Un profesor al Universității Politehnice Timișoara se numără printre liderii mondiali în știința datelor

Radu-Emil-Precup

Dimensiune font:

| 26-04-2022 10:45


Profesorul Radu-Emil Precup, cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara, se regăsește printre liderii academici în domeniul științei datelor pentru anul 2022 anunțați de Revista CDO Magazine. Lista cuprinde 76 de nume din toată lumea, profesorul de la UPT fiind singurul reprezentant al unei universități din România care se află pe ea.


Revista CDO Magazine a anunțat lista din 2022 a liderilor academici în domeniul științei datelor. Profesorul Radu-Emil Precup, de la Universitatea Politehnica Timișoara, este singurul reprezentant al unei universități din România inclus în această listă care include 76 de nume. Revista CDO Magazine a fost creată pe baza simpozionului anual CDO and Information Quality Symposium (MIT CDOIQ), organizat de MIT School of Management, în parteneriat cu International Society of Chief Data Officers (isCDO) și ComSpark.

Potrivit organizatorilor topului, toți academicienii care se ocupă de acest domeniu „deschid drumul cu date inovatoare și concepte bazate pe analize, își folosesc abilitățile pentru a oferi valoare semnificativă și rezultate din lumea reală”. 

 


În top mai sunt prezenți doi români, însă stabiliți în SUA: Ion Stoica, membru de onoare al Academiei Române, profesor la UC Berkeley Computer Science Department, și Matei Zaharia, profesor de informatică la Stanford University. Cei doi sunt co-fondatorii companiei americane Databricks, o companie IT americană creată în 2013, cu o valoare de piață de 38 de miliarde de dolari.

Profesorul Radu-Emil Precup, cel mai bun din lume în domeniul automaticii
Profesorul Radu-Emil Precup ocupă în prezent funcția de director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universității Politehnica Timișoara. În 2015, prof.dr.ing. Radu-Emil Precup a fost desemnat cel mai bun din lume în domeniul automaticii. Rezultatele obținute de el și de echipa sa au dus și Universitatea Politehnica Timișoara pe locul I în clasamentul Scopus. Tot el a fost ales, în 2018, membru corespondent al Academiei Române, Secția de Știința și Tehnologia Informației.

„Radu-Emil Precup se ocupă cu studiul și reabilitarea unor structuri și echipamente capabile să asigure conducerea sistemelor fără intervenție umană. Echipa pe care o conduce a publicat, în perioada 2010 – 2014, 122 de articole în domeniul automaticii, pe ramura controllers, control și tuning, iar scrierile lor au fost citate în alte aproximativ 500 de lucrări din întreaga lume”, amintește Universitatea Politehnică Timișoara despre reușitele cadrului didactic.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Publicatia de vanzare. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 389/89/2019, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a creantei in valoare 44.950 lei pe care S.C. „INDOREX” S.R.L. Husi o are de incasat de la debitorul S.C. Alpha Shoes S.R.L. Bucuresti. Pretul de pornire al licitatie este de 6.743 lei, iar vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica va avea loc incepand cu data de 21.09.2023, ora 1000 si se vor organiza sedinte saptamanale, in fiecare zi de joi, la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 5% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 300 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate, iar creanta va fi scoasa din nou la vanzare in contul adjudecatarului. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul administratorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0766/582.839, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Zilele Recoltei la USV Iași, pe 30 septembrie și 1 octombrie, cu activități perfecte pentru întreaga familie
20/09/2023 09:47

 Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) organizează  ZILELE RECOLTEI, editia a II-a – expozitie de produse cu vanzare, pe 30 septembrie ...

Violența în școli. Avem o nouă lege a educației, n-avem norme de aplicare
20/09/2023 00:13

Conducerea Colegiului dobrogean „Spiru Haret” nu poate exmatricula o elevă acuzată de agresiune intrucat nu există normele metodologice. Noua lege a eduatiei prevede posibilitatea exmatriculării dacă ...

Situație incredibilă - Un profesor predă la două catedre deși are o condamnare definitivă pentru trafic de droguri și apare în Registrul prădătorilor sexuali
16/09/2023 06:28

Poliţiştii din Buzău au declanşat cercetări in rem pentru abuz in serviciu, după ce s-a constatat că un profesor de desen a fost menţinut la catedră intr-un liceu şi o şcoală, deşi are o condamnare ...

Țara în care roboții merg la școală, dar copiii nu prea: „O criză fără precedent”
15/09/2023 00:22

Intr-o tară, in lupta impotriva alarmantului absenteism scolar in crestere continuă, s-a ajuns la o solutie neobisnuită: robotii au devenit colegi de clasă pentru elevi. In orasul Kumamoto din Japonia, ele ...

Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite abia peste două luni, pe 15 noiembrie, anunță Ministerul Educației
12/09/2023 20:12

Metodologia-cadru de acordare a burselor scolare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, anuntă Ministerul Educatiei. Institutia mai anuntă că elevii vor primi bursele scolare pentru lunile sept ...

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor începe mâine anul şcolar 2023-2024
10/09/2023 14:23

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor incepe maine anul şcolar 2023-2024. Cum este organizat acesta Aproximativ 2.700.000 incep luni cursurile anului şcolar 2023 - 2024, potrivit calendarului ap ...

Jumătate dintre profesori nu cred că vor avea salarii mai mari
10/09/2023 14:10

Unu din doi profesori nu crede că guvernanţii vor aplica creşterile salariale promise şi aproape o treime (29%) dintre aceştia spun că situaţia lor financiară este precară sau modestă, relevă sondaju ...

România educată e de groază: Mii de profesori nu au studii necesare, iar elevii merg la WC în spații neconforme
09/09/2023 00:32

Romania Educată rămane un proiect frumos, insă doar pe foaie. In realitate, scolile din Romania sunt un adevărat dezastru, cu profesori nepregătiti si WC-uri insalubre. Peste 3.400 de cadre se vor afla, i ...

„Nu avem niciun plan să facem teste antidrog în școli”
08/09/2023 08:49

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, spune că autoritătile nu au „niciun plan” să facă teste antidrog in scoli, in contextul in care in ultimele săptămani diverse autorităti ale statului au arunc ...

Bursele de merit s-au extins la o treime din clasa de elevi
07/09/2023 20:30

Bursele de merit vor fi luate si de elevii care au media minimum 9.50, dar si de primii 30% din clasă. Ministerul Educatiei a păstrat ambele variante, pentru a nu schimba regula in timpul jocului Toti elevii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei