Un pin din Cehia, desemnat „Copacul anului în Europa”

1copac1

Dimensiune font:

| 18-03-2020 15:26

 

 

Competiţia „Copacul anului în Europa” și-a desemnat câștigătorul după ce peste 47.000 de oameni și-au exprimat aprecierea fata de un pin de 350 de ani din Cehia, supranumit Gardianul satului inundat”. Alţi 28.000 de oameni au votat un arbore din specia Ginkgo Biloba care creşte în Croația (locul doi) și peste 27.000 de voturi au mers către „Plopul singuratic” din Rusia. Și România a fost prezentă în competiţia „European Tree of the Year” cu un arbore de 500 de ani și a ocupat locul 5, cu 18.279 de voturi. Este vorba despre Bradul românesc face parte din specia Albies Alba (brad argintiu) și are aproximativ 500 de ani vechime, fiind prezentat în concurs cu titlul de „Ocrotitor al Cibinului” (Guardian of Cibin), râul care formează depresiunea Sibiului. Legenda copacului nominalizat pentru România spune că pe Valea Cibinului trăia un cioban, care avea zece oi. Într-o zi furtunoasă, ciobanul și-a adăpostit animalele sub un copac și a adormit. Când s-a trezit, furtuna se oprise, dar și oile sale dispăruseră. Ciobanul a început să se roage, în speranță că-și vă regăsi oile pierdute. Apoi, a adormit și a visat cum copacul sub care se adăpostise a crescut mare și puternic. Visul s-a adeverit, iar tânărul cioban a urcat până în vârful copacului de unde și-a văzut turma într-o luncă. Le-a spus și celorlalți locuitori din vale povestea acestui miracol și s-a hotărât să protejeze bradul

Paznicul Satului Inundat, copacul câştigător, se află în regiunea Vysocina din Cehia. Face parte din specia pin de pădure (Pinus sylvestris) și trăiește pe stâncile din barajul Vir. Numele pinului are legătură directă cu satul inundat Chudobin, distrus de oameni pentru a construi un baraj de acumulare. Legendele locale spun că diavolul stătea noaptea sub pin și cânta la vioară. De fapt, cel mai probabil, localnicii auzeau sunetele vânturilor care loveau puternic în vale. Arborele este, astfel, atât un important reper local, cât și o mărturie a rezistenţei sale sporite la schimbările climatice și în faţa impactului pe care omul îl are asupra naturii.

Ginkgo din Daruvar ocupă locul al doilea în competiţia europeană. Este un arbore din specia Ginkgo Biloba, în vârstă de 242 de ani, din Bjelovar-Bilogora, Croația. „Sunt Ginkgo din Daruvar. De secole întregi cresc lângă castel, alături de orașul meu. Îi provoc pe oameni să-și deschidă brațele și să-mi îmbrățișeze întreg trunchiul. Sunt acolo pentru copiii care vor să se joace și să se caţere până în vârful meu. Am primit un nume paradisiac, Adam, și zilnic scriu noi pagini din istoria interacțiunii dintre oameni și natură. Permiteți-mi să vă spun secretul meu. Nu sunt singur, alaturi de mine se afla Eva. De secole întregi sărbătorim dragostea și viață în Daruvar. Vă îmbrățișez!”.

Plopul Singuratic ocupă locul trei în competiție, cu un plop cu frunze de laur (Populus laurifolia) de 103 ani. Legenda spune că Plopul singuratic din stepele din Kalmykia a fost plantat de către un călugăr budist, la începutul secolului XX. El ar fi adus semințele într-un săculeț, după ce s-a întors dintr-un pelerinaj în Tibet. Călugărul a îngropat semințele în cel mai înalt punct al dealului, în stepa fără margini. Plopul a crescut, devenind un copac imens, ale cărui crengi asigurau o umbră răcoroasă. Fiecare trecător se oprea aici pentru a se odihni și își punea o dorință. Legenda spune că fiecare dorință spusa la umbra plopului devenea realitate, iar „Plopul singuratic” a devenit un loc venerat în Kalmykia, asemenea unui altar.

Clara DIMA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Celebrul Carfelli își prezintă colecția VIVE ALLURE 2025 la Iris Bridal Salon! Trunk Show între 28 mai și 9 iunie
24/05/2024 11:11

Celebrul Carfelli isi prezintă colectia VIVE ALLURE 2025 la Iris Bridal Salon! Trunk Show intre 28 mai si 9 iunie Celebrul brand de rochii de mireasă „Carfelli” isi anuntă noua colectie VIVE ALL ...

Cum te poate ajuta implementarea unui sistem WMS să rămâi competitiv pe piață
24/05/2024 10:03

Cum te poate ajuta implementarea unui sistem WMS să rămai competitiv pe piată Sursa foto: Shutterstock    De la receptie mărfuri si alocare, la culegere si pregătirea livrării, toate operatiu ...

Manipularea emoțională – Obișnuiești să te victimizezi?
23/05/2024 17:00

Multi dintre noi avem in viata noastră persoane care par mereu să se simtă nedreptătite, lipsite de putere si care dau vina de fiecare dată pe cineva pentru ceea ce trăiesc. Acestea cred, in general, că ...

Arheologii au descoperit peste 25 de geoglife în apropierea faimoaselor linii Nazca
23/05/2024 12:24

Arheologii au descoperit cu ajutorul dronelor peste 25 de geoglife in deşertul din sudul statului Peru, in apropierea faimoaselor linii Nazca, a informat un responsabil din cadrul Ministerului Culturii.   ...

Se introduce cartonașul roz în fotbal - La ce competiție va fi folosit în premieră
23/05/2024 10:50

 Cartonasul roz isi va face debutul in fotbal cu ocazia Copa America 2024, competitie care va incepe in data de 20 iunie. CONMEBOL va oferi nationalelor participante ocazia de a efectua o inlocuire suplime ...

VIDEO O mamă cimpanzeu își jelește de luni de zile puiul mort la o grădină zoologică din Spania
21/05/2024 11:55

 Vizitatorii grădinii zoologice Bioparc din Valencia au fost intampinati in ultimele 3 luni de o scenă emotionantă: o mamă cimpanzeu isi poartă după ea puiul mort, neputand să ii dea drumul, relatea ...

Cursă auto demnă de „1001 de nopți”. Primul raliu auto intercontinental românesc, în 1905: din București până în inima Persiei
19/05/2024 16:40

 La inceputul anului 1905, George Bibescu (25 de ani) planifică o aventură demnă de un print: o călătorie cu masina din Bucuresti pană la Teheran. Tanărul era deja considerat „sportiv emerit&r ...

 Vaze Înnoite: Magia Hârtiei Creponate în Decorul Floral
17/05/2024 14:32

Vaze Înnoite: Magia Hartiei Creponate in Decorul Floral  Cunoscută si sub denumirea de hartie ondulată, este adesea folosită pentru a crea decoratiuni de sărbători, ambalarea cadourilor si real ...

Cosmoenergetica și puterea transformațională în dezvoltarea personală
15/05/2024 14:46

  Cosmoenergetica, o disciplină la intersectia spiritualitătii si stiintei, isi propune să armonizeze energiile umane cu cele cosmice. Originară din cercetările rusesti de la sfarsitul secolului XX, ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei