Locul în care creativitatea şi jocul îşi dau mâna cu ştiinţa
Dimensiune font:
Şcoala Internaţională Paradis găzduieşte, în perioada 22 – 27 mai, prima ediţie a Festivalului Interactiv al Ştiinţelor „Nikola Tesla” * zeci de preşcolari, elevi, studenţi şi chiar profesori sau inventatori au pregătit numeroase atracţii din sfera ştiinţelor, tehnologiei, ingineriei şi roboticii
Galerie Foto/Video de la Festivalul Interactiv al Ştiinţelor "Nikola Tesla" aici.
De la începutul acestei săptămâni, 22 mai, în şcoala Internaţională Paradis cuvântul de ordine este: „inventivitate”. Copii mici şi mari, studenţi şi chiar profesori sau inventatori cu acte în regulă s-au adunat, sub egida motto-ului „Inovarea ştiinţifică stă în puterea creativităţii tale!”, în cadrul primei ediţii a Festivalului Interactiv al Ştiinţelor „Nikola Tesla”. Potrivit conducerii instituţiei de învăţământ gazdă, director Oana Albu, festivalul îşi propune să dezvolte gândirea fenomenologică a copiilor prin crearea unui mediu stimulativ, plin de atracţii din sfera ştiinţelor, tehnologiei, ingineriei şi roboticii.
Locul în care creativitatea şi jocul fac casă bună cu ştiinţa
Încă de la intrarea în clădirea impunătoare cu multe etaje este imposibil să nu fii izbit de vocile ascuţite şi vesele ale micilor inventatori. Imediat cum ajungi la ultimul etaj, unde este amenajat Festivalul Interactiv al Ştiinţelor, privirea ţi se va umple cu zeci de chipuri care mai de care mai curioase, concentrate sau atente, care meşteresc, amestecă soluţii, butonează roboţi sau pur şi simplu analizează cu băgare de seamă standurile colorate şi atractive ale colegilor. Încă de la primul stand, privirea îţi este furată de neoane şi lumini colorate, dirijate cu grijă de un băieţel, sub atenta privire a inventatorului. „Acesta este iluminatul fără fir cu ajutorul generatorului Tesla”, se aude dintr-o parte. Imediat, lângă standul plin de lumini, îşi aşteaptă nerăbdători rândul inventatorii din clasa I. Supranumiţi „The Inventors”(„Inventatorii”), aceştia au pregătit pentru Festival numeroase experimente, precum: pixul care levitează sau ventilatorul manual.
Odată cu înaintarea spre standuri, creşte atât vârsta inventatorilor, cât şi dificultatea experimentelor acestora. Aşa se face că standul elevilor din clasa a II-a atrage toate privirile cu sumedenia de invenţii pregătite. Veseli şi energici, grupul micilor inventatori prezintă mândri, cu ajutorul doamnei învăţătoare, podul din spaghete care poate rezista unor greutăţi mai mari de 1 kg, maşina cu elice sau dansul roboţilor. De la standul acestora nu poate pleca nimeni până nu află despre misterul pământului din galaxie şi despre cum trebuie acesta protejat. De asemenea, în semn de preţuire, micii inventatori împart cu vizitatorii o parte dintre stelele galaxiei, pe care le-au adunat, cu mari eforturi, într-un coşuleţ special.
Asaltul roboţilor
În capătul opus al sălii tronează, pe o masă mare, zeci de roboţi, roboţei şi figurine parcă extrase din filmele SF. Sub privirile încântate ale elevilor, la comanda inventatorului, figurinele încep să se mişte şi să danseze. În capătul aceleiaşi mese, imprimanta 3D aşteaptă să fie pusă în funcţiune. Tot înaintând, îi întâlnim pe inventatorii din clasa a V-a, care exemplifică, întocmai, eruperea unui vulcan sau fenomenele care stau în spatele roboţilor solari. Câteva mese mai încolo, o mână de elevi grijulii au inventat pasta de dinţi pentru elefanţi. Alţii, neînfricaţi, se joacă cu flăcările strălucitoare, intitulate „curcubeul chimic”. Festivalul Interactiv al Ştiinţelor „Nikola Tesla” poate fi vizitat până sâmbătă, 27 mai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau