Huiduiți, politicienii au fugit de horă, la Iași

327280976_555892879932669_666501166226003779_n

Dimensiune font:

| 24-01-2023 23:59

În jur de 7.000  de ieşeni au avut parte de o vreme prietenoasă şi, în consecinţă, au venit  în Piaţa Unirii pentru a celebra 164 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească. Prezenţa la Iaşi a premierului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, a altor membri din Executiv,  a fost unul dintre motivele care i-a făcut pe ieşeni să nu lipsească la manifestările de ieri. Alţii s-au strâns în centrul oraşului din obişnuinţă, mai ales că şi în acest an au avut parte de muzică populară şi plăcinte moldoveneşti. Şi parada militarilor a încântat asistenţa cu toate, spre deosebire de alţi ani, a fost lipsită de tehnică militară. În fine, alţii au venit la kilometrul zero al Iaşului pentru a-şi exprima public nemulţumirile vizavi de un Guvern care a lasat Moldova fără autostrăzi şi, mai nou, fără spitale. Prin urmare, huiduielile venite din partea activiştilor pro-autostradă şi a simpatizanţizanţilor AUR au completat tabloul unor sărbători deloc atipice, dar ferite de incidente...

După mesajele lansate în spaţiul public cu o seară înainte, Iaşul ar fi trebuit să aibă un 24 ianuarie incendiar. Asociaţiile civice „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” şi Reset propuneau un protest comun, mai ales că printre cei care urmau să ia cuvântul în Piaţa Unirii se numărau premierul Nicolae Ciucă şi şeful Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. „Te-ai săturat să fii bătaia de joc a puterii de la Bucureşti? Te-ai săturat să-ţi rămână autostrada doar pe hârtie? Ai observat că numai regiunea Moldova nu are stadioane noi? Te-ai săturat să vezi că Spitalul Inimii nu primeşte finanţare? Vino marţi, 24 ianuarie 2023, între ore 9.30 - 11.30 în Piaţa Unirii din Iaşi, să le arătăm politicienilor corupţi şi iresponsabili adevărata lor faţă”, scria în  invitaţia distribuită de cele trei asociaţii ieşenilor. În plus, prezenţa în Iaşi a lui George Simion în fruntea unui numeros grup alcătuit din simpatizanţii AUR indica faptul că nu sunt excluse conflictele fizice, mai ales că aceştia au forţat pătrunderea spre Piaţa Unirii pe un coridor pe care cei responsabili cu ordinea publică îl rezervaseră pentru premierul Ciucă. În cele din urmă, lucrurile s-au calmat întrucât jandarmii au înlăturat temporar gardurile de protecţie de pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, membrii AUR reuşind să ajungă în Piaţa Unirii aşa cum îşi doriseră.

După desantul celor de la AUR, pe acelaşi traseu au început să-şi facă apariţia delegaţiile partidelor politice.  Primii au fost social-democraţii ieşeni, conduşi de Bogdan Balanişcu, preşedintele organizaţiei municipale. Au urmat liberalii ieşeni, care l-au avut în prim plan pe viceprimarul Daniel Juravle şi pe Marius Dangă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Ciucă, plagiatorul!”

În jurul orei 11.00, în Piaţa Unirii şi-a făcut apariţia premierul Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, liderul PSD. Ignorând huiduielile auzite dintr-o laterală a Hotelului Traian (Hoţii, Hoţii!” şi Ciucă, plagiatorul!”), primul-ministru a spus că Ziua Unirii Principatelor Române este actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor - act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Ţara Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă cancelariile marilor puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice. Lecţia istorică rămasă peste timp este că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor noştri putem reuşi cele mai ambiţioase obiective. Realizările recente confirmă acest lucru. Aderarea României la NATO, obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

El a subliniat că în prezent România este în faţa unei etape importante pentru viitor. În opinia sa, actuala guvernare a reuşit să facă progrese semnificative. Pentru că suntem la Iaşi, aş dori să mă refer la Autostrada Moldovei - A7, un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare. Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reuşim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorităţi este încă un exemplu că împreună putem pune lucrurile în mişcare, uniţi de dorinţa pentru mai bine. A8 - Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei”, a mai spus Ciucă.

Premierul a indicat că aceeaşi mobilizare trebuie să se regăsească în toate acţiunile îndreptate spre creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, spre dezvoltarea comunităţilor şi a ţării. Asta pentru că drumul României către prosperitate este vegheat de valorile şi libertăţile democratice. Prim ministrul şi-a încheiat discursul spunând că în cazul României, echilibrul şi înţelepciunea socială, susţinerea puternică a valorilor europene şi euroatlantice acţionează ca un veritabil catalizator în jurul libertăţilor democratice.

Ciolacu a vorbit despre unirea prin autostrăzi

Şi alocuţiunea lui Marcel Ciolacu a fost întâmpinată cu huiduieli. S-a strigat Hoţii, PNL şi PSD, aceeaşi mizerie, Vrem anticipate. În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. El a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate. Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească. În acele vremuri unitatea a făcut diferenţa şi a adus progresul ţării. Când am fost uniţi cu toţii, popor şi conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniţi am făcut România Mare. Când am fost numiţi, am scăpat de dictatură. Toţi împreună, uniţi am reuşit să ne simţim aliaţi de nădejde pentru a apăra securitatea ţării odată cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Unitatea este soluţia. Tot uniţi să intrăm în spaţiul Schengen. Tot uniţi să dezvoltăm economic toate regiunile ţării, împreună urmărind aceleaşi obiective. Tot uniţi să continuăm ceea ce am făcut în ultimul an la propriu, nu pe hârtie: unirea tuturor regiunilor ţării prin autostrăzi. Doar împreună, cu acelaşi obiective putem continua să atragem mai multe fonduri europene. Tot împreună putem creşte economia românească. Vă îndemn să lăsăm la o parte tot ce ne desparte şi uniţi să ne urmărim cu perseverenţă obiectivele comune, creşterea economică şi creşterea nivelului de trai a românilor”, a spus Marcel Ciolacu, iar între timp huiduielile au fost tot mai puţine.

Costel Alexe crede că „unirea trebuie făcută în fiecare zi”

Au urmat discursurile autorităţilor locale. Primarul Mihai Chirica le-a spus celor câteva mii de persoane venite în Piaţa Unirii că o ţară puternică se clădeşte în unitate.                                    În unitate de gândire şi în unitate de voinţă. Un conducător puternic este cel care leagă poporul şi îl adună în jurul idealurilor sale, fie el om politic sau alt demnitar. Atunci când aţi venit sunt convins că aţi venit cu gânduri de unire, pentru a face o ţară mai puternică, iar cei care vă dezbină nu vor binele acestei naţiuni.  Nu am venit aici pentru noi sau pentru a ne vedea la televizor sau în altă parte. Am venit aici pentru recunoştinţa pe care le-o purtăm celor care au făcut Unirea Principatelor Române”, a spus primarul. Mihai Chirica a îndemnat românii să înveţe din lecţia pe care ne-au lăsat această ţară. Oamenii politici de atunci ne-au unit, nu ne-au dezbinat. Ne-au lăsat lucruri bune, nu rele. Ne-au clădit cu adevăruri, nu cu minciuni. Ne-au adus la aceeaşi masă şi n-au împărţit-o între interes politice. Dacă nu v-au spus acest lucru înseamnă că v-au minţit, v-au folosit şi vă folosesc pentru interesul lor, pentru binele lor personal, pentru funcţia lor şi pentru viitorul lor personal şi al familiilor lor. Dacă veniţi la Iaşi veniţi cu drag pentru ţară. Veniţi să o iubiţi, veniţi să o cinstiţi, veniţi să vă închinaţi la cei care au făurit România asta puternică”, a spus Mihai Chirica

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, a spus că Unirea nu este un eveniment care a avut loc doar acum 164 de ani, ci „trebuie făcută în fiecare zi”. Noi nu putem vorbi de o ţară puternică, de o Românie puternică, fără un Iaşi puternic, fără un Cluj puternic, o Timişoară puternică, Braşov sau Constanţa. Toate astea le vom putea face tot împreună uniţi în jurul unui ideal. Unirea nu s-a întâmplat doar acum 164 de ani. Unirea trebuie să o facem în fiecare zi împreună. Doar împreună putem depăşi toate aceste provocări pe care şi noi şi dumneavoastră le simţim. De aici, de la Iaşi, din oraşul în care s-a născut România, pentru că fără Iaşi nimic nu ar mai fi fost posibil, Iaşiul are această vocaţie istorică de a fi punctul de început pentru toate marile realizări ale României”, a spus preşedintele CJ Iaşi.

Politicienii au fugit de horă

După discursuri şi depunerea de coroane, a urmat o paradă militară, prin faţa ieşenilor defilând forțe ale Ministerului de Apărare și Minsiterul Afacerilor Interne: Brigada Mecanizată 15 Podu Înalt, Centrele Miliare Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, Detașament din Batalionului 151 Infanterie „Războieni“ Iași, Detașament din Batalionul militari de munte „Dragoș Vodă“ Vatra Dornei, Batalionul 630 Parașutiști, „Smaranda Brăescu“ Bacău, elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare“ Câmpulung Moldovenesc, Detașamentul „Mihail Grigore Sturdza“ ISU Iași, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, Poliția Locală Iași. A fost primul an în care autorităţile prezente la Iaşi cu ocazia zilei Unirii nu s-au mai prins în horă. Oficialitățile s-au îndreptat în pas grăbit spre Biserica Sf. Trei Ierarhi, unde se află mormântul lui Cuza, însă înainte de acest moment, au intrat şi în Palatul Mitropolitan.

Un premier la Aeroport

Şeful Guvernului a vizitat și lucrările de extindere ale Aeroportului Internaţional Iaşi. Nicolae Ciucă a subliniat că proiectul în valoare de 80 de milioane de euro este finanţat cu bani europeni, dar şi de la Guvernul României pentru a fi finalizat până la sfârşitul acestui an. „Guvernului României a asigurat finanţarea complementară celei europene. O infrastructură modernă, adaptată cerinţelor economice şi sociale, este determinantă pentru dezvoltarea oricărei regiuni. Am vizitat lucrările de extindere şi modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, proiect susţinut de echipa guvernamentală, şi mă bucur să constat că progresele se văd de la o lună la alta. Construcţia noului terminal, T4, creşterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare vor creşte numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activităţii aeroportului şi facilităţi suplimentare de cargo”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a precizat că la nivelul Guvernului a asigurat finanţarea complementară celei europene, obţinută în luna mai 2022, pentru ca acest proiect în valoare totală de 80 de milioane de euro să fie finalizat până la sfârşitul acestui an. „Conectarea directa şi mai facilă a municipiului Iaşi cu restul ţării şi cu Europa va atrage investitii pentru întreaga regiune, va contribui la crearea mai multor locuri de muncă şi va oferi oportunităţi suplimentare de mobilitate pentru cetăţeni. Împreună cu administraţia locală am integrat acest proiect în planul nostru mai amplu de dezvoltare a infrastructurii din regiune”, a precizat prim-ministrul.

Laura RADU, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident mortal la Flămânzi
29/04/2024 13:23

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit in urma unui accident rutier produs in noaptea de duminică spre luni pe un drum judeţean care leagă oraşul Flămanzi de comuna Prăjeni, au anunţat reprezentan ...

Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor invitați
29/04/2024 13:06

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, si partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra editie, două surprize speciale pentru comunitatea art ...

Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 10 și 17 mai!
29/04/2024 12:45

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 - Casa de Cultură a Studentilor Iasi – CONCERT SIMFONIC Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA din Iasi Dirijor: RADU POSTĂVARU Solist: DRAGOS MÂNZA - vioar ...

Temperaturile mari din aprilie nu ridică semne de întrebare
29/04/2024 11:45

Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă mai sunt unele "lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei