Bolile pe care le poți face chiar dacă te crezi prea tânăr

medici_48844800

Dimensiune font:

| 27-11-2019 15:01

 

 

 Hipertensiunea arterială și diabetul sunt doar două dintre bolile care afectează calitatea vieții și care apar pe nepusă masă.



Bolile, tânăr. Cele mai recente cercetări susțin că boli precum accidentul vascular cerebral și cancer de colon v-ar putea afecta mai devreme decât v-ați aștepta. Iar acestea sunt influențate foarte mult de ceea ce faceți la vârstele de 20 și 30 de ani, explică specialiști pe site-ul Școlii de Medicină și al Spitalului american John s Hopkins.

"Odată cu epidemia de obezitate și stilurile de viață sedentare, observăm o creștere a factorilor de risc precum colesterolul ridicat, fumatul și hipertensiunea arterială la adulții mai tineri. (...) Dar este important să știm că acești factori de risc sunt în mare măsură prevenibili. Dacă femeile fac schimbări ale stilului de viață acum, acestea își pot reduce mult riscul de a dezvolta aceste probleme de sănătate", este de părere doctorița Erin Michos, director asociat al cardiologiei preventive pentru Centrul Ciccarone pentru Prevenirea bolilor de inimă de la Universitatea John s Hopkins.

 

Bolile pe care le puteți face și din pricina stilului de viață:

Hipertensiune arterială - afecțiunea este adesea numită "ucigașul tăcut" deoarece majoritatea persoanelor care o au nu prezintă simptome, chiar dacă tulburarea dăunează inimii, rinichilor, vaselor de sânge și creierului. 7% dintre femeile americane, cu vârste între 20 și 34 de ani, au tensiune arterială ridicată. În timp ce rata poate părea scăzută, marea problemă este că adulții tineri sunt mult mai puțin susceptibili să fie diagnosticați și tratați pentru afecțiune. Dacă este lăsată netratată, hipertensiunea arterială poate duce la boli de inimă mai târziu în viață și este cauza principală a accidentelor vasculare cerebrale. Doar menținerea tensiunii arteriale sub control vă reduce riscul de AVC cu 48%.

Diabetul de tip 2 - aproximativ 3,1 milioane de femei din Statele Unite suferă de diabet de tip 2 și nu știu că au boala, deoarece nu au observat niciun simptom. Obezitatea este un factor de risc principal pentru diabet. Generațiile mai tinere - chiar și copiii - au rate de obezitate mult mai mari decât până acum. Din această cauză este în creștere, spune doctorița Michos. „Diabetul de tip 2 și epidemia de obezitate sunt determinate de modul în care trăim în aceste zile. Consumăm mai multe calorii, băuturi dulci și mâncare rapidă și petrecem mult prea mult timp stând. (...) Dezvoltarea diabetului de tip 2 înseamnă mai mult risc pentru femeile cu boli de inimă. Se poate experimenta o formă a bolii numită diabet gestațional în timpul sarcinii și aceasta crește șansele de 20 până la 50% ca gravida să dezvolte diabetul de tip 2 ulterior. De aceea, este crucial ca femeile să fie testate pentru boală (n. r. diabet) mai des după naștere", adaugă aceasta.

AVC - În timp ce majoritatea accidentelor vasculare cerebrale apar la persoanele peste 65 de ani, un studiu recent a descoperit că 32% dintre AVC-uri în rândul femeilor (n. r. din SUA) cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. Riscul este mai mare pentru o femeie să facă AVC decât pentru un bărbat de aceeași vârstă dacă femeia este gravidă sau ia pilule pentru controlul nașterii. Bolile autoimune cum ar fi lupusul și artrita reumatoidă, care sunt mai frecvente la femei, sunt legate și de un risc mult mai mare de accident vascular cerebral.

Cancerul de colon și rectal - Un alt studiu a avertizat privind factorul major de risc pentru marea majoritate a pacienților cu cancer colorectal: vârsta. Însă, specialiștii susțin că afecțiunea se întâlnește, mai nou, și la o populație mai tânără și nu se cunosc motivele. Specialiștii vă sfătuiesc să discutați cu medicul dumneavoastră legat de afecțiune, de istoricul familial - dacă unul dintre părinții voștri, un frate sau o soră au avut cancer colorectal înainte de vârsta de 50 de ani, ar trebui să fiți testat mai devreme.

Scăderea în volum a creierului - este o parte normală a îmbătrânirii. Anumiți factori sunt legați de o scădere mai rapidă a volumului creierului - hipertensiune arterială, diabet zaharat, exces de greutate sau fumat. Rebecca Gottesman, profesor de Neurologie la Școala de Medicină a Universității John s Hopkins, a găsit dovezi că persoanele cu factori de risc de boli de inimă aveau mai multe depozite de amiloid în creier, care sunt asociate cu boala Alzheimer. „Nu există nicio îndoială că modul în care trăiești prima jumătate a vieții tale nu numai că afectează starea ta actuală, ci și cât de sănătos vei fi în a doua jumătate a vieții tale", spune doctorița Michos, potrivit sursei citate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei