La pas prin Murgeni, un târg răzășesc cu nevoi europene

index
images

Dimensiune font:

| 31-03-2023 12:43


Murgeni este un mic oraș din județul Vaslui, cu o viață molcomă și destul de multe probleme legate de traiul nu foarte îmbelșugat. Asta în ciuda unei istorii bogate, care ar putea face ca așezarea să devină, cu implicare și proiecte bine puse la punct, un reper turistic, dată fiindu-i istoria bogată. Primele însemnări prezintă Murgeniul ca pe o comunitate de răzeși și coboară în timp până în vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), la care se adaugă hrisoavele din timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care arătau vremuri mai înstărite. Viața bună și truda gospodarilor a făcut ca așezarea să devină târg în 1844, când progresul economic a schimbat istoria satului. În 1864, ținuturile au fost reorganizate în județe, iar Murgeniul a devenit reședinta subprefecturii târgului din județul Tutova. Anii de bunăstare au favorizat construcția școlii primare (ân 1918), a spitalului (1908), morii (1912) și chiar iluminatul străzilor cu felinare cu gaz lampant. „Epoca de aur” a adus fabrica de produse lactate, centru de vinificare, drumuri noi, un cămin cultural și construcția liceului, iar postdecembrismul a transformat comuna în oraș, statutul administrativ fiind modificat în 2004. Bucuria celor care s-au considerat a fi orășeni europeni nu este susținută și de aspectul urbei, la Murgeni nevoile fiind destul de mari.
Un studiu inclus în Strategia de dezvoltare a așezării și bazat pe opiniile locuitorilor arată că principalele probleme cu care se confruntă sunt reprezentate de starea infrastructurii rutiere/lipsa amenajărilor specifice (ex. drumuri asfaltate, trotuare,staţii transport comun etc) şi lipsa locurilor de muncă. Atât populaţia din suburbii, cât şi cei din Murgeni au clasat pe primele locuri aceste probleme, care sunt urmate de lipsa reţelei de canalizare din zonele de rezidenţă ale respondenţilor, insuficienţa parcurilor de joacă și a locurilor de agrement, numărul scăzut de unităţi sanitare (cabinete medicale, lipsa unui/unei spital/policlinici etc), transportul public insuficient dezvoltat, starea financiară precară a populaţiei, lipsa reţelei de gaz, dezvoltarea şi aspectul urbanistic al oraşului, insuficienţa numerică a grădiniţelor si scolilor, lipsa iluminatului stradal din unele zone rezidenţiale. Lor li se adaugă transportul public insuficient de dezvoltat, lipsa spațiilor de joacă/recreative. Aşadar se observă că principalele probleme ale oraşului Murgeni sunt (drumuri, apă, canalizare, gaz) în zonele rezidenţiale.
Locuitorii au propus o serie de acţiuni pentru remedierea problemelor existente. 37,8% din persoanele care au lansat o propunere au menţionat modernizarea infrastructurii rutiere şi amenajarea spaţiilor aferente (ex: drumuri asfaltate, treceri pietoni, parcări, trotuare). Cei intervievaţi au menţionat, după modernizarea infrastructurii rutiere, ca şi acţiuni necesare pentru rezolvarea problemelor (în ordine descrescătoare a frecvenţei de menţionare): - atragerea investitorilor pentru crearea de noi locuri de muncă, extinderea reţelei de apă potabilă și canalizare, amenajarea zonelor de agrement, amenajarea unui spital/unei policlinici, dezvoltarea serviciilor sociale. Este simplu de concluzionat că dacă toate idei ar fi conretizate în proiecte pe care administrația locală să le ducă la bun sfârșit, viața vechiului târg răzășesc ar fi mult mai bună. Ca urmare, proiecte de genul „Agenda Comunității”, în care să fie implicați și tinerii, sunt foarte bine venite. Derularea lor ar aduce beneficii nu doar economice și sociale, ci și schimbări de mentalitate, iar tinerii ar putea fi convinși că doar împreună își pot face un viitor mai bun.
Maura ANGHEL  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Bunătăţi pascale din Bucovina
30/04/2024 14:52

Desigur că doamnele incearcă să fie inventive şi reuşesc tot felul de inovaţii delicioase prin bucătării, dar, in afară de ouăle inroşite, trei feluri de bucate sunt considerate tradiţional obligato ...

Un artist al Filarmonicii din Iași s-a sinucis
30/04/2024 14:48

Teodor Aurelian Popescu locuia impreună cu fiica in localitatea Dorobanti, spun apropiatii. Era baterist al formatiei Opis Band dar canta si la Filarmonica Iasi. Bărbatul a fost găsit spanzurat in casa lu ...

Incendiu la Mănăstirea Văratec
30/04/2024 14:08

Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. La faţa ...

Răsturnare de situație în cazul procesului lui Dumitru Buzatu
30/04/2024 13:59

Tribunalul Vaslui a dispus in cazul fostului preşedinte al CJ Dumitru Buzatu indepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constand in inregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice. Toto ...

Un zâmbet pentru fiecare inimă
30/04/2024 13:13

  Este uimitor cum un gest mic poate lumina ziua cuiva, asa cum a fost astăzi in Centrul de Zi al IRO Iasi. Pacientii aflati la tratamente au primit vizita unui grup de doamne de la Clubul Inner Wheel Ia ...

  1 Mai, ecourile solidarității muncitorești
30/04/2024 12:58

  În fiecare primăvară, odată cu venirea lunii mai, oamenii din intreaga lume sărbătoresc munca si solidaritatea, Această sărbătoare are rădăcini adanci, imbinand traditii istorice si aspi ...

Iubita nu l-a vrut după gratii. Judecătorii au decis că da
30/04/2024 08:57

S.L. e cetăţean al Republicii Moldova, locuieşte intr-un sat din raionul Ungheni şi a avut, pană in ianuarie 2022, o relaţie de concubinaj cu ieşeanca M.N. S-au certat, el s-a imbătat teribil de trei or ...

Spitalul „Parhon”, Centru de Excelență în Hipertensiune
30/04/2024 08:30

Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” este prima unitate medicală din Iasi si cea de-a doua din tară care indeplineste criteriile pentru a deveni Centru de Excelentă in Hipertensiune, asa cum au fost ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
30/04/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

La Iaşi, şomajul creşte încet, dar sigur
30/04/2024 08:15

  Conform datelor furnizate de AJOFM, rata şomajului la nivelul judeţului Iaşi a ajuns la 3,41%, cu 0,25 puncte procentuale mai mare decat la sfarşitul lunii februarie. E vorba de numărul oficial, ad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei