admitereliceu2019

Dimensiune font:

Admitere liceu 2019. Care este formula de calcul a mediei

| 12-06-2019 13:32

Examenele pentru absolvenţii claselor a VIII-a se apropie, iar viitorii liceeni se pregătesc pentru o nouă etapă a vieţii lor. Însă, una dintre "problemele" pe care le au în această perioadă este calculul mediei, în funcţie de care vor fi repartizaţi la liceu.

 

 Note la examene mai mari, medie mai mare, iar liceele de renume îşi deschid porţile pentru ei! Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programata vineri, 12 iulie, dar înainte să fie calculată de computere, o fac elevii!

Cum se calculează media de admitere la liceu
Formula de calcul pentru media de admitere al liceu este MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN.

MA reprezintă media de admitere, rezultatul final. ABS înseamnă media cu care elevii au absolvit ciclul V-VIII, iar EN este media generală a examenelor susţinute la Evaluarea Naţională.

Calendarul examenelor pentru admiterea la liceu
Pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, examenele începe pe 18 iunie, atunci când vor avea proba scrisă de Limba şi literatura română. Apoi, pe 20 iunie vor susţine proba la matematică, iar pe 21 iunie, elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă de limba şi literatura maternă.

După susţinerea examenelor, absolvenţii claselor a VIII-a primesc rezultate pe 25 iunie şi pot depune contestaţiile în aceeaşi zi, de la ora 14:00 până la ora 20:00. Afişarea rezultatelor finale se va face până pe 29 iunie, după rezolvarea contestaţiilor. spynews.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. ALDO S.R.L. Vaslui, cu sediul social în mun. Vaslui, str. Traian, bl. 228, sc. A, etaj 2, ap. 9, jud. Vaslui, C.U.I. RO 3337184, nr. de înreg. O.R.C. J37/918/1992, potrivit Sentinţei nr. 924/2013 din data de 23.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2980/89/2012, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare pentru data de 14.06.2019, ora 13.00, respectiv 28.06.2019, ora 13.00 a următorului activ proprietatea S.C. Aldo S.R.L. Vaslui: Nr. crt. - Denumire activ - Valoare pornire (lei fără T.V.A.) Activul nr.1 Proprietate imobiliară comercială – Magazin Mixt: Construcție – „Magazin Mixt” situată în mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 279, jud. Vaslui, în vecinătatea benzinăriei Bemoil, cu suprafața construită de 40,50 mp și supr. utilă de 38,50 mp – extratabulară – construită pe terenul unei persoane fizice - 14.190,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.06.2019, ora 14.00, respectiv 27.06.2019, ora 14.00 la sediul lichidatorului judiciar M.R.L. Iași din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iași. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0755132474; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231 e-mail: vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L..
Publicaţie de vânzare a SC Macormar Invest SRL LD EXPERT GRUP IPURL, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Macormar Invest SRL, cu sediul în Sat Pralea, Comuna Căiuți, Jud. Bacău, CUI 17013846 RC J4/2236/2004 - societate în faliment, Dosar nr. 199/110/2016 - Tribunalul Bacău, în temeiul Legii nr. 85/2014, vinde prin licitaţie publică cu strigare următoarele bunuri mobile: Autoutilitară Volkswagen Transporter 70X02D, nr. înmatriculare BC 91 VID, nr. Omologare B112151111J70E2, an fabricație 1997, număr identificare WV1ZZZ70ZVH038335, cilindree 1.896 cmc, combustibil motorină, culoare verde - Preț 7.700 lei; Autovehicul Volkswagen Golf Variant, nr. înmatriculare BC 06 TDN, nr. omologare ABVK1N1911T13E3, an fabricație 2001, număr identificare WVWZZZ1JZ1W579319, cilindree 1.896 cmc, combustibil motorină, culoare alb - Preț 4.760 lei; Autoutilitară N3 MAN TGA 18463 - autotractor, nr. înmatriculare BC 15 VID, nr. omologare BJMATG1D11B95R3, an fabricație 2001, număr identificare WMAH05ZZZ1M326355, cilindree 12.816 cmc, combustibil motorină, culoare roșu - Preț 27.790 lei; Semiremorcă KOGEL SNC024, nr. înmatriculare BC 05 EDX, nr. omologare D121150011B3800, an fabricație 2003, număr identificare WK05NC02430708571, culoare galben - Preț 8.540 lei. Bunurile mobile se vând în bloc sau individual. Prețurile nu conțin TVA. Licitaţiile vor avea loc în datele de 27 mai, 03 iunie, 10 iunie, 17 iunie, 24 iunie 2019, ora 11.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării caietului de sarcini de 250 lei; - dovada achitării taxei de participare de 250 lei; - dovada achitării cauţiunii de 30% din preţul de pornire al licitaţiei; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare şi contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul RO19 RZBR 0000060008744407 deschis la Raiffeisen Bank pe numele LD Expert Grup IPURL, iar cauţiunea se va achita în contul nr. RO64BRDE380SV46276803800 deschis pe numele debitoarei SC Macormar Invest SRL la BRD-Groupe Societe Generale. Cererile de participare se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, cel mai târziu cu o zi înainte de ziua şi ora licitaţiei. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit (5 zile calendaristice de la data licitaţiei) duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Publicația de vânzare se completează cu prevederile din Caietul de sarcini. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar cel târziu cu 3 zile înainte de ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar - telefon: 0746153363. Lichidator judiciar LD EXPERT GRUP IPURL
Publicaţie de vânzare SC Alexandra Lux SRL LD EXPERT GRUP IPURL Huşi, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Alexandra Lux SRL, cu sediul ȋn mun. Bacău, str. Nordului, nr. 61-59, jud. Bacău, CUI 33438580, J4/689/2014, dosar nr. 3534/110/2017 pe rolul Tribunalului Bacău, în temeiul Legii nr. 85/2014, vinde prin licitaţie publică cu strigare: Autoturism Opel Zafira, an fabricaţie 2009, cilindree 1686 cmc, sursa de energie motorină, număr de înmatriculare BC-03-HBB, la preţul de pornire de 14.400 lei (fără TVA). Licitaţiile vor avea loc în datele de 24 şi 31 mai, 07 iunie 2019, orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: a.cerere de participare la licitaţie; b.dovada achitării cauţiunii - 10% din preţul de pornire al licitaţiei; c. dovada achitării taxei de participare in suma de 500 lei; d.dovada achitării caietului de sarcini în valoare de 500 lei; e.documentele care atestă identitatea şi calitatea participantului la licitaţie, după cum urmează: actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare şi contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul RO19 RZBR 0000060008744407 deschis la Raiffeisen Bank pe numele LD Expert Grup IPURL, iar cauţiunea se va achita în contul nr. RO64 BRDE 380SV 48114953800 deschis la BRD-GSG SA pe numele debitoarei SC Alexandra Lux SRL. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 5 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor se va adresa lichidatorului judiciar cu cel puţin 48 de ore înaintea licitaţiei. Informaţii lichidator judiciar la numărul de telefon 0746153363. Lichidator judiciar LD Expert Grup IPURL Practician în insolvenţă Lazăr Dumitru
ANUNŢ DE VÂNZARE Trans Euro Broker S.R.L., cu sediul social în mun. Iași, str. Nicolina, nr. 64, biroul 19, et. 2, jud. Iași, CUI: 24445537; nr. de înregistrare la O.R.C. J22/2739/2008, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, numit potrivit Încheierii civile nr. 131/01.10.2018, pronunţată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. 5963/99/2018, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 07.06.2019, ora 11.00, a activelor S.C. Trans Euro Broker S.R.L. Iasi, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași astfel: nr. crt. denumire și descriere active - valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*) - valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) 1. autoturism, ab berlină cu hayon, marca Suzuki, tip SX4, nr. înmatriculare IS-69-GIA, norma de poluare euro 4, CO2: 163 g/km, an fabricaţie 2009, nr. identificare TSMEYA11S00340822, nr. locuri 5, motor tip M15A, cilindree 1490 CMC, putere 73 kw (100 CP), sursa de energie benzină, tracţiune faţă, culoare negru, km la bord: starea tehnică: mijlocul de transport este în staţionare din iulie 2018; la data inspecţiei s-a pus contactul s-au aprins martorii în bord, nefiind pus în funcţiune electromotorul. Starea fizică: caroseria şi interiorul se prezintă în stare bună. ITP valabil până la data de 24.02.2019. dotări: aer condiţionat computer de bord, cutie manuală 5+1, închidere centralizată, comenzi volan radio CD ABS - 10.520,00 - 10.520,00 2. mobilier de birou conform anunțului de vânzare ce poate fi descărcat de pe site-ul www.insolventa.ro - 270,00 - 270,00 3. aparatură birotică conform anunțului de vânzare ce poate fi descărcat de pe site-ul www.insolventa.ro - 2.120,00 - 2.120,00 Publicaţia de vânzare în format extenso poate fi descărcată de pe site-ul www.insolventa.ro. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 06.06.2019, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 06.06.2019, ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 13.00, până pe data de 06.06.2019, ora 12.00, în baza unei programări prealabile. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758049904, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail secretariat@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
De ce își postează franțuzoaicele decolteele pe rețelele sociale. Pozele care fac furori
25/06/2019 17:30

Într-un moment in care un val de căldură s-a abătut asupra Europei, franţuzoaicele au strans randurile pe Twitter şi au lansat campania #JeKiffeMonDécolleté pentru a-şi apăra dreptul ...

Rujul care a strâns 500 milioane de dolari pentru combaterea SIDA
25/06/2019 15:09

 În fiecare an, rujul generează venituri cuprinse intre 20 si 30 de milioane de dolari. De atunci, Campania a strans mai mult de 500 de milioane de dolari. Fondul M · A · C Aids a folo ...

E absolut ULUITOR! Tu știi ce poate face creierul tău?
25/06/2019 14:45

 1. Creierul uman consumă 20% din oxigenul din organism, dar reprezintă doar 2% din masa corporală. 2. Creierul uman poate genera 10-25 de wati, suficient cat să aprindă un bec. Centrul de comandă a ...

Cum faci cel mai bun piure de cartofi. Un singur ingredient face diferenţa!
25/06/2019 13:43

 Unde greşeşti cand faci cartofi piure? Iată ce notează bucătarii bonappetit.com: 1. Foloseşti un singur fel de cartofi Cand faci piure, foloseşte, in proporţii egale, cartofi săpunari, cu miez ...

Insectele, sursa majora de imbolnavire. Iata ce bacterii poarta 9 din 10
25/06/2019 13:16

Peste jumatate dintre bacteriile colectate erau rezistente macar la o clasa de antibiotice, iar aproape 20% la mai multe clase de antibiotice, relateaza Science Alert, care citeaza Business Insider. Analizele ...

Beneficiile ceaiului de sânziene
25/06/2019 12:41

 Sanzienele sunt flori mici din flora spontana, de culoare galbena, mici, dese, cu parfum dulce si un gust foarte amar. Sanzienele cresc la maginea padurilor, in faneturi. Ceaiul de flori de sanziene este ...

Ce să nu faci niciodată când tună şi fulgeră: Îţi poţi risca viaţa!
25/06/2019 12:37

 1.Primul lucru pe care il puteti face pentru a preveni o tragedie este să verificati prognoza meteo si, dacă puteti evita, să nu iesiti in camp in intervalul in care se anuntă furtuna. 2.Dacă suntet ...

Există vârstă potrivită pentru căsătorie? Ce spun specialiștii
25/06/2019 12:02

 Conform cercetărilor recente, varsta pentru căsătorie este foarte importantă si se pare că există o legătură stransă intre aceasta si rată divorturilor. Un studiu realizat de un sociolog de la ...

Ea este femeia căreia părul i s-a albit peste noapte, la numai 21 de ani! A avut un șoc când s-a uitat în oglindă
24/06/2019 21:30

Sara Eisenman, din Arizona, SUA s-a dat jos din bat intr-o zi normală si cand s-a uitat in oglindă, a amutit total. Potrivit Mirror, stresul din viata ei a dus la o albire prematură a părului, iar femeia, ...

Anunț important pentru românii care au nevoie de pașaport! Totul a fost făcut public azi
24/06/2019 16:29

 Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost extins programul de lucru cu publicul pentru eliberarea pasapoartelor. Conform Capital, schimbarea vizează Bucurestiul si alte 31 de judete. Pentru a ...