Încep probele scrise la Bacalaureat

3bacalaureat

Dimensiune font:

| 20-06-2022 08:00

 Din cei 5.077 de candidați înscriși în vederea susținerii probelor pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat, 4.643 sunt din seria curentă, iar 434 din seriile anilor anteriori * afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 27 iunie

 

Pentru 18 absolvenți provenind din 12 școli ale județului Iași, Comisia Județeană de Bacalaureat a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor.

Probele scrise se vor susține în 18 centre de examen. În municipiul Iași sunt organizate 14 centre, iar 4 sunt în afara municipiului: 2 în Pașcani, 1 în Hârlău și 1 în Târgu Frumos. Totodată, pentru corectarea tezelor vor fi organizate, în municipiul Iași, 3 centre de evaluare.

Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui examen în școlile ieșene, vor participa în comisiile specifice 1.500 de cadre didactice.

Ca măsuri de adaptare la contextul pandemic și la modul în care acesta a influențat desfășurarea activităților didactice, programele de examen au fost modificate.

Înscrierile pentru acest examen au avut loc în perioada 23 – 27 mai, iar în perioada 6-15 iunie candidații au susținut probele de verificare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă, a competențelor digitale și a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Absolvenții de liceu vor susține prima probă, la limba și literatura română, pe 20 iunie. Pe 21 iunie este programată proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 22 iunie să se desfășoare proba la alegere a profilului. Totodată, joi, 23 iunie 2022, 27 de elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" Iași și 3 elevi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri" Iași vor susține proba scrisă la disciplina non linngvistică (DNL), studiată în limba franceză, din cadrul bacalaureatului pentru secțiile bilingve francofone.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 27 iunie (până la ora 12).

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12 -18, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bani şi vehicule și aproape şase tone de motorină, ridicate de poliţiştii din Suceava după 25 de percheziţii
19/05/2024 17:13

Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului ...

„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei