4 pași simpli către silueta mult visată. Cum îți setezi creierul pentru SLĂBIT

PTg0NjVhNzFhOTdiNDEwMjFkMTg0NTQxZWQ0NGY3NTZk.thumb

Dimensiune font:

| 28-08-2021 12:30


Cori Grămescu vine cu o serie de sfaturi care te vor ajuta să își educi creierul în așa fel încât să poți ajunge la silueta mult visată.

„Când începi un procesul de slăbire, trebuie să te setezi psihic pentru ce urmează şi să ai totul foarte bine planificat. Meniul, antrenamentele, orele de odihnă şi felul în care programul tău zilnic este organizat, totul te ajută să rămâi disciplinată. Dar de unde începi? Iată câteva sfaturi care te pot ajuta


1️ Setează-ţi priorităţile! Învaţă să te pui pe primul loc.
Trebuie să simţi, în primul rând, că tot ceea ce faci, faci pentru tine, că să te simţi bine în pielea ta. Învaţă să refuzi politicos prăjiturile, îngheţatele şi momelile prietenilor sau rudelor, atunci când te afli în oraş. Nimeni nu se vă supăra pe tine că vrei să arăţi bine.

2️ Cât trebuie să dureze? Practic, toată viaţa trebuie să fii atentă la ce mănânci, că să arăţi cum îţi doreşți. Pentru început, realizează că trebuie să îţi planifici dieta pe minimum trei luni de acum încolo. Nu te aştepta să slăbeşți 20kg într-o lună. Este fizic imposibil să slăbeşți atâtea kilograme în mod sănătos şi într-un timp atât de scurt.


3️ Stabileşte-ţi obiective realizabile! Numărul de kilograme pe care vrei să le dai jos, rochiţele în care vrei să încapi, costumul de baie în care vrei să umbli pe plajă nestingherită. Toate trebuie să fie obiective realizabile. Începutul este, de cele mai multe ori, uşor. Eşți foarte hotărâtă şi motivată. Cel mai greu este când deja începi să vezi rezultate, dar totuşi ţi se pare că mai ai foarte mult până să atingi obiectivul tău.

4. Jurnal de dietă şi antrenament. Notează-ţi zilnic, într-un jurnal, ce mănânci şi în ce cantităţi. Scrie, de asemenea, ce tip de antrenament ai efectuat în fiecare zi, fie că este vorba de mers alert 30 minute, o oră la sală sau că ai înotat 20 de bazine. În felul acesta, îţi poţi urmări evoluţia şi poţi vedea, de la o zi la alta, cum te-ai educat 'în ale stilului de viață sănătos'”, a scris Cori Grămescu pe Facebook.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:15

 

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, șos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Starmod S.A. Suceava cu sediul social în mun. Suceava, str. Universității, nr. 29, jud. Suceava, nr. înregistrare în Registrul Comerţului J33/69/1991 , C.U.I. RO3177717, numită potrivit Sentinţei Civile nr. 19 din data de 25.01.2022, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9819/86/2010**, invită toți agenții economici interesați ca, până la data de 11.11.2022, ora 16:00, să depună o ofertă financiară și o ofertă tehnică pentru efectuarea lucrărilor cadastrale de reglementare a situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. Condiții de formă: Ofertele vor fi depuse la sediul lichidatorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., din Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82, într-un plic închis şi sigilat prin aplicarea ștampilei ofertantului, ce va conţine documentele de participare mai jos menţionate. Plicul va menţiona în mod obligatoriu şi limitativ: numele/denumirea ofertantului, adresa domiciliului/sediului social al ofertantului, precum şi menţiunea „ofertă servicii cadastrale, a nu se deschide înainte de data de 11.11.2022, ora 16.00”. Solicităm ca oferta financiară să conţină următoarele elemente obligatorii: -Preț (va fi exprimat în lei, fără T.V.A.); -Acordul expres al ofertantului ca plata prețului să se efectueze în conformitate cu dispozițiile Legii 85/2006, pe măsură ce se vor obține fonduri din valorificari de active din patrimoniul societății debitoare. Solicităm ca oferta tehnică să conţină următoarele elemente obligatorii: -Termen de execuţie; -Lista serviciilor cadastrale ce vor fi prestate pentru reglementarea situațiilor tehnico-cadastrale pentru bunurile imobile din patrimoniul societății Starmod S.A. Suceava. -Certificatul de atestare din care reiese că ofertantul este calificat şi atestat în vederea efectuării de operațiuni/servicii cadastrale. Va fi descalificată automat orice ofertă care nu conţine toate documentele sus-menţionate. Pentru cuantificarea preţului de executare a lucrării, accesul în incinta societăţii debitoare se face cu programare (48 de ore) şi este condiţionat de semnarea unui Protocol de vizitare a acesteia care cuprinde clauze de confidenţialitate. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232-243.864 sau e-mail iasi@insolventa.ro intenţia de vizitare. Relații suplimentare se pot obține de la: -tel. 0232-243.864 0755.132.473 -fax: 0232-212.231 -email: secretariat@insolventa.ro
VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in data de 23.11.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei acelor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Motivul pentru care inelul de logodnă se poartă pe degetul inelar. Ce semnificație ascunde acest obicei vechi
29/11/2022 17:26

Te-ai intrebat vreodată care este motivul pentru care inelul de logodnă se poartă pe degetul inelar? Acest obicei vechi datează de secole si continuă să fie dus mai departe cu fiecare generatie care ale ...

Ce spune despre tine anotimpul în care te-ai născut. Tipul de personalitate pe care îl poți avea
29/11/2022 17:22

In functie de anotimpul si luna in care te-ai născut vei fi guvernată de o anumită zodie. Astfel, anumite trăsături din personalitatea ta vor fi influentate de zodia si ascendentul pe care il ai. Cu toat ...

5 lucruri pe care sa le faci pentru tine ca sa poti avea relatii implinite
29/11/2022 17:22

Se spune ca atunci cand ne dorim sa reusim sa construim relatii implinite cu cei din jur, trebuie ca mai intai cu noi insine sa avem o relatie buna si probabil ca acest pas este cel mai greu dintre toate. C ...

30 DE CURIOZITATI DESPRE SEX CARE TE VOR SOCA
29/11/2022 17:21

Cele mai interesantre lucruri despre sex si sexualitate, puse intr-o noua lumina In ceea ce priveste sexul, ecuatia pare cat se poate de simpla, la prima vedere. Adevarul este ca sexualitatea umana are inca ...

Patru modalităţi prin care poţi deveni mai productiv la locul de muncă
29/11/2022 15:42

  Cand oamenii se gandesc la ce inseamnă „să fii productiv”, de cele mai multe ori iau in considerare capacitatea de a bifa cat mai multe lucruri de pe lista sarcinilor care trebuie indeplin ...

Îngrijirea pe timp de iarnă: produse must-have în sezonul rece
29/11/2022 15:36

Grija pentru intregul corp este unul dintre cele mai studiate aspecte, atunci cand schimbarea de anotimp se simte cu adevărat. Cea mai radicală schimbare este cea de la toamnă la iarnă. Sezonul rece aduc ...

Dragostea la orice vârstă – beneficiile întâlnirilor online
29/11/2022 13:09

  Uneori viata poate părea prea scurtă sau pre anevoioasă, insă totul depinde de perspectiva fiecăruia si de modul de percepere a vietii in general. Conceptia care atestă faptul că dragostea are un ...

7 ani de Startdecor - Cel mai mare vânzător de covoare online din România își sărbătorește cea de-a 7-a aniversare
29/11/2022 10:34

  În această perioadă apropiată sărbătorilor de iarnă, o companie productivă in domeniul home&deco, implineste 7 ani de activitate. Asadar Startdecor, principalul vanzător de produse pen ...

Seminţele de dovleac au un efect surprinzător asupra bărbaţilor
28/11/2022 18:34

Dovleacul este vedeta sezonului, insă dincolo de pulpa de dovleac, delicioasă ca umplutură pentru plăcintă, seminţele de dovleac se dovedesc a fi extrem de benefice, mai ales pentru bărbaţii care işi d ...

Cartofii vor fierbe de două ori mai repede dacă veți adăuga în oală un produs simplu din frigider
28/11/2022 17:39

Pentru asta veti avea nevoie de un produs care se află in absolut orice frigider, spun bucătarii. De altfel, trucurile culinare sunt rezultatul experientei practice a bucătarilor. Un astfel de sfat nu apa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei