Închisori SECRETE CIA în România: Anchetă de proporții, SUA reacționează DUR

inchisoare

Dimensiune font:

| 06-03-2020 12:14

Mike Pompeo a denunţat ancheta "nechibzuită" autorizată de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Afganistan, inclusiv abuzuri comise de soldaţi americani. Ancheta vizează și închisori secrete ale CIA, inclusiv în România, unde s-ar fi săvârșit crime de război.

"Este o acţiune incredibilă din partea unei instituţii politice care nu trebuie dea socoteală şi se deghizează în organ juridic", a spus Pompeo, potrivit Agerpres care citează AFP.

Șeful diplomației americane a mai declarat că este o decizie "nechibzuită", care "survine la doar câteva zile după ce SUA au semnat un acord de pace istoric privind Afganistanul, care este cea mai bună şansă pentru pace şi pentru o întreagă generaţie".

"Vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că nu sunt aduşi americani în faţa acestui organism politic pentru a regla o vendetă politică", a adăugat Mike Pompeo.

Un anunţ în acest sens ar urma să fie făcut în următoarele săptămâni.

Ancheta dorită de procurorul-şef al CPI, Fatou Bensouda, vizează examinarea nu doar a presupuselor crime comise de combatanţi talibani şi de unităţile afgane proguvernamentale, dar şi de forţele internaţionale, în special trupele americane.

 

CPI va ancheta și posibile crime de război comise în România


Procurorul-şef este de asemenea autorizat să examineze presupuse acte de tortură comise de CIA în Afganistan.

Potrivit agenţiei spaniole de presă EFE, investigaţiile CPI nu se vor limita geografic la Afganistan, întrucât instrucţia preliminară a cazului indică posibile crime de război şi în Polonia, România şi Lituania, ţări care au găzduit închisori secrete ale CIA.

Procurorul-şef al CPI examinează probe privind presupuse acte de tortură comise asupra a 24 de prizonieri care au trecut prin aceste închisori secrete şi au fost supuşi unor ''tehnici îmbunătăţite de tortură'', după cum se menţionează în rapoarte declasificate ale CIA publicate de Senatul SUA.

Statele europene au fost până în prezent principalele susţinătoare ale CPI, dar rămâne de văzut dacă Polonia, România şi Lituania vor coopera cu instanţa internaţională în cazul în care aceasta le va solicita informaţii, mai remarcă EFE.

Statele Unite, care nu sunt membre ale CPI, desfăşoară din 2001 în Afganistan cel mai lung război din istoria lor.

 

SUA, în război cu CPI


Un acord istoric a fost semnat sâmbătă la Doha, în care Washingtonul s-a angajat să-şi retragă trupele străine din Afganistan în interval de 14 luni în schimbul respectării de către insurgenţi a anumitor garanţii, printre care participarea lor la un dialog interafgan asupra viitorului ţării, programat să înceapă la 10 martie.

Washingtonul a anunţat în martie 2019 sancţiuni fără precedent împotriva CPI, cu restricţii de viză împotriva oricărei persoane "direct responsabile" de o eventuală anchetă "împotriva unor militari americani".

În acelaşi timp, Pompeo a declarat tot joi că intensificarea violenţelor în ultimele zile în Afganistan este inacceptabilă şi trebuie să înceteze imediat pentru ca procesul de pace semnat weekendul trecut să avanseze, potrivit Reuters.

Într-o conferinţă de presă la Departamentul de Stat, Pompeo a spus că toate părţile ar trebui să se pregătească pentru negocieri interafgane, inclusiv discuţii practice despre eliberarea de prizonieri.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei
18/05/2024 19:16

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar in urma neregulilor constatate au fost date amenzi in valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Repreze ...

Războiul din Ucraina a scos la iveală defecte grave ale unora dintre cele mai sofisticate sisteme de luptă americane
18/05/2024 14:38

Deblocarea ajutorului militar american in valoare de 61 de miliarde de dolari in aprilie a reprezentat un impuls pentru fortele ucrainene aflate in dificultate in fata invadatorilor rusi. Totusi, Ucraina nu es ...

Ucraina acuză Rusia că execută şi foloseşte civilii din oraşele de graniţă pe post de scuturi umane
18/05/2024 13:22

Săptămana trecută, Rusia a declanşat cea o ofensivă masivă in nordul Ucrainei, reuşind să treacă graniţa, in incercarea de a ocupa Harkov, care este al doilea cel mai populat oraş al Ucrainei. In ti ...

Naufragiu în Marea Neagră, lângă Sfântu Gheorghe. Trei marinari sunt dați dispăruți
18/05/2024 12:47

O navă s-a scufundat in Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfantu Gheorghe (Tulcea). Trei marinari sunt dati dispăruti. Echipajul apucase să lanseze un mesaj SOS. Zona naufragiului de sambătă, 18 mai 202 ...

Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

La numai 14 ani, violator și producător de materiale pornografice
18/05/2024 00:07

Procurorii DIICOT Hunedoara si colegii lor, politistii de la Inspectoratul Judetean de Politie au avut, ieri, de rezolvat un caz care cutremurat chiar si pe cei mai experimentati. Ei au retinut un minor de numa ...

Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei