Drame din spatele unor filme celebre: falimente, pierderea prestigiului si decese

default

Dimensiune font:

| 24-05-2013 08:32

Exista filme importante, a caror realizare a afectat viata celor implicati, uneori ducand la ruinarea sau chiar la moartea acestora. Si ceea ce este mai impresionant este ca unele din aceste filme sunt niste creatii deosebite, adevarate capodopere.


Cracked a prezentat cateva filme de succes la care s-a lucrat mult si care au sfarsit prin a distruge vietile celor care le-au realizat.

Life of Pi a dus la faliment Special Effects Studio
 



Filmul Life of P (2012) este calatoria filosofica a unui adolescent care se trezeste in mijlocul oceanului alaturi de un tigru. Mult timp s-a crezut ca nu se putea realiza un film pe baza romanului de aventuri al lui Yann Martel.

Filmul regizat de Ang Lee a fost primit bine de catre critici si a inregistrat si succes comercial. O mare parte din acest succes s-a datorat efectelor vizuale realizate de compania Rhythm & Hues, care s-a ocupat de intreaga animatie digitala.



Desi incasarile filmului s-au ridicat la 600 milioane de dolari si a castigat patru premii Oscar (inclusiv pentru efecte speciale), Rhythm & Hues a intrat in faliment imediat dupa lansarea acestei pelicule.



Industria efectelor vizuale nu reprezinta un business stabil, pentru ca studiourile de film incheie afaceri cu companiile din acest domeniu pe baza unei taxe fixe. Astfel, dupa o anumita perioada, companiile care se ocupa de efectele vizuale vor trebui sa acopere singure munca in plus, sfarsind prin a plati pentru realizarea filmelor.



In final, Rhythm & Hues nu a primit nimic din incasarile de 600 milioane de dolari ale filmului Life of Pi. Prin urmare, cei care lucreaza in domeniul efectelor vizuale fac acest lucru din pasiune, recompensa financiara fiind extrem de mica, iar volumul de munca foarte ridicat.

Cel mai mare film al lui Charlie Chaplin a dus la expulzarea acestuia din tara



In filmul The Great Dictator (1940), Charlie Chaplin il satiriza pe Hitler inainte ca aceasta aceasta atitudine sa fie adoptata de alte persoane. Filmul a reprezentat un succes financiar si s-a spus ca acesta a ajutat opinia publica din America sa se pronunte in favoarea razboiului.



In prezent, acest film este considerat o capodopera, chiar la 70 de ani de la lansare. Prin acest film, Chaplin a castigat admiratia publicului, insa a ajuns si in atentia FBI, care l-a catalogat drept "un antifascist prematur" pentru ca a indraznit sa ii intoarca pe oameni impotriva nazistilor.



Istoria avea sa-i dea dreptate lui Chaplin, insa, in acea perioada, acest film a reprezentat primul pas catre sfarsitul carierei sale. A fost chemat sa depuna marturie in fata Senatului si, odata ce vederile sale de stanga au devenit cunoscute, jurnalistii conservatori l-au numit "un comunist antiamerican". Urmatorul sau film, Monsieur Vedoux, a fost un esec comercial, fiind huiduit chiar in seara premierei.



In acelasi timp, Chaplin era investigat de catre FBI, iar scandalurile legate de sex in care a fost implicat nu l-au ajutat prea mult. Cand Chaplin a mers la Londra pentru a participa la premiera urmatorului sau film, Limelight (1952), americanii i-au cerut sa ramana definitiv in Europa, anulandu-i pasaportul. Acest lucru a reprezentat exilarea sa din SUA.

Limelight a fost boicotat de catre publicul american si scos din majoritatea cinematografelor inainte ca oamenii sa vada daca exista in el vreun fel de propaganda comunista. Nici Chaplin nu si-a mai dorit sa se intoarca in Statele Unite ale Americii si a continuat sa faca filme in Europa.



Charlie Chaplin a castigat un Oscar pentru filmul Limelight in anul 1973. Din cauza boicotului, filmul nu a rulat mai mult de o saptamana in cinematografele din Los Angeles, iar oficialii Academiei Americane si-au cerut scuze pentru ceea ce s-a intamplat atunci cand i-au acordat Oscarul.

Filmul It's a Wonderful Life a distrus cariera regizorului



It's a Wonderful Life (1946) este unul dintre filmele cele mai vizionate din toate timpurile, avand 5,6 milioane de spectatori numai Craciunul trecut. De asemenea, este cel mai cunoscut film al unuia dintre cei mai respectati regizori de la Hollywood, Frank Capra.



Acest film i-a distrus insa acestuia cariera. Inainte de a regiza It's a Wonderful Life, Capra se numara printre cele mai importante nume de la Hollywood, iar oamenii se ingramadeau la cinematografe pentru a-i vedea peliculele. Capra a avut o influenta atat de mare in 1945 incat el si alti regizori au fondat unul dintre primele studiouri independente, Liberty Films.



It's a Wonderful Life a fost lansat prin intermediul acestui studio independent, insa aceasta aparitie a dus a falimentul Liberty Films. Filmul a fost o dezamagire in ceea ce priveste incasarile. Realizarea lui a costat foarte mult, iar in final nu s-a reusit nici amortizarea cheltuielilor. Capra a considerat acest film drept "fatal pentru cariera sa".



Potrivit biografilor lui Frank Capra, reprezentantii studiourilor de film au realizat ca regizorul nu mai reusea sa faca filme cu priza la public. Ca si cum acest esec nu era de ajuns, Capra a avut si probleme cu FBI, care i-a trimis un memoriu in care il numea comunist si, la fel ca si Charlie Chaplin, a fost investigat de autoritatile americane.

Filmul A Trip to the Moon i-a imbogatit pe toti cu exceptia regizorului



A Trip to the Moon (1902) este un film SF scurt, realizat intr-o perioada in care calatoria oamenilor in spatiu reprezenta un vis imposibil de realizat. Efectele vizuale au fost impresionante pentru acea perioada.



Regizorul acestui film, Georges Melies, este unul dintre pionierii cinematografului, influenta lui extinzandu-se asupra multor persoane, de la Martin Scorsese, care l-a comparat cu George Lucas si James Cameron, pana la formatia Smashing Pumpkins, care a folosit imagini din filmul lui in videoclipul Tonight, Tonight.



Regizorul francez Georges Melies vroia sa distribuie acest film in SUA pentru a castiga bani. Din nefericire insa, inventatorul american si principalul sau dusman, Thomas Edison, avea alte planuri.

Pastrandu-si obiceiul de a se imbogati folosind ideile altor persoane, Edison a decis sa realizeze copii piratate ale filmului si sa le distribuie fara sa ii dea nimic lui Melies pentru drepturile de autor.



Filmul a fost un succes in SUA, iar toti cei care l-au prezentat au facut profit pe urma lui, in timp ce Melies nu a castigat nimic. Actiunile lui Edison l-au determinat pe Melies sa creeze Star Films, studioul sau de film american, insa atunci Edison a monopolizat industria filmului cu compania sa, Motion Picture Patents Company.



In cele din urma, Melies a fost nevoit sa vanda Star Films rivalilor sai si sa renunte la regizarea filmelor. Regizorul francez a trait restul vietii sale fara sa se bucure de faima, cu un venit destul de mic, lucrand la un magazin de jucarii si intr-o gara.



Meritele lui Melies au fost recunoscute numai catre sfarsitul vietii sale, dar atunci nu a mai putut face niciun film. Regizorul francez a primit un omagiu recent in filmul Hugo (2011), al lui Martin Scorsese.

Filmul The Misfits a dus la distrugerea (sau a dus la moartea) actorilor



Pelicula The Misfits (1961) are o reputatie impresionanta: scenariul a fost scris de dramaturgul Arthur Miller (Death of a Salesman), a fost regizat de John Huston (The Maltese Falcon), iar protagonistii au fost Clark Gable (Gone With the Wind) si sotia lui Miller din aceea perioada, Marilyn Monroe.



Toate acestea reprezentau reteta perfecta pentru succes si exact acest lucru a devenit The Misfits. Pelicula a primit un punctaj de 100% pe cunoscutul site de reviewuri Rotten Tomatoes.



Aproape toti cei implicati in realizarea lui au sfarsit in mizerie sau au murit. Arthur Miller l-a numit "cel mai de jos punct al vietii sale", dupa ce mariajul sau cu Marilyn se destrama in timpul filmarilor. Cei doi au divortat inainte de premiera.

Marilyn Monroe a luat o supradoza in timpul filmarilor, fiind trimisa de Huston intr-o clinica de detoxifiere pentru doua saptamani. Dupa aceea, au fost reluate filmarile, desi Marilyn era intr-o stare destul de proasta.



Studioul investise foarte mult in acest film. Marilyn a suferit apoi o depresie puternica si a murit peste un an. The Misfits a fost ultimul ei film.

Nici regizorul John Huston nu era un sfant: aparea adesea in stare de ebrietate desi obisnuia sa parieze mult la jocuri, asa ca a sfarsit prin a pierde o parte din banii pentru productia acestuia.



Oricum, drama sa a fost mai mica fata de cea a lui Clark Gable, care a insistat sa faca el toate scenele din film, neapeland la cascadori: a filmat scene periculoase cu cai si a fost tarat de un camion pe o distanta de peste 121 metri. A facut un infarct la cateva zile dupa filmari, din cauza stresului acumulat.



Montgomery Clift, al treilea protagonist al filmului, a fot singurul care nu a suferit de pe urma acestuia, evitand pentru un timp blestemul care i-a urmarit pe toti cei implicati in realizarea lui. A continuat sa joace in alte filme. Peste cativa ani, un prieten l-a anuntat ca The Misfits rula la televizor si l-a intrebat daca vrea sa il urmareasca. "In nici un caz", a raspuns Clift. Apoi, insa, a facut infarct si a murit la varsta de 45 de ani.

Filmul Stalker, al lui Andrei Tarkovsky, a dus la moartea regizorului si a altor doua persoane



Stalker (1979), pelicula regizata de cunoscutul regizor rus Andrei Tarkovsky, film cu o puternica tenta filosofica, a avut urmari tragice pentru acesta si alte doua persoane, din cauza ca filmarile au fost facute intr-o zona plina de reziduuri toxice, sustine cel care s-a ocupat de sunetul filmului, Vladimir Sharun.



Bazat pe romanul fratilor Arkadi si Boris Strugatki, "Picnic la marginea drumului", a fost filmat intr-o zona langa Tallinn, Estonia, in jurul raului Jagala, unde se gasea o centrala hidroelectrica. In partea de sus a apei se afla o uzina chimica de unde se scurgeau reziduuri otravitoare la vale. Multe femei din echipa au devenit alergice, confruntandu-se cu diverse reactii.



Regizorul rus Andrei Trakovski a murit de cancer in zona branhiala, la fel ca si Anatoli Solonitsyn. Si cea de-a doua sotie a regizorului Andrei Tarkovsky, Larisa, a murit de aceeasi boala.

 

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei