Interlopul „Dolar” a câştigat apelul, dar rămâne în puşcărie. Victima trebuie să plătească 1.000 lei

06 11 dolar

Dimensiune font:

| 07-11-2022 08:15

Gheorghe Bălan, zis „Dolar”, e unul din interlopii consacraţi din Hârlău, dar a reuşit, multă vreme, să evite gratiile. A primit doar amenzi penale sau condamnări cu suspendare. I s-a înfundat la finele anului trecut, în urma unei stupizenii ce a comis-o pe 18 septembrie 2019.

La momentul respectiv, Dolar trebuia să presteze muncă în folosul comunităţii, fusese repartizat la Ecosalubris S.A., în subordinea unui anume M.V. Acesta îl supraveghea şi-i făcea pontajul. Dolar avea ca sarcină măturatul şi strânsul frunzelor căzute în Parcul Tineretului. În ziua cu pricina, omul s-a plictisit, a abandonat mătura şi s-a dus la un bar din apropiere. A ras, la repezeală, câteva sute de rachiu, s-a îmbătat bine şi i-a venit cheful de ascultat manele. A somat-o pe bărmăniţă să-i pună aşa ceva, dar n-a apucat să se bucure. Pentru că a venit patronul, care ţinea în mână o bâtă de baseball, acesta spunându-i ferm că, la el în local, nu se ascultă manele.

Interlopul a ieşit cu coada între picioare, era nervos, abia aştepta să se descarce pe careva. Taman atunci i-a apărut în faţă M.V., care, total neinspirat, i-a reproşat că măturase de mântuială. Dolar a răbufnit: „Vrei să le mănânc şi să strâng cu limba mizeriile?”, „Oriunde te găsesc te voi bate!”, „Te omor eu pe tine”, „Îţi vei găsi sfârşitul în mâinile mele!”. După care a tras câteva şuturi într-o roabă expusă la vânzare, în faţa unui magazin. Zgomot puternic, trecătorii au intrat în panică, unul dintre ei a sunat la 112.

 

Câteva şuturi într-o roabă i-au fost fatale

În câteva minute, la faţa locului a ajuns un echipaj mixt, poliţişti şi jandarmi, dar Dolar n-a fost deloc impresionat. A continuat să şuteze în roabă. Până la urmă, a fost imobilizat şi dus la Socola. I s-a deschis un nou dosar penal, fiind inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de „ameninţare” şi „tulburarea liniştii şi ordinii publice”. N-a fost, însă, arestat.

Simţind că, de data asta, e groasă rău, Dolar a profitat din plin de liberatea de moment, l-a contactat pe M.V. şi l-a convins să renunţe la plângerea privind ameninţarea. Cei doi au bătut palma, dar cam târziu. M.V. a semnat declaraţia notarială pe 17 noiembrie, la două săptămâni după condamnarea lui Dolar. Interlopul primise trei ani şi jumătate, cu executare.

De cum a intrat în posesia preţioasei hârtii, Dolar a făcut apel, cerând încetarea procesului în ce priveşte fapta de ameninţare şi achitarea faţă de infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cazul s-a judecat la Curtea de Apel Iaşi, vineri a venit verdictul. Unul surprinzător. Lui Dolar i s-a admis apelul doar în ce priveşte infracţiunea de ameninţare. Cum cea de tulburare a liniştii şi ordinii publice a fost săvârşită în contextul recidivei postcondamnatorii, magistraţii au calculat o pedeapsă rezultantă de trei ani, în regim de detenţie. În ce-l priveşte pe M.V., acesta a fost obligat la plata către stat a sumei de 1.041,93 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate pentru desfăşurarea procesului penal în raport de infracţiunea de ameninţare. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei