Investiții de 50 milioane de lei în infrastructura din Valea Lupului IASI Peste 60 de drumuri vor fi modernizate

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 26-11-2022 20:23

Primăria comunei Valea Lupului a demarat un plan major de investiții în infrastructura rutieră a localității.   50 milioane lei ( 10 milioane euro) vor fi alocați pentru modernizarea a peste 60 de străzi cu o lungime totală de 16 kilometri. 

Sumele necesare provin atât din fonduri proprii de la bugetul local cât și din finanțări primite în cadrul Programul Național de Investiții Anghel Saligny sau de la Compania Națională de Investiții (CNI)   Reprezentanții autorității locale susțin că este cel mai amplu program de modernizare al infrastructurii rutiere demarat vreodată în Valea Lupului   ”Avem în derulare foarte multe proiecte de investiții în comunitate.


Sunt obiective de care locuitorii din Valea Lupului au nevoie și pe care primăria le-a luat în calcul alături de oamenii din comunitate”, a spus Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului

Investiții noi în modernizarea drumurilor dintr-o comună aflată în zona metropolitană a Iașului. Primăria comunei Valea Lupului a inițiat cel mai amplu proiect de modernizare prin asfaltare a mai multor artere rutiere din localitate, investiție care se ridică la peste 10 milioane lei, fonduri asigurate în baza unui credit, dar și din bugetul local. Contractul prevede modernizarea a 10 artere, cu o lungime totală de 3,3 kilometri. Este vorba despre străzile Mestecăniș, Soarelui, Lucian Blaga, 1 Decembrie, Tudor Vianu, Măcieș, Academiei, stradela Lăcrămioarei, aleea Irisului și aleea Cocor. Contractul privind execuția lucrărilor a fost semnat în luna septembrie 2022, iar ordinul de începere a fost emis în 10 octombrie 2022. Lucrarea va fi executată de un consorțiu format din societățile SC Ima Solution Construct SRL Iași și Metropolitan Activ Construct SRL București. Modernizarea arterelor respective ar urma să fie realizată în termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv până în septembrie 2024. Edilul comunei speră însă că lucrările vor fi finalizate înainte de termen astfel încât locuitorii din Valea Lupului să poată circula în condiții foarte bune încă din primăvara anului 2024.

25 milioane lei de la CNI

Un alt program de investiții pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor în localitate ține de refacerea arterelor afectate de calamități în cursul anului 2021. Investiția este derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI), suma totală fiind de 25 milioane lei, cu tot cu TVA, din care comuna a cofinanțat 1,1 milioane lei. Comuna ieșeană a solicitat CNI includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul ”Lucrări în Primă Urgență” a celor 24 de artere afectate de calamități. În acest caz este vorba de reabilitarea și modernizarea străzilor Petuniei, Spicului, Cetinei, Luminii, Caisei, Fagului, Prieteniei, Teilor, Cicoarei, Plăieșilor, Pinului, Unirii, Zmeurei, Primăverii, Orientului, Toamnei, Împăcării, Lacului, Magnoliei, Ion Minulescu, Mircea Eliade, dar și Fundacul Magnoliei. Lungimea totală a tronsoanelor de străzi ce vor fi reabilitate este de 5,6 kilometri.

”Documentația tehnică a investiției a fost înaintată în această lună către Compania Națională de Investiții spre avizare. Compania va organiza procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de lucrări. Se estimează ca până în primăvara anului următor contractul de lucrări să fie atribuit, iar lucrările să înceapă. Sperăm ca până în vara lui 2024 să avem finalizat și acest proiect de modernizare a infrastructurii.”, a precizat Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului.

Fonduri prin PNI ”Anghel Saligny”

Primăria comunei Valea Lupului a mai obținut o finanțare importantă și prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Contractul de finanțare are o valoare de 14,3 milioane de lei destinați reabilitării mai multor drumuri din comună. Proiectul prevede modernizarea a 34 de străzi, cu o lungime totală de 7 kilometri. În acest lot au fost incluse străzile Rozelor, Calistrat Hogaș, Margaretei, Păpădiei, Mihai Eminescu, Privighetoarea, Garabet Ibrăileanu, George Coșbuc, Petre Țuțea, Laleleor, Crinului și Mușcatei, Măcrișului, Trandafirilor, Bisericii, Narcisei, aleea Decebal, aleea Traian, dar și străzile Chiorchinilor, Bradului, Arțarului, Amurgului, Albinei, Bacovia, Orhideei, Vulturilor, Stejar, Labirint, Fundac Aluniș, Fundac Toporaș, Fundac Busuioc, Fundac Brădeț, Fundac Turturelelor și stradela Zmeurei.

Primarul Liviu Dulgheru ține să-i asigure pe locuitorii din Valea Lupului că administrația locală lucrează în același timp la foarte multe proiecte de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea comunei. ”Avem în derulare și alte proiecte de investiții în comunitate, proiecte ce țin de construirea unor unități de învățământ, extinderea sistemului de canalizare, dar și alte investiții necesare în comună. Sunt obiective de care locuitorii din Valea Lupului au nevoie, obiective pe care primăria le-a luat în calcul alături de oamenii din comunitate”, a mai spus Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Centru de recuperare de tip ambulatoriu destinat persoanelor cu afecțiuni neuromotorii
03/05/2024 08:30

Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) a depus spre finantare către Guvernul Romaniei un proiect in valoare de 3.376.214,68 lei fără TVA privind infiintarea unui centru de ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 08:22

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei