Întâlnire la cel mai înalt nivel militar între SUA și China: mesajul transmis de americani Beijingului

17

Dimensiune font:

| 23-11-2022 13:05

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-a întâlnit marţi cu omologul său chinez, Wei Fenghe, în Cambodgia, în contextul în care cele două părţi încearcă să menţină tensiunile sub control, transmite AFP. Întâlnirea, care a avut loc în marja unei conferinţe a miniştrilor apărării la Siem Reap, este prima între Austin şi Wei din iunie, înainte ca o vizită în Taiwan a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, să stârnească furia Beijingului.

La 14 noiembrie, Joe Biden şi Xi Jinping s-au întâlnit timp de trei ore la un summit al Grupului celor 20 de la Bali, primele discuţii personale între liderii celor mai mari două economii ale lumii de când fiecare dintre ei a devenit preşedinte. Aceasta a fost urmată de o întâlnire între Xi şi vicepreşedintele american Kamala Harris la un summit Asia-Pacific din Bangkok, informează News.ro.

Harris a întărit mesajul lui Biden că "trebuie să menţinem liniile de comunicare deschise pentru a gestiona în mod responsabil competiţia dintre ţările noastre", a declarat un oficial de la Casa Albă. Presa de stat chineză l-a citat pe Xi spunându-i lui Harris că întâlnirea sa cu Biden a fost "strategică şi constructivă şi are o semnificaţie importantă de orientare pentru relaţiile dintre China şi SUA în următoarea etapă".

În august, Taiwanul a anunţat planuri pentru o creştere record a bugetului său pentru apărare, după ce China a efectuat exerciţii militare uriaşe ca răspuns la vizita lui Pelosi la Taipei. Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea Chinei, care revendică insula democratică ca parte a teritoriului său, pe care îl va cuceri într-o zi - prin forţă, dacă este necesar. Beijingul atacă orice acţiune diplomatică care ar putea conferi legitimitate Taiwanului şi a răspuns cu o furie tot mai mare la vizitele oficialilor şi politicienilor occidentali.

Timp de o săptămână după vizita lui Pelosi, China a trimis nave de război, rachete şi avioane de luptă în apele şi cerul din jurul Taiwanului, cele mai mari şi mai agresive exerciţii de la mijlocul anilor 1990. Beijingul a crescut presiunea militară asupra Taiwanului în ultimii ani, în special prin incursiuni în zona de identificare a apărării aeriene a insulei.

Anul trecut, Taiwanul a înregistrat incursiuni ale aproximativ 970 de avioane de luptă chinezeşti în zona sa de apărare aeriană, potrivit unei baze de date compilate de AFP, mai mult decât dublu faţă de cele aproximativ 380 din 2020.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Zelenski manifestă aceeași poziție ca Putin. Ideea avansată de Macron și Xi Jinping, pusă sub semnul întrebării: 'Îmi sună ca o poveste neviabilă'
17/05/2024 21:02

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu in războiul cu Rusia in timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce mai devr ...

Ionuț Popovici (PSD): Noaptea minții la Reșița. Au asfaltat pe șinele de tramvai
17/05/2024 20:56

Video viral in Resita, acolo unde o investitie importantă, realizarea unei linii de tramvai, s-a transformat intr-un calvar pentru cetăteni si un prilej de ironie caustică pentru internauti. Avand in veder ...

Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie
17/05/2024 20:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie intre angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, intrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din E ...

România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei - 'Nu o spunem noi, o spun alţii', afirmă Nicolae Ciucă
17/05/2024 20:41

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau Romania ca fiind a doua cea m ...

Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei