Universităţile private se clatină
Dimensiune font:
„Gh. Zane” a fost absorbită de către „Petre Andrei”. Ca efect al acestei fuziuni, la UPA va mai exista o specializare acreditată - Marketing.
„Petre Andrei” din Iaşi (UPA), cea mai mare instituţie de învăţământ privat din regiunea Moldovei a preluat, prin absorbţie, Universitatea „Gh. Zane”. Pe lista UPA s-au mai adăugat, astfel, o specializare acreditată – Marketing, dar şi specializările Limba şi Literatura Engleză, Limba şi Literatura Franceză, Management şi Administraţie Publică. Acestea din urmă au funcţionat cu autorizaţii provizorii şi urmează să fie reevaluate de către Senat, continuitatea stabilindu-se în funcţie de cerinţele pieţei. Toate activele care au aparţinut Universităţii „Gheorghe Zane” au intrat, în urma fuziunii, în patrimoniul UPA din Iaşi. La fel şi drepturile de proprietate intelectuală şi industriale ale acesteia.
Aceasta este prima fuziune prin absorbţie din Iaşi, făcută în baza Legii Educaţiei Naţionale şi în baza Legii Consorţiilor
Pe marginea prăpastiei
Dacă despre clădiri, laboratoare şi birouri nu au fost oferite foarte multe detalii, biblioteca este motiv de mândrie. „Conţine şase mii de titluri şi toată colecţia din Monitorul Oficial din ultimii 20 de ani. Este estimată la jumătate de miliard de lei”, a spus Petre Mâlcomete, până mai ieri rector la „Gh. Zane” şi preşedinte al fundaţiei cu acelaşi nume. Acesta este unul dintre iniţiatorii programului de marketing din România, înainte de 1989. Pasul făcut acum pare unul firesc, în contextul economic şi social în care ne aflăm. „Universităţile private, dacă nu lasă orgoliile de-o parte şi dacă nu vor face gesturi similare, se vor sufoca financiar”, a atras atenţia Doru Tompea, rectorul de la „Petre Andrei”. În acest context, a oferit exemplul Universităţii „Ştefan Lupaşcu” şi a Institutului Teologic Romano-Catolic, care nu au mai primit cifră de şcolarizare şi se află în lichidare. Probleme au şi universităţile „Mihail Kogălniceanu” şi Apollonia, care au acreditare doar pentru câte o specializare, în condiţiile în care legea cere minim trei specializări. (Anda Pintilie)
„Petre Andrei” este cea mai mare şi singura universitate privată din Moldova care are acreditate toate programele de licenţă şi master
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau