Iubitele lui Silvio Berlusconi de la petrecerile 'bunga-bunga' au rămas fără bani și au fost date afară din apartamentele miliardarului de familia acestuia

curve  Fete  6

Dimensiune font:

| 03-11-2023 21:29

Iubitele lui Silvio Berlusconi de la petrecerile 'bunga-bunga' au rămas fără bani și au fost date afară din apartamentele miliardarului de familia acestuia
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost extrem de generos cu tinerele participante la petrecerile sale incendiare, dar după moartea sa moştenitorii lui au decis să le taie acestora alocaţiile, scrie vineri cotidianul Corriere della Sera, citat de AFP, anunță Agerpres.

 

De mai mult de zece ani, 20 de tinere primeau lunar din partea lui Berlusconi câte 2.500 de euro şi unele dintre ele stăteau în apartamente deţinute de imperiul mobiliar al fostului premier, decedat în luna iunie la vârsta de 86 de ani.

 

Potrivit lui Berlusconi, aceste alocaţii erau o despăgubire pentru atingerea adusă reputaţiei lor în urma convocării în instanţe la procesele miliardarului italian legate de petrecerile "bunga-bunga" pe care el le organiza în reşedinţele sale şi care i-au adus dosare penale pentru proxenetism, abuz de putere, mărturie mincinoasă, incitare la sperjur a martorilor şi raporturi sexuale cu persoane minore.

 

Însă acum familia fostului premier a decis să înceteze plata acelor sume şi să le evacueze pe beneficiarele lor din apartamentele ce le-au fost puse la dispoziţie de Berlusconi.

Seria de procese legate de petrecerile "bunga-bunga" a început în 2010, când Berlusconi era premier şi a fost acuzat de abuz de putere prin protecţia pe care i-o oferise dansatoarei marocane Karima El Mahroug, mai cunoscută sub numele de scenă de Ruby. Aceasta fusese reţinută pentru furt, dar Berlusconi a intervenit pentru a obţine eliberarea ei, el susţinând în mod mincinos că este fata preşedintelui egiptean de la acea vreme, Hosni Mubarak.

În anul următor, Berlusconi a fost acuzat că a plătit-o pe Ruby pentru raporturi sexuale. Condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare în 2013 pentru prostituţie cu minore şi abuz de putere, el a fost achitat doi ani mai târziu definitiv în acest dosar de către Curtea de Casaţie, care a admis că la momentul faptei el nu ştia că Ruby avea vârsta de doar 17 ani.

Cu patru luni înainte de moartea sa, Silvio Berlusconi a fost achitat de un tribunal din Milano într-un alt proces din scandalul Rubygate, în care era acuzat că a mituit participantele la petrecerile "bunga-bunga" pentru ca acestea să păstreze tăcerea asupra celor petrecute acolo. Judecătorul a considerat că "fapta nu există", adică nu a fost probată acuzaţia, iar odată cu Berlusconi au fost achitate şi circa 20 de femei care au participat la petrecerile "bunga-bunga", inclusiv Ruby, în total fiind achitate 29 de persoane. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
El este 'cel mai bogat rom din lume': A abandonat școala la 12 ani și a început prima afacere la 14
18/05/2024 12:34

Alfie Best va fi 'primul miliardar rom' din lume, după ce averea sa a crescut cu 202 milioane de lire sterline, potrivit Sunday Times Rich List. El a luat recent decizia socantă de a părăsi Marea Britanie p ...

Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei