Spune ce îţi place!

După un timp de lucru cu tine, ştii acolo, adânc înăuntru, cine eşti, cât de mult valorezi, care îţi sunt calităţile * ştii şi care îţi sunt limitele umane şi le accepţi * nu mai este nevoie atunci să-ţi spună alţii cine eşti

 

Până acolo însă căutăm permanent confirmări şi recunoaştere a meritelor, a calităţilor. Nu doar copiii au nevoie de asta, deşi e mai uşor adesea să vorbim despre ei. Vorbim despre copii şi uităm că ei sunt educaţi de noi. Pentru că adesea e mai uşor să nu ne privim pe noi. Om mare, oare o fi adevărat că oricât de bine înfipte în pământ ar fi picioarele noastre de adulţi, un compliment ne poate face să mergem cu spatele mai puţin încovoiat?

Aşa cum în educaţia copilului e important să-i spunem ce face bine şi ce calităţi are, la fel stau lucrurile şi pentru cei mari. Clientul care pleacă mulţumind de la tine, copilul care mai cere o porţie din prăjitura pe care i-ai făcut-o şi i-a plăcut, soţia care te laudă prietenilor după ce ai asamblat ştiu eu ce prin casă sau soţul care îţi spune că tu ştii cel mai bine ce cămăşi îi plac, prietena care îţi spune ce mult ai ajutat-o doar pentru că ai ascultat.

Banalităţi? Poate că da, numai că atunci când aceste banalităţi dispar se prea poate, chiar adult fiind, dacă nu ai aflat încă tu singur cine eşti, să cazi pradă celor mai negre gânduri.

Găseşte ceva de apreciat la cel de lângă tine şi spune-i! Chiar dacă e cazul să îi spui şi ce greşeşte nu va trăi cu impresia că nu e bun de nimic. Dar spune-i, nu e suficient că o gândeşti! Poate fi greu să citim gânduri… şi atunci începem să facem presupuneri-şi foarte des „presupunem greşit”.

Şi apoi aşteaptă-te ca relaţiile tale cu cei din jur să devină mai bune, aşteaptă-te ca cei din jur să fie mai veseli, mai motivaţi, mai încrezători şi asta să te ajute să fii şi tu la fel!

Psihoterapeut Iulia CRUŢ