Oglinda definirilor de sine

default

Dimensiune font:

| 10-05-2013 05:00

 
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi
 
 
Rugăciune
 
E noapte şi-n odaia ce slab e luminată
Monahu-ntinde-n vorbe credinţa cea curată
Căci mâinile-i bătrâne sub manta-i neagră, sfântă,
Învârt metanierul şi ruga cea crescândă.
 
Iar faţa-i luminată de Duhul se aprinde
Ar vrea să spună totul în sute de cuvinte
Și inima-i se-aprinde de-o dragoste divină
Privind fără-ncetare icoana cea senină.
 
Căci ochii blânzi, angelici, pierduţi în depărtare,
S-aprind de o lumină ca stropi să se coboare
Iar inima topească-se în ruga cea fierbinte
O rugă într-un duh ce nu are cuvinte.
 
Se lasă înserarea, chilia-i mohorâtă,
Iar tot pământu-n juru-i, e plin de-o pace sfântă,
Dorinţa-i o chemare, e glas de Absolut
Ce-au vrut şi filosofii, dar nu au cunoscut.
 
E noapte şi-n odaia ce slab e luminată
Monahu-şi poartă crucea, ca sfântă nestemată;
Se stinge-ntru smerire, se-aprinde-ntru `nălţare,
Slăvind pe Făcătorul, mereu, fără-ncetare.
 
Ecaterina Nică,clasa a XII-a B
 
         
 
Fragment eseistic:
 
La un moment dat, în Jurnalul fericirii, Steinhardt îl citează pe Franz von Baader (filosof şi teolog romano-catolic): „Există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, arta de a purta crucea.” Acest fapt mi-a atras în mod deosebit atenţia, deoarece abordează problema artei din punctul de vedere al creştinismului. Mai târziu, citind cartea Omul – animal îndumnezeit (pe care părintele Dumitru Stăniloae o considera „cea mai cuprinzătoare şi fidelă expunere a antropologiei patristice”) , scrisă de teologul grec Panayotis Nellas, această problemă mi-a fost clarificată deplin. Astfel, comentând analiza pe care Sfântul Nicolae Cabasila o face asupra naturii vieţii spirituale a omului (în binecunoscuta sa carte, Despre viaţa în Hristos), Nellas scrie următoarele: „…viaţa poate fi interioară, ca viziunea unui artist sau filosof, sau se poate numi spirituală, în sensul că este activată prin funcţiile superioare, nemateriale, ale organismului uman: intelectul, sentimentul, fantezia. Însă o asemenea viaţă interioară sau spirituală, fără a fi una îngust trupească, e negreşit biologică, cu toată bogăţia şi măreţia pe care a vrut să le închidă în ea Creatorul, şi are aceleaşi limite biologice…Viaţa aceasta nu are legătură cu viaţa spirituală creştină”.
 
Ştefan Manoilescu, a XII-a A
 
 
 
 
 
Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Iaşi
 
 
 
Cum e să fii şcolar în clasa I, la Şcoala „N.Iorga” Iaşi
Viaţa de elev mi se pare frumoasă. Cel mai mult îmi place matematica, aici învăţăm cifrele şi să rezolvăm exerciţii. După matematică, îmi place mult şi ora de limba română unde învăţăm literele de tipar şi să scriem.
Îmi place mai mult la şcoală decât la grădiniţă pentru că şcoala e mai aproape de casă şi pot să merg singur şi pentru că avem teme pentru acasă. De asemenea îmi place mai mult faptul că avem un domn învăţător.
 
Vlad Ştefan Bordeanu, clasa I A
 
 
 
Cum mi-am învins frica
 
 
Este o zi frumoasă de vară. Cerul e albastru ca marea. Norii sunt fericiţi de lumina soarelui. Eu şi Bogdan ne-am hotărât să mergem în parc. În drumul nostru trecem pe lângă curtea unei case cu un gard de sârmă, după gard, un câine latră ameninţător. Mă sperie acest câine, mama îmi explică mereu că el îşi face datoria şi că apăra proprietatea. Am încercat să nu îi arăt că-mi este frică, o dată i-am dat o bucăţică de covrig, altă dată i-am vorbit prietenos.
Acum nu-mi mai este frică, suntem chiar prieteni, când mă vede de departe, latră fericit şi dă vesel din codiţă. Acum cred că e uşor să îţi învingi frica, dacă îţi laşi sentimentele să te călăuzească.
 
Damian Radu, clasa a IV-a
 
A citi – citire
 
Cărţile ne sunt prieteni statornici. Ne sunt sfetnici şi nu ne contrazic. Cărţile care ne plac ne sunt şi urne pline cu amintiri, spunea Mihail Sadoveanu.
Cartea reprezintă un cuvânt magic, ce-l auzi rostindu-se pe buzele fiecărui om. Cu toţii ştim cât este de necesară cartea, atât pentru valorile vieţii, cât şi pentru sufletul fiecăruia dintre noi. Fiecare expresie, fiecare vers citit te face să pluteşti, să te simţi de fiecare dată altfel şi îţi oferă şansă să îţi construieşti un univers în care tot ce-i frumos să devină trainic şi să-ţi îmbogăţească viaţa.
 
Toderică Alina, clasa a VII-a B
 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Numarul scolilor aflate in scenariul rosu a trecut de 3.600
30/10/2020 20:29

Alte peste 200 de unitati de invatamant au trecut in scenariul rosu, astfel ca numarul total al celor care desfasoara cursuri exclusiv online a trecut de 3.600, conform datelor centralizate de Ministerul Educat ...

 Transport gratuit pentru elevii din toată țara
30/10/2020 16:39

  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede gratuitate la serviciile publice de transport ...

 Un colegiu și două școli din Galați, plasate în scenariul roșu
30/10/2020 12:06

  Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat mai multe decizii prin care un colegiu, două şcoli gimnaziale şi două clase au fost plasate in scenariul roşu, au informat, viner ...

Situatie tot mai critica in invatamantul iesean! Inca 9 scoli au cerut suspendarea cursurilor
30/10/2020 09:08

 Avand in vedere prevederile Ordinului comun nr 5487/1494/2020, in urma confirmării pozitive cu COVID-19 a 3 elevi si a 6 cadre didactice, 9 unităţi de invăţămant preuniversitar din judeţul Iaşi au ...

Centru de excelență online, inițiat de membrii echipei CyLiis Peppers de la Liceul de Informatică
28/10/2020 20:45

Misiunea atelierelor de robotică CyLiis nu s-a oprit niciodată doar la construirea de roboti performanti si inovativi, ci a continuat constant promovarea valorilor STEM, prin organizarea de activităti in sco ...

USAMV acordă burse pentru studenți din șase state europene
28/10/2020 20:43

* studenti din Republica Moldova, Ucraina, Turkmenistan, Ucraina si Grecia primesc burse pentru performante academice * universitatea acordă peste 1.200 de burse, ceea ce reprezintă 40 la sută din numărul t ...

Proiect european inedit la Liceul de Informatică
26/10/2020 21:03

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” isi diversifică din nou aria de preocupări educationale prin implicarea unuia dintre profesorii scolii intr-un proiect european care isi propune s ...

 2.200 de școli nu au conexiune la Internet
26/10/2020 12:34

  Aproximativ 2.200 de clădiri in care functionează unităti de invătămant din tară nu au conexiune la internet, a declarat luni ministrul Educatiei, Monica Anisie. Potrivit ministrului Educatie ...

 Peste 10.000 depersoane înscrise la RIUF. Elevi de liceu, studenți,  profesori sau părinți sunt interesați de educația peste hotare
26/10/2020 12:25

  Joi, 29 octombrie, intre 12:00 si 18:00, la editia online RIUF – The Romanian International University Fair, sunt asteptati peste 10.000 de elevi de liceu, studenti, dar si profesori sau părinti. ...

Veste bombă pentru elevi -  tezele ar putea dispărea în anul școlar 2020-2021
26/10/2020 11:34

  Ministrul Educatiei, Monica Anisie, spune că se ia in calcul varianta ca in acest an scolar să se renunte la teze, anuntă Digi24. În prezent, 2500 de scoli din Romania sunt acum in scenariul ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei