India dă startul uneia dintre cele mai mari campanii de vaccinare din lume

india

Dimensiune font:

| 16-01-2021 13:41

Una dintre cele mai mari campanii de vaccinare din lume împotriva Covid-19 începe sâmbătă în India, care intenționează să imunizeze 300 de milioane de oameni până în iulie, potrivit AFP. Țara găzduiește cei mai mari producători de vaccin și are unul dintre cele mai mari programe de imunizare, dar nu există manual pentru imensitatea provocării, relatează Associated Press.

În timp ce operațiunile de livrare a vaccinurilor amenință să încetinească în Europa, regiunea cea mai afectată de pandemie, în India abia începe campania de vaccinare, după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut ca vaccinarea să înceapă în toate țările „în următoarele sute de zile” pentru a face față pandemiei care a dus la moartea a peste două milioane de persoane în întreaga lume.

„Vreau ca vaccinarea să înceapă în toate țările în următoarele 100 de zile”, a declarat vineri directorul general al agenției Tedros Adhanom Ghebreyesus, campaniile au început până acum aproape exclusiv în țările bogate.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a regretat, de asemenea, „eșecul solidarității”, menționând că „dacă țările cu venituri mari au acces la vaccinuri, acesta nu este cazul țărilor mai sărace”.

În India, a doua țară cu cea mai mare populație din lume, cu 1,3 miliarde de oameni, cei 30 de milioane de lucrători din domeniul sănătății și cei mai expuși bolii vor fi primii care vor fi vaccinați, urmată de aproximativ 270 de milioane de oameni peste 50 de ani ani sau prezentând un risc crescut în fața coronavirusului.

”Sunt încântată că sunt printre primele persoane care vor primi vaccinul”, a spus asistenta Gita Devi, în timp ce își ridica mâna pentru a primi vaccinul.

”Sunt bucuroasă să primesc un vaccin făcut în India și că nu trebuie să depindem de alții pentru asta”, a spus Devi, care a tratat pacienți pe toată perioada pandemiei într-un spital din Lucknow, din statul Uttar Pradesh.

Prima doză a fost administrată unui cadru medical din All Indian Institute of Medical Sciences, din capitala New Delhi, după ce premierul Narendra Modi a dat startul campaniei cu un discurs televizat.

Aproximativ 100 de persoane vor fi vaccinate în fiecare dintre cele 3.006 centre din țară în prima zi.

India a aprobat două vaccinuri, unul dezvoltat de Oxford și AstraZeneca și unul realizat de compania Bharat Biotech. 16,5 milioane de doze au fost distribuite cu avionul în diverse orașe indiene săptămâna trecută.

Experții în sănătate își fac griji că mulți vor ezita să se vaccineze din cauză că vaccinul Bharat Biotech a fost aprobat fără a aștepta date concrete cu privire la eficacitatea sa.

India este a doua în lume, după SUA, la numărul cazurilor confirmate - 10,5 milioane, și a treia la numărul deceselor, după SUA și Brazilia, 152.000. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

DONGFENG prezintă 22 de modele electrificate la Salonul Auto de la Beijing
28/04/2024 13:29

 Peste 700 de expozanti sunt prezenti pană pe 4 mai la Salonul Auto de la Beijing, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. Printre ei se numără si Dongfeng, pregătit cu o gamă impresi ...

Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

„Sistemele Patriot nu sunt soluția magică pentru Ucraina”, avertizează șeful Pentagonului
28/04/2024 00:16

Secretarul Apărării al SUA a avertizat că livrarea de sisteme Patriot către Ucraina nu este motiv să ne culcăm pe o ureche. El a atras atentia că aceste sisteme nu sunt „glontul fermecat”. „SUA vo ...

Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit
28/04/2024 00:11

Autocisterna incărcată cu etanol s-a răsturnat in judetul Vrancea, pe E85, in zona orasului Mărăsesti. Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de interventie, o autospecială ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei