum cât mai mic de resurse.

Propria capcană!

A căzut însă în propria capcană, De Iriondo greșind la mijlocul terenului în minutul 16! Lax a fost lansat la limita ofsaidului pe dreapta, iar încrederea lui Brânză în colegii din fața sa a fost evidentă din moment ce și-a permis o ieșire hazardată în afara careului, deși R. Popa își putea talona elegant adversarul în afara cadrului porții cu condiția ca de De Iriondo să se fi ocupat de R. Moise, nu să fi alergat bezmetic! Brânză l-a blocat pe Lax, dar mingea a ricoșat, norocos, la R. Moise, De Iriondo s-a retras însă mai mult ca să se afle-n treabă, iar jucătorul de la Petrolul a trimis în poarta goală!

N-a urmat o veritabilă lecție din partea formației de eșalon superior, dar nici nu prea avea cine s-o ofere. Fundașii laterali erau mai degrabă pe hârtie, lentul Passaglia și nefolositorul De Iriondo nu puteau da ritm jocului, iar Vega, despre care sperăm să nu sfârșească precum Zajmovic în mediocritate după un gol spectaculos la debut cu Gaz Metan, ar trebui să priceapă că fotbalul pe aici nu se joacă la porți imaginare montate de-a latul terenului. Vanzo a arătat că ar avea reale dificultăți de a-și găsi loc pe la vreo echipă din Liga II-a, spre deosebire de norocoșii săi foști colegi Chacana și Atska ajunși la „U” Cluj, Calcan n-a fost nici el prea implicat, iar Zaharia s-a zbătut în zadar.

Baxevanos a părăsit accidentat terenul în urma unui fault pe care el l-a provocat, iar în locul său a fost coborât De Iriondo, în timp ce Gaitan a fost trimis pe teren să joace lângă Passaglia. În minutul 45+1, însă, o lovitură liberă din lateral dreapta a fost executată spre poarta ieșeană, câțiva ploieșteni au furat startul dar n-a fost fluierat ofsaid, mingea a căzut la trei metri, iar Brânză i-a apreciat greșit traiectoria și astfel Petrolul a condus cu 2-0 la pauză în urma unui veritabil cadou.

Umilință până la final

Cristea a operat două modificări la vestiare. A renunțat la Cană, în loc său mutându-l pe Lopes Cabral, iar Bușu a intrat fundaș stânga, pentru ca Flores să-i ia locul inutilului Vanzo. Până să deslușească ei ce au de făcut, Constantinescu i-a ridiculizat în minutul 56 pe dreapta pe Calcan și pe Bușu, Gaitan nu i-a putut bloca în careu pasa spre R. Moise, acesta a trecut în sprint de R. Popa pe doar câțiva metri și de pe linia de fund a trimis printre picioarele lui Brânză în fața porții, de unde Buhăescu a câștigat duelul cu De Iriondo și a împins mingea de la câțiva metri în poarta goală! Un 3-0 prea sever, dar care a arătat fidel cât de șubredă a fost apărarea ieșeană!

Cristea l-a scos de pe teren pe Zaharia, dar Zajmovic mai mult de un călcâi n-a fost în stare, iar Onea i-a luat locul lui Vega și a jucat fundaș stânga, iar Lopes Cabral a fost avansat la mijloc. A încercat să le găsească jucătorilor săi cele mai bune poziții pentru a se putea exprima, dar ei au continuat până la final să facă de râs orașul care îi plătește mult peste ceea ce ei oferă și le pune gratis la dispoziție o bază sportivă cu cheltuieli deloc de neglijat!

S-ar putea spune că formația ieșeană n-a avut planuri pentru Cupă, iar că rușinea suferită n-a fost singura din acest sezon dezamăgitor. Vine însă duminică meciul cu Astra, mai la oră de matineu, în care CSM Poli Iași ar cam trebui să se hotărască pe ce drum o apucă... Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
FOTO / VIDEO Peste 50.000 de oameni salută cea mai bună generație din istoria fotbalului românesc
25/05/2024 22:19

 Generatia de Aur a Romaniei joacă sambătă seară pe Arena Natională din Bucuresti meciul de adio, in fata a peste 50.000 de spectatori. Suporterii au pregătit un moment special in memoria lui Didi Pr ...

Florin Răducioiu:
25/05/2024 18:29

  Florin RăducioiuAFP Fostul international Florin Răducioiu a declarat, sambătă, intr-o conferintă de presă, că meciul de retragere al "Generatiei de Aur" din această seară va ...

„Dintre foștii colegi, Popescu are caracterul cel mai josnic. Îl interesează doar banii!”. Atac devastator la adresa ”Baciului” înainte de meciul Generației de Aur
25/05/2024 14:54

Ionel Ganea acuză faptul că Gică Popescu a ignorat să cheme la meciul de sambătă seara o serie de fosti internationali care au scris istorie pentru Romania in anii ’90. El sugerează că ”Baciul” fo ...

Propuneri tentante cu prilejul vizitei federale la stadionul de rugby din Iași!
25/05/2024 09:14

Liderul Diviziei Nationale de Seniori la rugby, CS Politehnica Iasi, a primit vineri vizita alaiului federal condus de presedintele Alin Petrache. Întalnirea s-a produs in conditiile in care formatia preg ...

VIDEO FC Botoșani rămâne în SuperLiga României
24/05/2024 22:24

 ​FC Botosani si-a asigurat prezenta in viitorul sezon al SuperLigii Romaniei, după ce a castigat si mansa retur a barajului cu CS Mioveni, scor 1-0 (2-0 la general). Bogdan AndoneFoto   ...

World Athletics a omologat un nou record mondial feminin de maraton, stabilit de atleta etiopiană Tigist Assefa
24/05/2024 09:44

World Athletics a omologat joi recordul mondial feminin de maraton stabilit de atleta etiopiană Tigist Assefa, 2h11min53sec, in data de 24 septembrie 2023 la Berlin, scrie EFE. Etiopiana a doborat la Berlin r ...

Novak Djokovic, victorios de ziua sa, în optimi la Geneva (ATP)
23/05/2024 10:41

Tenismanul sarb Novak Djokovic, numărul unu mondial, şi-a sărbătorit ziua in care a implinit 37 de ani, miercuri, cu o victorie in optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Geneva, dotat cu premii tot ...

Maestru 4 DAN în taekwondo WT, campion național la culturism!
22/05/2024 13:55

Are cincisprezece ani de cand merge zilnic la sala de fortă, dar isi propusese ca la 50 de ani să-si depăsească limitele. L-a mai incercat de-a lungul anilor gandul că ar putea concura pe scenă, dar se mu ...

 Flacăra olimpică a ajuns, marţi, pe covorul roşu al celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de la Cannes
22/05/2024 13:36

Flacăra olimpică a ajuns, marţi, pe covorul roşu al celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de la Cannes, purtată de un grup de sportivi de inalt nivel imbrăcaţi in ţinută de gală, relatează AFP. Pe ...

Alpinistul român Gabriel Țabără, aflat de două luni pe Everest, a fost găsit fără viață în cortul său.
22/05/2024 11:37

Alpinistul roman Gabriel Viorel Tabără, in varstă de 48 de ani, a fost găsit mort subit in cortul său de către un serpas "Gabriel si serpasul său au avut o zi normală si au intrat in corturile lor, asa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei