radiatii_telefon_32269500

Dimensiune font:

Radiațiile emise de telefoane au efecte mult mai slabe decât tot ce se speculează pe acest subiect

| 20-07-2019 11:36

Din cauza amenințării armelor nucleare din anii 1970 și 1980 și a catastrofei pe care o pot produce, oamenii au tendința să devină temători la orice referință la termenul radiație. Totuși, lucrurile s-au mai schimbat și mai ales când vine vorba de telefoanele pe care le avem cu noi zi de zi.

 

 Multe persoane au fost ucise de telefon nu pentru că el este o amenințare în sine. Modul în care l-au folosit a fost problematic. De exemplu, au trimis mesaje în timp ce conduceau și au pierdut controlul volanului sau mergeau cu privirea în telefon și nu au fost atenți la traversarea unei străzi. Au fost și cazuri în care s-a întâmplat ca bateria telefonului să explodeze pur și simplu, dar acestea sunt extrem de rare.

Când vine vorba de radiații, ele trebuie căutate în cu totul alte părți, nu telefon. Însă oamenii au tendința să creadă că orice tip de radiație este nociv pentru că, în general, îl aseamănă cu radiațiile nucleare, cu catastrofele nucleare, cu mutațiile pe care le produc și care au fost arătate explicit în fotografii.

Cum a apărut ideea că radiațiile ucid?
Ideea a fost perpetuată de la o generație la alta încă de la bombardarea atomică de la Hiroshima și Nagasaki. Războiul Rece și dezastrul nuclear de la Cernobîl au amplificat și mai mult teama. Da, aceste radiații sunt extrem de periculoase.

Ele însă nu au nicio legătură cu radiațiile emise de un telefon. În smartphone-ul tău nu există nicio bucățică de uraniu sau alt element radioactiv care să te facă să te trezești într-o bună zi cu mai multe membre. Și nici nu produce cancer.

Radiațiile X folosite la scanările medicale sunt mult mai nocive decât radiațiile de tip radiofrecvență ale telefoanelor, care sunt și foarte reduse. „Nu trebuie să știi neapărat cum funcționează ceva pentru a înțelege că este periculos. Tot ce se cere e să fie convingător", a declarat Christopher Labos, cardiolog și biostatistician, de la Universitatea McGill din SUA.

Acesta se referă la manipularea maselor prin informații care conțin un adevăr, folosit în mod greșit, pentru a induce în eroare. REALITATEA.NET

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
8 reguli etice, după care ești „citit” în câteva minute
19/08/2019 16:09

Vezi care sunt cele 8 semne de eticheta, dupa care oamenii influenti „ne citesc” din primele clipe: 1. Salutul Primul se saluta: barbatul cu femeia, cel mai mic dupa varsta si rang cu cel mai mare ...

Adevărul despre cafeaua băută după-amiază
19/08/2019 15:09

 Potrivit acestora, o ceaşcă de cafea consumată cu pană la patru ore inainte de a merge la culcare nu va perturba odihna de peste noapte. Cercetătorii au monitorizat 785 de voluntari pe parcursul a 5 ...

În disputa globală dintre vegetarieni și carnivori, acum știm cine poate trăi mai mult și de ce
19/08/2019 14:50

 Longevitatea nu e influentată doar de stilul de viată, ci si de gene, intr-o proportie de 30%. Restul de 70% depinde, intr-adevăr, de factorii externi. Cat despre longevitatea in cazul carnivorilor si ...

Citate pentru minte si suflet: Elizabeth Taylor
19/08/2019 14:11

11.Fetele mari au nevoie de diamante mari. 10.Cred ca atunci cand ajung la o anumita varsta, unor barbati le este frica sa se maturizeze. Pe masura ce imbatranesc, barbatii isi iau sotii din ce in ce mai tiner ...

S-a ales cu o infectie a creierului din cauza betisoarelor cu care si-a curatat urechile
19/08/2019 13:00

Foto: Arhiva Pixabay O femeie din Australia s-a ales cu surzenie moderata si o infectie a creierului dupa ani in care si-a curatat urechile cu betisoarele pe care le stie si le foloseste toata lumea. Multi ex ...

Toaletele anti-sex care umilesc. Oamenii sunt de-a dreptul scandalizati!
19/08/2019 10:56

Foto: Arhiva Pixabay Intr-un oras de coasta din Tara Galilor urmeaza sa fie instalate toalete anti-sex. Numai ca, exact ca in zicala "unde dai si unde crapa", initiativa ajunge sa jigneasca intr-un m ...

“Regula celor trei lucruri”
17/08/2019 22:26

Regula celor 3 lucruri: 3 lucruri pe care nu le poti intoarce inapoi: timpul, cuvintele, posibilitatile. 3 lucruri pe care nu trebuie sa le pierzi: demnitatea, speranta, pacea. 3 lucruri din viata sunt cele ...

20 de lucruri pe care doar un bărbat adevărat le face
17/08/2019 21:15

Gentlemani in adevaratul sens al cuvantului mai exista si in zilele noastre. Vrei sa stii ce trebuie sa faci pentru a deveni un gentleman sau…poate esti deja unul? Urmareste cele ce urmeaza mai jos&hell ...

Citate celebre ale Agathei Christie
17/08/2019 19:20

Iata cateva citate ale Agathei Christie care te vor ajuta la rezolvarea unor mistere ale vietii! „Foarte putini dintre noi suntem ceea ce parem.” „Imposibilul nu s-ar fi putut intampla, deci ...

Crește-ți energia feminină: sfaturi zilnice
17/08/2019 18:17

Este foarte important sa luam masuri pentru a rezolva aceasta problema. Cum poti sa rezolvi aceasta problema si sa restaurezi energia feminina? Exista multe lucruri pe care femeile le pot face pentru a-si crest ...