„Uleiurile esenţiale vindecă şi trupul, şi mintea, şi sufletul"

Secretele-parfumurilor-2

Dimensiune font:

| 27-02-2021 17:45

Interviu cu aromaterapeutul Cornelia Decu Chaumont, fondatorul primei Şcoli de Aromaterapie Ştiinţifică din România 

Este pasionată de studiul mirosului, stăpâneşte secretele care transformă o aromă într-un elixir de sănătate şi frumuseţe. Despre Cornelia Decu Chaumont s-ar putea spune că are o meserie de invidiat - lucrează cu sute de uleiuri esenţiale, prepară loţiuni, poţiuni, creme, amestecă aromele în bucate şi are în jur numai prieteni. Puţini ştiu câtă muncă este în spatele cursurilor pe care le ţine în toată ţara în cadrul Şcolii de Aromaterapie Ştiinţifică (prima de acest gen din România) pe care o coordonează. În sălile ei de curs, creta, markerul şi tabla sunt înlocuite cu foiţe de hârtie, sticluţe şi cutiuţe pline de mirosuri speciale.
-- Aromaterapia ştiinţifică e un concept relativ nou pentru noi, românii. Ce înseamnă mai exact?
-- Ai spus corect, este nou pentru noi, dar ca ştiinţă este foarte veche, vine din timpurile biblice când uleiurile erau nu numai tămăduitoare, ci facilitau şi relaţia cu Dumnezeu, ca şi acum, de altfel. Smirna, tămâia, mirtul erau şi atunci, le regăsim şi astăzi. Este cunoscut procedeul mirungerii care se păstrează în Biserică, la trecerea la monahism. Revenind, aromaterapia ştiinţifică este o ramură foarte importantă a medicinei complementare şi oferă ajutor în întreg, holistic. Folosind uleiurile esenţiale putem vindeca şi trupul, şi mintea, şi sufletul.

 „Nimic nu este întâmplător în viaţă şi eu cred în destin”
-- Cum ai ales această cale?
-- Povestea cu uleiurile esenţiale a început în urmă cu vreo zece ani, la un târg din Franţa. Pe atunci activam într-un alt domeniu, aveam alte preocupări, era important să fiu conectată la tot ce însemna domeniul meu de afaceri. Am ajuns la un târg şi aveam o durere cruntă de cap. Aproape că nu mai vedeam nimic în jur şi la un moment dat am fost atrasă de un stand cu uleiuri esenţiale. M-am apropiat şi am ales o sticluţă la întâmplare, am desfăcut-o, am mirosit şi mi-a dispărut durerea! Nu-mi venea să cred. Nu făcusem decât să desfac o sticluţă cu un amestec frumos parfumat.
-- Sigur ai anticipat întrebarea. Ce a urmat?
-- Sunt un om curios şi dornic de informaţii. Îmi place să ştiu cât mai multe din domenii diferite, poate că vine din structura mea de antreprenor. M-am interesat şi am aflat că Franţa, unde locuiam pe atunci, are una dintre cele mai bune şcoli şi cele mai bune fabrici de astfel de produse. Aşa am intrat într-o poveste pe care, inconştient, o căutam demult, o simţeam, dar nu o puteam atinge, nu o puteam trăi.
-- O poveste de demult?
-- Sunt fascinată de arome de când eram copil. Am mereu în amintire mirosul de vanilie din bucătăria mamei, de fructe, de lămâie, parfumul tatălui meu. Era un miros frumos, cu nuanţe de tutun, pe care l-am căutat multă vreme. Mirosurile creează amintiri care nu dispar niciodată. Sistemul olfactiv nu degenerează, ne este alături toată viaţa în stare bună, ne trage de mânecă şi la bine, şi la greu. Vi s-a întâmplat să vă placă anumite lucruri doar după miros sau să respingeţi altele fiindcă pe calea olfactivă nu intrase o informaţie chiar plăcută, nu-i aşa?

„Artist în spectacolul parfumurilor”
-- Sticluţa de la târg ţi-a deschis o nouă cale. Care a fost parcursul până la şcoala din România?
--Altă şcoală (râde). M-am înscris la Institutul Francez de Aromatologie de la Paris şi am învăţat pe rupte. Eram fascinată de tot ce vedeam, era un spectacol fabulos al moleculelor, o lume plină de parfumuri, de sănătate. Era ca într-un vis - am văzut cum se fac culturile speciale de plante care apoi ajung în mâinile noastre sub formă de parfumuri, de creme sau uleiuri esenţiale, sub formă de gelule sau capsule, am aflat cum şi când se recoltează fiecare specie pentru a obţine cât mai mult din darurile florilor, am ţinut în mâini uleiuri rare, cum ar fi Lotus Bleu. Am lucrat cu lemn de agar, care este baza unui parfum foarte scump, Amuage. Este o ştiinţă fabuloasă. Am vrut să învăţ cu cei mai buni profesori şi l-am avut ca mentor pe Pierre Francome, un ilustru profesor.
-- Cum ai deschis şcoala din România?
-- Am locuit în Paris 25 de ani şi la un moment dat părea că etapa pariziană se cam încheiase. M-am reîntors la Piatra Neamţ şi am început să povestesc despre uleiurile esenţiale. Nu pot să spun că nu erau deloc cunoscute, dar nu erau percepute la adevărata lor valoare, lumea nu ştia foarte multe despre beneficiile lor. Pe mine m-au ajutat foarte mult, mi-am susţinut şi familia atunci când a avut probleme de sănătate şi am decis să împart din cunoaştere. Aşa am deschis, în 2012, prima Şcoala de Aromaterapie Ştiinţifică din România. S-a întâmplat să fie la Iaşi, apoi am creat grupuri de lucruri în toată ţara.
„Corpul ştie să direcţioneze ajutorul acolo unde este nevoie”
-- Cum funcţionează aromaterapia? Care este mecanismul vindecării din sticluţă?
-- Nu e niciun secret. Mucoasa nazală este foarte senzitivă şi în momentul în care mirosim un anumit lucru, fie că este mâncare, parfum, băutură, orice, durează doar 20 de secunde ca informaţia să ajungă la creierul limbic, de unde este transmisă în întreg organismul. Corpul ştie să direcţioneze ajutorul acolo unde este nevoie, noi doar oferim instrumentul.
-- Care sunt etapele unui tratament?
-- Primul pas este deparazitarea. Nu plecăm la drum fără a curăţa tractul intestinal. Se ştie că majoritatea bolilor au acolo centrul de pornire, iar medicina chinezeasca a demonstrat acest lucru. În deparazitare se recomandă coriandru, spre exemplu, doza fiind stabilită împreună cu persoana care are nevoie de ajutor. Durează 21 de zile, cu o pauză de 10 zile, apoi repetăm. Următoarea etapă, tot de 21 de zile, este detoxifierea ficatului, pentru care folosim ulei de ţelină sau de lămâie, dar şi altele. Evident, în această perioadă se recomandă şi regim alimentar fără cafea, alcool şi orice produs alimentar de culoare albă – făină, zahăr, brânză de vaci. În tot acest timp lucrăm şi pe sistemul emoţional, apoi intervenim pe afecţiune. Acţionăm holistic. Oferim ajutor pe baze solide, discutăm cu pacienţii ca să aflăm şi cauza emoţională a bolii sau tulburării. Se ştie că orice afecţiune are la bază o tulburare emoţională care netratată, somatizează. Vreau ca aromaterapia să ajungă la cât mai mulţi. Ştiţi că ma bucură cel mai mult? Că îmi trăiesc povestea pe care mi-am dorit-o din copilărie, când voiam să locuiesc într-o lume plină de arome, în care eram foarte fericită.

-- Putem folosi uleiurile esenţiale şi în scop preventiv? Cum ar arăta o rutină zilnică?
-- În primul rând este important să spunem că scopul oricărui tratament, indiferent de natura lui, este stabilirea echilibrului. Atunci când în structurile noastre apare dezordinea este bine de ştiut că boala nu este foarte departe. Ca urmare, echilibrul, starea de bine sunt esenţiale pentru sănătate. Ce ne este de ajutor în dobândirea liniştii interioare? Muşeţelul, lavanda, mandarina ar fi câteva sugestii. Dacă avem probleme de natură batseriană sunt recomandate cuişoarele sau oregano. Rozmarinul este de ajutor în problemele hepatice, eucaliptul atunci când avem o afecţiune respiratorie. Dafinul ne aduce mereu inspiraţie, iar menta şi lămâia sunt de mare ajutor în comunicare. Două picături turnate în podul palmei sau la încheieturile mâinilor alungă emoţiile când avem de susţinut o prezentare, un discurs, când ne adresăm unui public larg.

Cornelia Decu Chaumont își trăiește visul, a reușit să dezvolte școala, să deschidă propriul laborator în care fabrică uleiuri esențiale pe care le distribuieîn toată țara.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

%ANUNTSPECIAL%
INTERVIU - Mihai Chirica: „Nu se va ajunge niciodată la carantinarea Iașului” (VIDEO)
11/04/2021 23:37

 * dialog cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi - Domnule primar, discutia legată de coabitarea cu USR devine inevitabilă, in contextul in care Iasul nu are, la mai bine de jumătate de an de la ...

„Dintre toţi factorii perturbatori, cel mai toxic este gândul”
28/03/2021 16:31

 * interviu cu dr Valerica Volosan Ilieş, specialist in medicină tradiţională chineză Dr Valerica Volosan Ilieş a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din ...

„În spatele unui personaj, poţi să oferi din tine unele trăiri de care ştii doar tu”
28/03/2021 15:26

  Nu ştiu cum o fi să canţi in duet pe scenă cu soprana Diana Bucur, ştiu doar cat de frumos umple sala de concerte şi cat de savuros poate fi un dialog cu ea. Ieşeanca pasionată de muzică nu est ...

Povestea orfanului salvat din infern, într-un documentar de Morgan Freeman
28/03/2021 15:20

  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) a inaintat Parchetului General o plangere penală care vizează moartea a 771 de copii in timpul regimului com ...

„Mediul în care îmi cresc copilul e mai important decât influenţa genelor”
28/03/2021 14:35

* interviu cu terapeutul Daniela Bercu, specialist in terapie cranio-sacrală Un şoc emoţional, un stres puternic sau pur simplu o supărare aparent minoră care nu e decat picătura care a umplut paharul ...

 „Drumul deschis de pasiunea pentru fotografie este, de fapt, un drum către mine”
28/03/2021 13:44

Pe Oana Dăian o cunoastem de la Teatrul National „Vasile Alecsandri”, unde se ocupă de tot ceea ce inseamnă relatii publice. Are o meserie frumoasă, trăieste in lumea artei, aproape de scenă s ...

„Cei mai mulţi dintre oameni sunt nişte bio-roboţi”
28/03/2021 13:15

„Tu eşti un 2, o cifră care arată legătura. Orice ai face şi cum ai face, mereu vei fi in mijlocul oamenilor. Îi vei lega şi vei strange firele unei comunităţi. Mă intrebi de unde iţi ş ...

FOTO/VIDEO - Departe de lume, în chilii pentru sfinţii urbani
28/03/2021 12:19

Lui Matius Ichim ii plac lucrurile frumoase, făcute cu suflet şi cu mult gust. Iubeşte natura, liniştea şi pe Eminescu. Pare ciudat, dar uite că şi chiliile pot fi urbane, aşa după cum afirmă Matius, ...

 „Femeile folosesc cuvântul, după caz, ca spadă sau ca floretă, într-o luptă deschisă cu mentalitățile, cu stereotipiile, cu discriminarea”
27/03/2021 10:23

  - Martie este, prin excelentă, o lună dedicată femeilor. Sunteti de acord cu această afirmatie? Pare cumva limitativ... - Dacă ne gandim la ziua de 8 martie care a devenit sărbătoare internatio ...

 „Stomatologul rămâne lângă pacient toată viața lui”
10/03/2021 20:54

  De cum intri in clinica cochetă din Tătărasii Iasului esti intampinat de o echipă tanără, numai zambet, gata-gata să te conducă acolo unde te aduc problemele stomatologice. Nu stai cu orele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei