Ieşenii din Bucium cer trotuare decente!

trotuar 2
trotuar 1

Dimensiune font:

| 09-10-2023 08:59

Aceştia spun că cele existemte sunt rupte, sparte sau incomplet, şi că  trecerile de pietoni se termină pe pământ sau într-un gard al unei proprietăţi * „avem staţii de autobuz la care nu poţi ajunge pentru că nu sunt legate cu trotuare”, mai spun rezidenţii

Locuitorii din Bucium se plâng de faptul că, în cartier, nu există trotuare. „În acest moment, Buciumul nu are un trotuar pe care să poti merge de la un capăt la altul. Nu există un trotuar pe întreaga lungime a bulevardului principal, Şos. Bucium. Pe o parte a drumului avem un trotuar rupt, spart, incomplet, care nu merge de la un capăt la altul, plin de resturi de sanțuri, intrări de maşini, pe cealalta parte nu avem trotuar. Avem treceri de pietoni care se sfârşesc şi se termină pe pământ sau într-un gard al unei proprietăţi, avem staţii de autobuz la care nu poţi ajunge pentru că nu sunt legate cu trotuare”, spun aceştia.

De altfel, aceştia au iniţiat o petiţie online în acest sens. „Un trotuar decent este un spaţiu pe care un pieton se poate deplasa gândindu-se la treburile lui. Un trotuar este un spaţiu pe care poţi merge fără să fii nevoit să te gândeşti unde să faci următorul pas fără să te murdărești, accidentezi sau pur şi simplu să avansezi. Ce nu este un trotuar? Un trotuar nu este o suprafaţă care se termină în stradî, care se termină într-o băltoacă, care se transformă într-un drum de pământ, care are borduri pe mijloc, resturi de beton, șanturi etc”, se arată în petiţie.

Reabilitare completă

Vă reamintim că, în această toamnă, au început lucrările de modernizare a șoselei Bucium. Acestea sunt executate de Conest SA, în cadrul unui contract în valoare de 22.022.406,96 lei, cu TVA. Șoseaua va fi modernizată pe o porțiune de 3,4 km, respectiv sectorul cuprins între intersecția cu bld. Poitiers și intersecția cu stradela Păun unde sistemul rutier, realizat din îmbrăcăminte asfaltică, se află într-o stare avansată de degradare, cu fisuri, crăpături, tasări și denivelări, producând disconfort participanților la trafic. „Pe Şoseaua Bucium au fost executate lucrări la rețeaua de canalizare și gaze naturale, pozate în carosabilul străzii. Aceste lucrări au dus la degradarea în timp a carosabilului generând o circulație anevoioasă, ceea ce duce la creșterea timpului de deplasare în trafic”, spun specialiştii. Investiția presupune modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium, modernizarea instalației de iluminat, precum și amenajarea de piste de biciclete (ori la marginea carosabilului, ori pe trotuar, după zona spațiului verde).  Cei 324 de stâlpi de beton vor fi dezafectați și vor fi înlocuiți cu 202 stâlpi metalici cu o înălțime de 9,5 metri. Pentru realizarea iluminatului se vor monta pe stâlpi corpuri de iluminat cu surse led.

Un alt proiect este legat de reabilitarea pasarelei Socola, ce face legătura cu Șoseaua Bucium. Pasarela va fi extinsă la 5 benzi, va beneficia și de piste de biciclete, dar și de alte facilități. În prezent, pasarela Bucium are patru benzi a câte 3,5 metri, câte două pe fiecare sens de mers. Conform noului proiect, șoseaua va avea cinci benzi, din care două de 3.25 metri și alte trei a câte 4 metri lățime. Vor fi realizate trei benzi spre zona Bucium cu o bandă spre cartierul Poitiers, în timp ce alte două vor fi realizate pe celălalt sens de mers. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă și de canalizare, modificat
21/05/2024 07:18

Luni,  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă  si de canalizare incheiat intre Asociatia Regională a Serviciilor de Apă – Canal Iasi (ARSACIS) si ApaVital ...

Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei