Elixirul Orientului. Fascinația cafelei turcești

Cine nu iubește cafeaua? Caldă, aromată, dulce ca mierea sau amară ca trădările ăn dragoste, cafeaua turcească se diferențiază ca mod de preparare. Boabele prăjite și apoi măcinate fin sunt fierte într-o ibric, de obicei cu zahăr, și servite într-o ceașcă unde zațul se așază la fund. Această metodă de servire a cafelei este întâlnită în Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Caucaz, Balcani și în diverse locuri din Europa de Est.

O poveste din Yemen

Cele mai vechi dovezi ale consumului de cafea provin din Yemenul secolului al XV-lea. Până la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, cafeaua se răspândise la Cairo și Mecca. În anii 1640  s-a raportat deschiderea primei cafenele în Istanbul. Până în anul 962 în Constantinopol, precum și în teritoriile otomane în general, cafeaua și cafenelele nu existau. În acel an, un om numit Hakam din Alep și un glumeț numit Shams din Damasc, au venit în oraș: fiecare a deschis un mare magazin în districtul numit Tahtakale și au început să servească cafea. În vremurile mai recente, consumul tradițional de cafea turcească a scăzut datorită creșterii disponibilității altor băuturi calde, precum ceaiul, cafeaua instant și alte stiluri moderne de cafea.

Cuvântul „cafea” provine din cuvântul arab „qahwah”, iar consumul acestei băuturi calde s-a dezvoltat în Imperiul Otoman. Importanța cafelei în cultura turcă este evidentă în cuvântul „mic dejun, „kahvalti”, al cărui sens literal este „înainte de cafea” și „maro”, „kahverengi”, a cărui semnificație literală este „culoarea cafelei”.

Detaliu important în nunțile turcești

Pe lângă rolul său obișnuit ca băutură de zi cu zi, cafeaua turcească este, de asemenea, parte a tradiției nunții turcești. Ca un prolog la căsătorie, părinții mirelui (în absența tatălui, mama lui și un membru în vârstă al familiei sale) trebuie să viziteze familia tinerei fete pentru a cere mâna miresei și binecuvântările părinților acesteia pentru căsătorie. În timpul acestei întâlniri, mireasa trebuie să pregătească și să servească cafea turcească invitaților. Pentru cafeaua mirelui, mireasa poate folosi uneori sare în loc de zahăr pentru a-i evalua caracterul. Dacă mirele își bea cafeaua fără vreun semn de nemulțumire, mireasa presupune că mirele este de bun caracter și răbdător. De fapt, având în vedere că mirele vine deja ca parte solicitantă la casa fetei, de fapt el este cel care trece printr-un examen și eticheta îi cere să primească cu zâmbet acest dar special de la fată, deși în unele părți ale țării acest lucru poate fi considerat ca un semn de lipsă de dorință din partea fetei de a se căsători cu acel candidat.

Cafeaua turcească este de obicei preparată folosind o oală mică cu vârful îngust numită „cezve”, o linguriță și un aparat de încălzire. Ingredientele sunt cafeaua măcinată foarte fin, apă rece și (dacă se dorește) zahăr. Este servită într-o ceașcă „demitasse”. Unele cești moderne au mânere; ceștile tradiționale nu aveau, iar cafeaua era băută fie ținând ceașca cu vârfurile degetelor, fie, mai des, plasând ceașca într-un „zarf”, un recipient metalic cu mâner.

Tradițional, oala este făcută din cupru și are un mâner de lemn, deși și alte metale, cum ar fi aluminiul cu un strat antiaderent, sunt de asemenea utilizate. Lingurița este folosită atât pentru amestecare, cât și pentru măsurarea cantității de cafea și zahăr. Lingurițele din unele alte țări sunt mult mai mari decât lingurițele din țările unde cafeaua turcească este obișnuită.

Cafeaua turcească se consumă la temperaturi extrem de ridicate și este de obicei servită cu un pahar de apă rece pentru a răcori gura și a degusta mai bine cafeaua. Tradițional, este servită cu rahat turcesc. În zona Mediteraneană și în sud-estul Turciei, granulele de fistic pot fi adăugate în cafea. Toată cafeaua din ibric este turnată în cești, dar nu tot conținutul este băut. Stratul gros de zaț la baza ceștii este lăsat netulburat.

Maura ANGHEL