DOCUMENT Noi precizări ale Ministerului Educației: În scenariul roșu, maximum 15 elevi de a VIII-a în clasă / În clasele terminale de la liceu, maximum 17 elevi

scoala  kj

Dimensiune font:

| 07-03-2021 21:39

 Ministerul Educației a transmis duminică seară o intrucțiune cu noi precizări referitoare la desfășurarea cursurilor în scenariul roșu. Astfel, potrivit documentului, nu există restricții numerice pentru învățământul preșcolar și primar, unde toți elevii pot participa fizic la cursuri. În cazul clasei a VIII-a este impusă o limită de 15 elevi în clasă, iar în cazul claselor terminale din învățământul liceal, profesional și postliceal limita e de 17 elevi.


 
Potrivit instrucțiunii, pentru elevii din clasele terminale care nu participă fizic la ore și pentru cei care sunt înmatriculați în școli care intră în scenariul 3 unitățile de învățământ au obligația de a asigura organizarea activităților de predare, învățare și evaluare online.

De asemenea, prezența fizică este permisă la orele remediale, în unitățile în care se organizează cel puțin o grupă, pentru toți elevii, indiferent de scenariul în care funcționează școlile, cu excepția localităților carantinate.

Ministerul Educației precizează că este esențială respectarea regulilor de bază, precum purtarea măștii, igiena și distanțarea fizică.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA GRĂDINIȚEI CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 IAȘI”, Cod SMIS 127504
20/04/2021 11:00

 Comunicat de presă 20 aprilie 2021 ”REABILITAREA SI MODERNIZAREA GRĂDINITEI CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 IASI”, Cod SMIS 127504      

Ministerul Educației a publicat setul 7 al testelor de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021, la Limba și literatura română
19/04/2021 13:45

Testele de antrenament pentru examenul de Limba si literatura romană pe care elevii de clasa a VIII-a il vor sustine in Evaluarea Natională 2021, setul 7, au fost publicate astăzi, 19 aprilie, de Ministeru ...

Aproape jumătate dintre copii nu verifică informațiile de pe Internet
16/04/2021 10:56

49% dintre copii verifică uneori, rar sau deloc informaţiile găsite pe internet, potrivit unei consultări naţionale privind informarea online şi ştirile false realizate de Salvaţi Copiii Romania in rand ...

Peste 50% din angajaţii din învăţământ, vaccinaţi anti-COVID
16/04/2021 09:41

Peste 150.000 de angajaţi din sistemul de invăţămant, adică mai mult de o jumătate, au fost vaccinaţi anti-COVID pană in prezent, la nivel naţional, a declarat Maria Ştefania Manea, secretar de stat ...

Gata vacanța pentru unii elevi. Astăzi reiau cursurile. Cine se întoarce la școală
12/04/2021 07:45

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu vor reincepe luni cursurile online ale semestrului al doilea, notează Agerpres. Pentru clasele terminale structura anului şcolar nu a suferit niciun fel de ...

Ministerul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022
11/04/2021 15:05

Ministerul Educatiei propune extinderea anului scolar din septembrie 2022, in conditiile in care predarea online nu a functionat in mod corespunzător, a declarat intr-o interventie telefonică, la Digi24, mini ...

Asociațiile de elevi se iau de piept cu Iohannis. Astăzi încep protestele
09/04/2021 10:27

Mai multe asociaţii de elevi din ţară protestează, vineri, faţă de situaţia actuală a educaţiei din Romania şi solicită guvernanţilor inceperea noului an şcolar la 1 septembrie şi garantarea unui ...

Cursuri universitare plătite cu criptomonede. Care este prima instituție din România unde se acceptă acest lucru
08/04/2021 08:38

Moda criptomonedelor a ajuns si-n mediul universitar. Prima institutie de acest fel care acceptă plata taxelor de admitere cu o criptomonedă e din Sibiu. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ...

Replică la adresa lui Funeriu - Fostul secretar de stat Mihaela Popa explică importanța școlilor verzi
05/04/2021 11:35

Fostul secretar de stat din Ministerul Educatiei responsabil cu fondurile europene, Mihaela Popa, ii dă replica lui Daniel Funeriu pe tema scolilor verzi. “Scoli verzi inseamnă educatie pentru mediu c ...

Măşti în loc de amenzi, noua inițiativă a primarului de Bacău
03/04/2021 11:10

Primarul municipiului Bacău, Dan Lucian Viziteu, a anunţat că poliţiştii locali nu ii vor mai amenda pe cetăţenii din oraş care vor fi găsiţi pe stradă fără să poarte masca de protecţie, ci vor p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei