„Hai să rescriem o poveste”!

Cine mai crede despre copiii începutului de mileniu că nu ştiu altceva decât „să se joace pe calculator”? Cu puţină atenţie şi uitând de prejudecăţi, aruncând o privire în notes-urile lor mai mult sau mai puţin „secrete”, am putea descoperi o generaţie fabuloasă, al cărei singur cusur rămâne, poate, sensibilitatea.
Citindu-i, vineri de vineri, pe cei mai tineri dintre „colegii” noştri – cum ne place să le spunem elevilor care semnează în paginile „Şcoala ieşeană – evenimente, valori şi devenire”, ne-am hotărât ca pe 1 Iunie să redevenim cu toţii, cât de puţin, copii!

Şirag de amintiri (fragment)
Mi-e dor de şoaptele spuse cu sfială
la margini de lac şi timp,
nuferi, mai albi ca speranţa,
îşi închid pleoapele spre iubirea de mâine,
am rămas doi străini – orgoliu la dreapta
şi la stânga...
Eu, mai grăbită ca ieri, caut în prezent
trecutul uitat sub clar de lună,
când picăturile calde de toamnă au devenit
reci şi pustii.
Mădălina Donos, clasa a X-a D, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

De ce?
Ştiu că i-ai trimis pe îngeri să răstoarne
din sacii dintre stele seminţele de munţi.

I-am văzut plantaţi printre râuri şi ape adânci,
trecând dincolo de nori.
Am trecut peste ei ca un zbor dintr-un vis.
M-am oprit împlinită de o tandră frumuseţe...

Nu mă întreb cine a îngrijit răsadul munţilor
şi nici cum au crescut
sau ce se va întâmpla când vor îmbătrâni,

ci doar:
de ce?
Elleny Pendenfunda, clasa a V-a B, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”

Iertare
Din ochi de plumb, scobit amorul
Lacrimi scurse, arse în cenuşă
Dar ele se ridică fug spre uşă,
Caută cerul.

Ieşite-n lume, uscate de foc
Se uită spre cerul întins
Încep să urce atinse de Zeu
Se unesc cu norii. (...)
Vlad Spătaru, clasa a XII-a A, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”

Bătrânul… (fragment)
Un copac al nimănui şi, totuşi, al tuturor... Secular şi mirific, tronează mai presus de orice. Este copacul care se bucura de glasurile copiilor vara, când aceştia ieşeau să se joace în faţa blocului. L-am cunoscut şi eu. L-am încântat şi eu cu strigătele mele de bucurie. Bătrânul ne ţinea în palmă, ne dădea fiori pe şira spinării şi ne mustra când nu eram cuminţi.
Anii au trecut... Noi, copiii, ne-am înstrăinat. Îl văd şi acum în faţa ochilor.
Miruna Chirilă, clasa a VIII-a A, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”

Cel cu ochii fără de albastru
Privea tăcut.
Privea tăcut cu ochi-i fără de albastru.
Asculta turturelele din lumea celor cu suflet mort.
Dar deodat’ îl străpunse un miros.
Îl cunoştea.
Era mirosul razelor de soare,
Era atingerea astrului suprem,
Era visul ce-i cuprindea sufletu-i plăpând.
Râdea cu lacrimi.
De pe genele-i străvezii şi fluorescente,
Îi curgeau pe faţă vopselurile lumii celui fără de albastru
Degetele de la picioare îi erau pătate cu sângele planetei Venus,
Iar mâinile arse de Luceafăr.
Privea tăcut.
Privea tăcut cu ochi-i fără de albastru.
Cassandra Corbu, clasa a VII-a D, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”

Scrisoare Copilului
Eu mi-am imaginat întotdeauna paradisul ca fiind Copilăria, leagănul amintirilor noastre. Cine sunt eu? Eu sunt propriul meu gând şi propria copilărie. Acesta este universul scăldat în lumină şi în propria culoare: mereu nouă şi uluitoare mereu.
În lumea Copilăriei trăiesc eu - Copilul. Acesta este locul în care îmi trăiesc sentimentele, emoţiile, în care îmi rostesc primele cuvinte şi fac primii paşi ţinându-mă de mâna Mamei. Copilăria trăieşte cât permitem noi să se întâmple. Ea este sufletul de copil care poate dura o eternitate. Sensibilitatea Copilăriei se poate întoarce mereu la noi, fie că suntem tineri, adulţi sau bătrâni.
Uneori, ne vedem cu ochii imaginaţiei ca fiind scriitori. Şi, fiind scriitorul vieţii mele, îmi trăiesc sentimentele durabile din viaţă îmbrăcându-le în cuvinte.
Luana Ştirbu, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu”

Hei, tu!
Hei, tu... Te-am visat! Şi aseară şi în seara dinaintea celei de ieri aseară. Pe un colţ de hârtie îmi las amprenta sufletului. Apoi o mototolesc bine şi o ascund la pieptul tău. Noi am lăsat iubirea să ne lege cu un lanţ de sentimente şi să ne dea aripi diafane, care să ne ridice printre îngeri. Sufletele noastre sunt tot ce contează. Hei, tu! Te iubesc!
Andreea Grigorovici, clasa a XII-a, Liceul de Informatică „Gr. Moisil”

Vise furate
Iubirea e ce poţi să faci,
Pentru vrăjmaş şi pentru frate.
Să rabzi, să suferi şi să taci,
Când ţi se face-o nedreptate.
E suflet de copil curat,
În care nu mocneşte ura
E locu-n care niciodat
Invidia nu-şi cerne zgura. (...)
Iubirea e ce poţi să dai...
Ce-aştepţi în schimb, e lăcomie.
Când dai, îţi strângi comori în rai,
Iar viaţa ta e-o poezie.
Cristina Ursache– clasa a XII-a D, Colegiul Tehnic de Transporturi

Fără limite (fragment)
Cu fiecare clipă ce trece în noapte, îmi dau seama că viaţa nu este decât un joc. Mă întreb adesea de ce fiecare nedumerire a omului trebuie, mai devreme sau mai târziu, să aibă un răspuns şi încerc să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă întreaga ştiinţă a omului ar fi, într-o zi, învăluită de misterul nopţii. De ce nimeni până acum nu a putut trece dincolo de bariera trupurilor negre pe care le simt respirând aerul răcoros?...
Izbesc privirea mea în luciul metalic al solzilor reflectaţi în fiecare pată de stea de pe cer. Pătrund dincolo de întuneric şi mă regăsesc într-o dimensiune pe care n-o recunosc...
Iulia Mădălina Ştreangă, clasa a X-a, Colegiul Naţional

Marea, eterna poveste…
Amurgul îşi varsă ultima picătură de venin.
Stelele de aur, călători de noapte,
nisipul cald păşesc.
Stâncile, ameţite şi reci,
tulbură liniştea şi aduc la mal strigare:
„Mare, eternă poveste…”
Diana Bârzu, clasa a X-a H, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”

O lume imaginară
Din jobenul meu, o monedă scot, din ea iese un miel cu trei picioare, două cozi, ochi la spate, dinţi de fier, haine de catifea şi-o ureche de cafea. Din mâneca de la cămaşă, două roşii sar pe podeaua udă şi se prefac în fluturi mari, care fac apoi ochi şi coarne, cum nu s-a mai văzut. Iată că de sub masă iese un tigru cât o casă, cu două mustăţi pe-o parte şi nouă pe cealaltă, cu bot de miere şi blană de cârtiţă, cu gheare de găină şi urechi de muscă. (...) Iar acum vă spun la revedere, şi să nu uitaţi că fiecare dintre voi poate schimba lumea, cu o fantasmă născută din imaginaţia unui copil, dacă aveţi şi o încredere de fier în voi înşivă.
Diana Voicu, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu”

Critica de specialitate
Câte idei, dorinţe-ascunse şi uitate,
Zac îngropate sub tone de cuvinte,
Degeaba-ncerci să le găseşti, nu poţi,
Au încercat şi alţii înainte.
Vrei să dai sens oricărui rând,
Deşi nu ştii cum s-a simţit poetul,
Şi-ncepi să fabulezi şi să-ţi explici cum, când,
De ce şi unde a căzut accentul.
Tu nu vrei să-nţelegi nicicum,
Nu totul cere explicaţii, scheme,
Şi de la simple sentimente tipărite-n vers,
Tu naşti, să pari interesant, dileme.
Andrei Neculăesei – absolvent 2012, Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”

Şcoala – substantiv comun
Şcoala – substantiv comun, genul feminin, obiect neînsufleţit… Nu, nu este adevărat! Şcoala mea este o fiinţă vie, însufleţită de talentul celor aflaţi în slujba ei, de sufletele mari şi generoase ale dascălilor, care nu doar îşi fac datoria, ci ard în permanenţă flacăra vie a dăruirii pentru a ne vedea pe noi crescând şi ajungând treptat la stadiul de OM...
Un proces greu şi laborios, pe care numai cei hărăziţi de Dumnezeu sunt în măsură să îl stăpânească.
Pintilia Dana, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir”

Timp
Cioburi de trecut.
Cioburi de prezent.
Cioburi de timp.
Tăcere...
Sunetul ploii.
Sunetul căderii.
Strigătul păsării.
Linişte...
E liniştea
care umple prăpăstiile.
Mirela Cioclu, XII E, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”

Primăvara
Am prins de veste
Că iarba încolţeşte,
Copacii au înflorit,
Primăvara a sosit! (...)

Am văzut o rândunică,
Era tare mititică.
Natura a reînviat,
Şi totul s-a dezgheţat!
Iulia Pojoga, clasa a III-a B, Şcoala Gimnazială „George Călinescu”

***
Şi strigându-mi propria realitate,
Caut o culoare să îmi desenez respiraţia.
Stau pe o margine de gând şi aştept o eternitate
Ca să mă amintesc zâmbind.
Irina Leica, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

Poarta viitorului (fragment)
În cadrul etapei adolescentine totul e posibil, dacă avem dorinţe realizabile şi putere de muncă, fiind călăuziţi de voia lui Dumnezeu şi susţinerea părinţilor, familia păstrând pentru mine cheia cuvintelor de aur. Viaţa m-a făcut să înţeleg treptat, prin obstacolele pe care mi le-a întins, că orice situaţie dificilă are o soluţie, bună sau, de ce nu, chiar mai puţin bună, dar care zideşte de fiecare dată o temelie, restul ţinând doar de noi.
Cristina Băitoi, clasa a XII-a B, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”

Chipul din oglindă (fragment)
Dimineaţă... Răsare soarele ca un glob de foc pe cerul senin. Încet, îşi trimite razele printre copacii somnoroşi ai codrului. (...) Mă aplec spre oglinda apei izvorului bătrân. Lumea ce o văd în apa lui mă doare... Suferă cumplit o mamă, despărţindu-se de copiii săi. Amare-s lacrimile pruncului singuratic. Mult prea amare! Unde-i oare omenia? A furat-o oare vântul cu frunzele în toamnă? Ori s-a topit şi au spălat-o apele de primăvară? Doamne, de ce? De ce se scutură destinul cu fructul cel de chin?
Daniela Plămădeală, clasa a X-a C, Liceul Teoretic „Miron Costin”

Îngeri şi demoni
Aprigă luptă acum pe pământ…
Îngeri şi demoni sub cerul preasfânt.
Nourii negri de ceaţă şi fum,
Îngeri sau demoni, un singur Stăpân.

Timpul îngheaţă, lupta se-avântă
Îngerii cheamă puterea cea sfântă,
Demonii luptă şi ei cu ardoare
Un singur Stăpân peste lumea cea mare.

Demonii pier, iar îngerii-nving
Soare răsare mai mult ca nicicând!
Veseli sunt îngerii acestea văzând
Aprigă luptă se stinge curând.
Claudia Bîcu, clasa a X-a E, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”

Reverie
Uneori visez că sunt un nor! Fulgere de emoţie, de nelinişte, de frică mă înţeapă. Răpus, mă ridic, îmi continui drumul până ploaia mă doboară. O iau de la capăt! Lumea mă vede senin, dar uneori mă întunec şi explodez de parcă n-aş exista. Rămân doar o picătură de ploaie în sufletele celorlalţi şi stârnesc furtuni...
Uneori visez că sunt un copac! Prind rădăcini, cresc, înfloresc şi apoi dispar, dar nu definitiv... Am un vis, o amintire, o fărâmă de ceva. Adolescenţa este o primăvară nesfârşită de care mă bucur acum. O roată de foc trimite raze blânde pe crenguţele-mi subţiri. Zeci de păsări ciripesc, se dezmiardă, se ceartă în jurul meu asemenea trăirilor care mă chinuie sau care mă fac să zâmbesc duios.
Uneori visez că sunt un izvor!(…) Orice sunt sau voi fi, ştiu că pot să privesc, să zâmbesc, să rostesc, să sper, să plutesc, să visez, să zbor, să vibrez, adică să exist!
Vlad-Dimitrie GHICIUC, clasa a VIII-a C, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”

***
Chiar dacă pentru unii este greu, trebuie să recunoaştem că şcoala este aceea care ne dă aripile pentru a putea cuceri lumea. Aici este locul unde am legat cele mai sincere prietenii, unde am plâns şi ne-am bucurat, am râs; este locul unde ne formăm ca oameni. La şcoală am învăţat să fiu propriul meu profesor, cel mai bun şi cel mai aspru, şi de aceea le sunt recunoscătoare dascălilor mei.
Mihaela Morocica, clasa a XI-a F, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”

Rugăciune (fragment)
Se lasă înserarea, chilia-i mohorâtă,
Iar tot pământu-n juru-i, e plin de-o pace sfântă,
Dorinţa-i o chemare, e glas de Absolut
Ce-au vrut şi filosofii, dar nu au cunoscut.

E noapte şi-n odaia ce slab e luminată
Monahu-şi poartă crucea, ca sfântă nestemată;
Se stinge-ntru smerire, se-aprinde-ntru `nălţare,
Slăvind pe Făcătorul, mereu, fără-ncetare.
Ecaterina Nică, clasa a XII-a B, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”

Cum mi-am învins frica
... Cerul e albastru ca marea. Norii sunt fericiţi de lumina soarelui. Eu şi Bogdan ne-am hotărât să mergem în parc. În drumul nostru trecem pe lângă curtea unei case cu un gard de sârmă, după gard, un câine latră ameninţător. Mă sperie acest câine, mama îmi explică mereu că el îşi face datoria şi că apăra proprietatea. Am încercat să nu îi arăt că-mi este frică, odată i-am dat o bucăţică de covrig, altădată i-am vorbit prietenos.
Acum nu-mi mai este frică, suntem chiar prieteni, când mă vede de departe, latră fericit şi dă vesel din codiţă. Acum cred că e uşor să îţi învingi frica, dacă îţi laşi sentimentele să te călăuzească.
Damian Radu, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”

Sunt şi eu copil
Din punctul de vederea al cărţii, soarele e lumina necesară lecturii, copiii nişte priviri iscoditoare.
Din punctul de vedere al copiilor, soarele-i un prieten zâmbitor.
Oamenii nişte gânditori serioşi care nu ştiu cum gândeşte un copil, care îi spun că lumea e un univers guvernat de principii în care nu poţi face ceea ce doreşti...
Cojocaru Mihail, clasa a VIII-a, Liceul cu Program Sportiv

La carnaval
... Am fost invitat la carnaval,
De un leu regal.
- Cine este el?
Pare-a fi un şoricel!
- E Jack cel inimos!
Mi-a răspuns, morocănos,
Regele blănos. (...)
Dar deodată,
A întors roata
Şi a zis răstit:
- Tu cine eşti
Şi de ce-ai venit ?
- Cum, nu m-ai recunoscut ?
Eu sunt autorul,
Care v-a născut!
Andrei Popa, clasa a III-a B, Şcoala Gimnazială „Vasile Conta”

Dorul şi speranţa (fragment)
Luna îşi soarbe lumina
părăsind această lume moartă,
îngheţată de nebunie,
o lume
în care nu există mister,
iar visul se presară
sub ochii grei şi obosiţi
şi se răzbună
prin tremurătoarea teamă,
iar eu,
eu devin o rugăciune
fără viaţă şi cuvinte
căci nu îţi pot impune...
şi totuşi...
Aprinde-mi lumânarea dorului şi a speranţei.
Oxana Buga, clasa a XII-a D, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”

Zâna verii
Zâna verii cea frumoasă a sosit din nou la noi. Avea un păr galben care se legăna în bătaia vântului. Rochia era numai şi numai din flori multicolore. Gulerul şi poalele erau făcute din petale de trandafiri, margarete şi garoafe. Brâul era din muşeţel şi mentă, mânicele din petale de trandafir şi nuferi, iar pieptul şi spatele din flori de câmp şi iarbă. Pantofii erau nişte crini galbeni ca soarele. La gât purta un colier din fragi şi căpşuni, brăţara ei era din mure şi zmeură, iar cerceii erau din cireşe.
Mădălina Dascălu, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Valea Lupului

Căror enigme
Căror enigme,
Zidite de malul firesc
Pe ţărmul umbrelor mute,
Să mulţumesc?
Cărei lumini,
Stindard al drumului şters
Ce-mbată pământul cu lacrimi,
Tăcere cerşesc?
Dar iubirea,
Stinsă în pragul de ceară al credinţei,
Mâna sa plânsă o sărut şi veghez,
Cărui vers al sfântului suflet
S-o-ncredinţez?
Alexandra Diaconiţa, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani

Clipele copilăriei (fragment)
Dar pentru noi, elevii, cel mai frumos anotimp e vara. De ce? Pentru că atunci culegem roadele. Vara ne numărăm reuşitele. Atunci coroniţele sclipesc pe fruntea noastră.
Să fii copil e minunat, să mă bucur de fiecare zi, să zburd ca un pui de leu, fără frică, fără mânie, să învăţ că viaţa e un lucru serios.
E frumos să priveşti în ochii mamei şi să-i simţi încurajarea ca să treci piedicile. E frumos să priveşti în ochii tatălui şi să simţi mândria şi curajul de a zbura. Dar e şi mai frumos să priveşti în ochii doamnei şi să simţi darul suprem de a educa şi noi să-l sorbim cu sete, picătură cu picătură.
Vă chem pe toţi să fiţi copii alături de mine şi să simţiţi copilăria !
Ştefan Catîru, clasa a IV-a D, Şcoala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, Paşcani

Vino
Vino. Se face târziu. Ia cu tine iluzii şi vise, nu ai nevoie de nimic altceva. Priveşte-mă, înţelege-mă. Hai să rescriem o poveste. Tu şi cu mine, şi ploaia. Doar noi, ancoraţi în realitatea profundă a inimii, oglindindu-ne aripile în argintul speranţei. Va răsuna orizontul, se vor deschide zările, iar lumea va fi a noastră.
Andreea Tănasă, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”

„Şcoala ieşeană – evenimente, valori şi devenire” este un proiect iniţiat de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Pagină ilustrată cu lucrări ale laureaţilor Concursului Naţional de Artă Plastică „Tradiţie şi Culoare” (ed. a VIII-a, coordonator prof. Vasile Bâzdâgă, Şcoala „Ion Ghica Iaşi”)

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK