Lansarea noului rover Perseverance, aparţinând NASA, a fost amânată

nasa_036368

Dimensiune font:

| 25-06-2020 12:38

 Lansarea noului rover Perseverance, aparţinând NASA, a fost amânată până pe 22 iulie din cauza unei ''probleme de contaminare'' a echipamentelor, a anunţat miercuri Agenţia spaţială americană, transmite Space.com, scrie Agerpres. 


Roverul Perseverance urma să fie lansat spre Marte la 20 iulie de la baza aeriană Cape Canaveral, din Florida. Problema a fost semnalată în timpul operaţiunilor de capsulare a roverului în vârful rachetei portante Atlas V, construită de United Launch Alliance (ULA).

"NASA şi United Launch Alliance au fixat acum ziua de miercuri, 22 iulie, pentru lansarea misiunii Marte 2020 din cauza unei întârzieri apărute în timpul activităţilor de capsulare a roverului. Este nevoie de timp suplimentar pentru a ne adresa unei posibile probleme de contaminare a liniilor de suport la sol, în cadrul NASA's Payload Hazardous Servicing Facility (PHSF)", conform comunicatului NASA.

A doua amânare 



Această problemă de contaminare marchează cea de-a doua amânare în tot atâtea săptămâni pentru misiunea roverului Perseverance. Iniţial, această misiune urma să înceapă la 17 iulie, dar a fost amânată cu trei zile din cauza unor probleme a echipamentelor de la sol, printre care o macara defectă.

Roverul Perseverance şi racheta portantă Atlas V sunt în stare bună, conform NASA, iar ULA a încheiat cu succes, luni, un test prelansare ce a inclus şi alimentarea cu combustibili a rachetei Atlas V.

Noua amânare cu două zile a datei lansării restrânge şi mai mult o fereastră şi aşa limitată de lansare spre Marte. NASA poate lansa roverul Perseverance spre Marte până la 11 august, astfel încât acesta să ajungă la destinaţie în februarie 2021. Dacă NASA nu va reuşi să profite de această fereastră de lansare, va trebui să aştepte încă 26 de luni (până în 2022), când orbitele Pământului şi lui Marte vor fi din nou aliniate pentru lansare.

Până când s-ar putea amâna lansarea 



În cazul în care vor interveni şi alte amânări, fereastra de lansare ar putea fi extinsă in extremis până la 15 august, conform NASA.

Roverul Perseverance urmează să asolizeze în craterul Jezero (45 de kilometri în diametru) de pe Marte la 18 februarie 2021. Acest rover este dotat cu instrumente ştiinţifice care îi permit să caute urme ale vieţii pe Marte, să colecteze mostre care vor fi aduse pe Pământ în cadrul unor misiuni viitoare şi să testeze o tehnologie de producere a oxigenului din atmosfera marţiană bogată în dioxid de carbon.

Acest rover cu propulsie nucleară este un succesor al roverului Curiosity, care explorează craterul Gale de pe Marte încă din august 2012. Însă, spre deosebire de Curiosity, roverul Perseverance nu va fi singur la asolizarea pe Marte. El va fi însoţit de elicopterul Ingenuity, primul aparat de acest tip construit pentru a zbura în atmosfera unei alte planete. Această micuţă dronă elicopter urmează să realizeze trei zboruri test în atmosfera marţiană, în timpul misiunii lui Perseverance. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șoc pentru o familie venită la iarbă verde: grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure
06/05/2024 23:04

Grenada a fost transportată in poligonul militar de la Copălău in vederea distrugerii la o dată ulterioară.>O grenadă de mană defensivă a fost găsită, luni, intr-o pădure din localitatea Lozna, au a ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
06/05/2024 18:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
06/05/2024 18:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
06/05/2024 18:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
06/05/2024 18:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

Ieșenii cer ajutorul președintelui pentru transformarea Pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural
06/05/2024 18:54

Asociatia civică „Codrii Iasului” solicită demararea de urgentă a procedurilor pentru desemnarea sit-ului „Natura 2000 Pădurea Barnova-Repedea”, situat in imediata apropiere a muni ...

Poli Iași câștigă la Sibiu și reaprinde speranța salvării
06/05/2024 18:50

* FC Hermannstadt – FC Politehnica Iasi 0-1 * a marcat Bettaieb, minutul 74 Poli Iasi a reusit, ieri după-amiază, la Sibiu, imposibilul. Dacă ar fi să judecăm după forma sportivă arătată de ie ...

Mircea Geoană, după ce Macron a reluat ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina: „Nu există discuții în acest sens”
06/05/2024 14:31

NATO nu are nicio intentie să trimită soldati pe teritoriul ucrainean, a asigurat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilita ...

Trei case distruse de un incendiu la Vatra Moldoviței
06/05/2024 07:15

Patru case din localitatea Valea Moldovei au fost afectate, duminică, in prima zi de Paşte, de un puternic incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Potrivi ...

Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei