Oglinda definirilor de sine

Dimensiune font:

| 15-03-2013 05:00

muncel. istorie canină

în tabără şi câinii

latră poezia unii au lătratul de

oraş

de parcă versurile lătrate

ar fi din var nestins acoperite

de cămăşi unsuroase de rocă acoperite

şi apoi descoperite

alţii latră scurt mestecă vers

cu vers iau pulsul versurilor

rând pe rând

caută chipul celui care scrie

mereu trist mereu cu mâna

pe armă

câinele lui stătescu

are inel la picior nu latră

decât în podul palmei lasă

câte un vers în fiecare

cutie de scrisori muşcă tare de fiecare os

de fiecare cuvânt

când plec din tabără poezia lui ion mureşan

turbează

Ingrid Stoleru

clasa a X-a

Fără limite - fragment

Cenuşa unei alte zile de toamnă se lasă în valuri negre peste oraş şi într-un colţ întunecat a ceea ce a devenit cerul, ultima rază roşie de sânge aruncă o privire înapoi. Cea din urmă oară când sângele trupului ei îşi reflectă nuanţa întunecată pe boltă. Îi smulg cu privirea propriilor ochi reflexele târzii, luminoase, fără a avea puterea de a-mi opri contemplarea.

Ochii mi se pierd treptat într-un întuneric tot mai profund. Ce văd? Parcă tenebrele nopţii şi-au încolăcit trupurile inefabile de spumă pe întreg întinsul bolţii cereşti, de pe care s-au şters şi ultimele urme de sânge şi în împreunarea ciudată a fiinţelor de întuneric, disting un destin.

Destinul meu.

Cu fiecare clipă ce trece în noapte, îmi dau seama că viaţa nu este decât un joc. Mă întreb adesea de ce fiecare nedumerire a omului trebuie, mai devreme sau mai târziu, să aibă un răspuns şi încerc să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă întreaga ştiinţă a omului ar fi, într-o zi, învăluită de misterul nopţii. De ce nimeni până acum nu a putut trece dincolo de bariera trupurilor negre pe care le simt respirând aerul răcoros?...

Izbesc privirea mea în luciul metalic al solzilor reflectaţi în fiecare pată de stea de pe cer. Pătrund dincolo de întuneric şi mă regăsesc într-o dimensiune pe care n-o recunosc. Mă pierd în abisul propriilor gânduri şi construiesc un univers din toate acele iluzii care, dincolo de realitate, îşi regăsesc puterea. Îmi fragmentez închipuirea creând miile de căi dintre care doar una este cea pe care o vor urma pământenii. Unde duc?...

Iulia Mădălina Ștreangă

clasa a X-a

COLEGIUL TEHNIC „GH. ASACHI” IAŞI

Idealuri împlinite

Tăutul Ghenadii, absolvent al şcolii noastre, promoţia 2012, specializarea desenator tehnic pentru arhitectură şi design, a obţinut media cea mai mare la admiterea în Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii de arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, secţiunea Studenţi Străini.

Rep.: De ce ai ales să înveţi în România?

T. G.: Iniţial a fost dorinţa părinţilor mei, dar treptat a devenit şi a mea... Am fost repartizat la un alt liceu, însă, deoarece nu îmi convenea profilul, m-am transferat la Colegiul „Gh. Asachi”.

Rep.: Regreţi pasul făcut?

T. G.: Nu, deoarece aici am găsit ceea ce îmi doream. Colegi cu care am împărtăşit aceleaşi visuri şi profesori care mi-au oferit cadrul necesar dezvoltării mele profesionale, pentru a-mi atinge idealul de a deveni arhitect. În aprilie 2012 am participat la Olimpiada de Arhitectură şi arte vizuale şi am obţinut menţiune.